Blue blood

Capitolul 27

-O vreau moarta,Lestat!Nu stiu cum ai de gând s-o faci,dar vreau s-o distrugi!
Recunostea vocea...Era rece,dura,calculata...Catherine...
Durerea era singurul lucru pe care il simtise pâna acum...O durere adanca,totala si electrizanta,ce ii acapara intreaga fiinta...
Mai intai isi misca bratul,din care rasuna o pocnitura surda...Sasai de durere,atragandu-le atentia gardienilor.
O aruncasera la intamplare in celula intunecata si umeda,facandu-i corpul sa-i inghete pâna in maduva oaselor.Era intinsa pe burta,racaind pietrele dure ale podelei cu unghiile insangerate,in incercarea de a se ridica.
Când in sfârsit reusi sa-si ridice partea de sus a corpului,rezemandu-se in bratele tremurande,o lovitura in centrul coloanei o facu sa se prabuseasca din nou.Cu coada ochiului il zari pe vampirul ce isi apasa piciorul pe spatele ei firav,in incercarea de a-i rupe coloana.
Scrasni din dinti si urla puternic,nu de durere,ci de furie,facandu-i pe paznici sa tresara.
Vampirul isi retrase piciorul,intorcand-o cu fata spre el printr-o lovitura de bocanc in pântece.
Nu se putea misca...Durerea,frigul,furia o facusera sa paralizeze.Isi aseza mâinile peste locul ranit si isi arunca ochii inlacrimati spre atacatorul ei,un vampir inalt si uscativ,cu o privire taioasa...
-Ma bucur sa vad ca te-ai trezit,glasul dur si jos razbatu in celula.
-Chiar ma intrebam cât mai aveai de gând sa zaci inconstienta...Stii,s-au intamplat o multime de lucruri cât timp tu ai fost lesinata,isi ingloba mâna in parul ei,ridicând-o in pozitie verticala,apoi o tranti cu spatele de zid.
Amintirile incepura sa-si faca loc in capul ei...Momentul in care fusese atacata la grajduri...
Oricât de ranita era,nu putea sa nu admita ca fusese un gest cu adevarat josnic.
Stia ce urma...Si ar fi vrut cu toata fiinta ei sa lupte,sa se poata apara,dar nu putea,asa ca se ridica,indreptandu-si spatele si aruncându-i calaului sau cea mai demna privire a sa.
El ii zâmbi...Dar nu era un zâmbet vesel...Era doar o grimasa miseleasca si rea,ce o facu sa inghita in sec...
Apoi isi aminti...Pierduse notiunea timpului cât fusese inchisa aici,dar isi aduse aminte de faptul ca asta era de fapt a saptea oara când il vedea pe vampirul asta.Si fiindca el o vizita doar o data pe zi,isi dadu seama ca era inchisa aici de o saptamana...Cu toate astea,faptul ca-si daduse seama de asta nu o soca asa de puternic precum s-ar fi asteptat.Totusi,se mira ca mai era in viata.
Auzi un scancet slab si isi roti privirea prin incaperea intunecata.Vazu o femeie mai mult moarta decât vie care incerca sa se ridice in capul oaselor.
-Nu stiu de ce te mai chinui atât de mult sa traiesti!auzi o voce,pana sa-si dea seama ca vampirul ii vorbea din nou.
Scrasni din dinti si ii zâmbi fals.Nu avea de gand sa-i arate cât de ranita era de fapt.Dar problema pusa de el era una destul de corecta.Pentru ce se mai zbatea atât?Era o singura femeie care trebuia sa infrunte o intreaga armata de vampiri ucigasi.
O simpla femeie nu putea tine piept unei armate de soldati antrenati ca niste câini de vanatoare...Sau putea?
Simti o caldura ciudata ce incepuse sa-i acapareze tamplele si fruntea,asa ca isi muta degetele pe partea de sus a fetei si incepu sa apese usor.Simti lichidul cald si inchegat care incepuse sa i se scurga pe chipul alb.
Lestat amutise,dilatandu-si pupilele si incepand sa rasufle agitat.
Brunetei nu-i mai era frica.De fapt,cuvântul asta nu mai exista in vocabularul ei de ceva vreme.Pe de alta parte,il auzise pe Ira când le ordonase sa nu se atinga de ea,deci asta presupunea pastrarea ei in viata,cel putin pentru scurt timp.
Rupse coaja purpurie care ii acaparase jumatate din chip,iar sângele incepu sa curga imediat.Lestat scapa o injuratura si parasi celula,nu inainte de a-i promite ca se va intoarce la ea foarte curând.
Era pentru prima data când nu ramasese inconstienta dupa plecarea lui Lestat,asa ca nu avea de gand sa-si iroseasca minutele pe care le avea la dispozitie.
Se arunca asupra femeii ranite si o ajuta sa se ridice,incercand sa-si dea seama daca o mai vazuse sau nu inainte.Din pacate pentru ea,nu o cunostea,asa ca nu binevoii sa-i spuna nici macar o vorba.
Asta era,trebuia sa se descurce singura,din nou.
Cu câteva zile in urma reusise sa-i convinga pe cei doi gardieni care o pazeau sa o elibereze,dar Lestat o prinsese la jumatatea drumului si o tarase inapoi in celula,unde ii daduse o bataie zdravana.
Isi strânse genunchii la piept si se ghemui in coltul de langa usa.Rochia ei devenise o zdreanta rupta si patata de sânge,iar parul ei negru si stralucitor,un ghem de carbune imbacsit de praf si urme de sânge uscat.Poate ca chiar asa avea de gand sa se termine totul...
Nu-i venea sa creada asta,si totusi...Nu vedea nicio modalitate de a scapa din situatia asta...
Chiar daca nu avea certitudini,banuia ce se intamplase...Arrow fusese cel mai probabil inchis sau exilat,iar Ira pusese mâna pe regat,din nou...
Si totusi,daca il omorasera pe Arrow?Ce motiv ar fi avut sa-si doreasca sa traiasca?Pentru ea,el reprezentase singura persoana de care reusise sa se ataseze cu adevarat in ultimul timp al vietii ei zbuciumate,singura persoana care ii dorea binele cu adevarat,singura persoana care isi dorise sa o protejeze cu adevarat...
Da,acum isi daduse seama cu adevarat,il iubea pe Arrow...Râsul sinistru care ii scapa printre buze o facu pe femeia de langa ea sa tresara.Tocmai ea,care jurase sa distruga toti vampirii,sa-i subjuge,sa-i supuna,se indragostise de unul din ei...
Ei,asta da razbunare,nici nu se mira ca norocul o parasise...Probabil ca parintii ei,de acolo de unde erau,o dispretuiau ingrozitor.Avea impresia ca le zarea chipurile,pline de ura si tristete,privind-o dezaprobator.
Avea sa innebuneasca in curând.
Isi scoase colierul de la Arrow,in care isi ascunsese o cruce mica din argint primita de la parintii ei,si incepu sa se roage in limba ei natala.
Femeia de langa ea o urmarea ingrozita pe fata ce se legana in fata si in spate,strangand in mâini un obiect pe care ea nu apucase sa-l zareasca.Nu cunostea limba in care fata vorbea,dar,dupa modul in care isi inchisese ochii si lacrimile incepusera sa-i ude obrajii plini de rani si vanatai,isi dadu seama ca se ruga.
Isi intoarse privirea spre gardieni,care isi strangeau maxilarele,iritati de cuvintele straine si ciudate ale fetei.Putini vampiri cunosteau limba rusa,iar aceea fie erau morti,fie erau foarte batrani si capatasera niste pozitii mult mai bune decât sa stea si sa pazeasca celulele temnitei.
Unul dintre ei lovi usa de lemn cu piciorul,incepand sa tipe:
-Tine-ti dracului gura acolo!
Femeia isi intoarse privirea speriata spre fata care nu schita niciun gest si incepu sa se roage si mai tare.
-Nu m-ai auzit,tarfa idioata?!
Din nou,niciun raspuns,ci doar cuvinte care incepusera sa rasune din ce in ce mai tare.Femeia incerca si ea sa o opreasca,tragand de mâinile ei,pentru a i le desface,dar tot ce reusi sa capete fu o palma zdravana,ce rasuna in tot subsolul,si o privire ucigatoare din partea lui Rosalind,care ii murmura ceva in limba pe care doar ea o cunostea.
Femeia se retrase cu palma pe obrazul inrosit,iar Rosalind isi relua activitatea,de data asta in engleza.
-Auzi asta,Thomas?vocea unui alt vampir rasuna in toata temnita.
-Se roaga!continua,facandu-i pe toti cei inchisi sa se apropie de zabrelele usii,ascultând atenti.
Rosalind nu misca un deget,continuând sa rosteasca cuvintele tare si clar.Nici macar murmurele iscate de restul oamenilor nu reuseau sa-i inabuse glasul,asa ca gardienii isi facura aparitia in incaperea pe care soarele incepuse s-o strabata incetul cu incetul.
Un vampir brunet isi scoase sabia cu rapiditate si i-o plasa in dreptul gâtului,facand-o sa-si inchida ochii,dar nu si buzele.
-Chiar nu stie când trebuie sa se opreasca!un alt vampir incepu sa vorbeasca.
Brunetul isi ingloba mâna in parul ei,tragand-o in picioare,prinzandu-i gâtul in mâna libera.
Rosalind isi inchise ochii,incepand sa loveasca spatiul dintre ea si vampir cu picioarele.
-Acum ce mai spui,ha?soapta lui sinistra o facu sa-si deschida ochii si sa-si priveasca atacatorul.
-Deschide ochii,fetito!isi aruncase sabia din mâna,incepand sa-i traseze conturul chipului cu degetul aratator.
-Nu mai esti aici in calitate de printesa!Esti aici sa-ti slujesti noul rege!Tu esti proprietatea lui!Esti a lui!ii spuse fiecare cuvânt urlând,dar rar,in timp ce ea nu mai putea respira din cauza stransorii.
-Asa ca atunci când regele spune ca in temnita sa fie liniste,tu o sa faci dracului cum ti se spune!ii izbi capul de perete,in timp ce ea ii zgaria mâinile cu unghiile.
-Esti o sluga!O sclava rusoaica si nimic mai mult!vocea batjocoritoare si cuvintele grele ii administrara impulsul de forta de care avea nevoie,asa ca isi infipse dintii in mâna gardianului.
Cu o injuratura puternica si câteva sasaituri de durere ii elibera gâtul din stransoare,iar bruneta incepu sa tuseasca puternic.
-Chemati-l pe rege!striga un alt vampir,facandu-i pe restul sa-si intoarca atentia spre el.
-Da,el ii va da ceea ce merita!brunetul abia putea vorbi printre accesele de tuse ale tinerei femei.
Când in sfârsit isi veni in fire,isi dadu suvitele care ii patrunsesera in ochi dupa urechi si isi indrepta spatele,aruncându-le gardienilor ce o inconjurau o privire meschina.
-Ai sa vezi tu!un vampir scund si indensat isi inghiti vorbele când Rosalind isi intoarse privirea furioasa spre el.
-Cel pe care voi il numiti rege nu e decât un mare nemernic!Si mai bine mor decât sa fiu sluga unuia ca el!urletul fetei se facu auzit in toata partea inferioara a castelului,ca un raget puternic dar chinuit.
-Retrage ceea ce ai spus daca nu vrei sa te omor chiar eu!acelasi brunet incepu sa se apropie amenintator de incet.
-Esti mai smintit decât credeam!Rosalind incepu sa rada in hohote,un râs sumbru,dar cristalin si melodios.
Gardienii se privira speriati.Femeia din fata lor era frumoasa,cu siguranta mai inteligenta decât toate femeile din castel la un loc,si,pe deasupra,reusise sa-i convinga pe doi dintre gardieni sa o elibereze doar prin faptul ca avea un glas dulce si ametitor.Norocul lor fusese ca Lestat o prinsese inainte ca regele sa afle de asta.
Nu intelegeau de ce bruneta nu putea sa faca asa cum i se spunea pentru a evita nenumaratele scandaluri...Era ca si cum isi dorea din toata inima ca regele sa vina...Sau poate ca tinta ei nu era Ira?
-Asculta,fetito...brunetul incerca sa o prinda de brat,dar ea il feri.
Il privi câteva secunde in ochi,muscandu-si buza de ciuda,apoi,cu un zâmbet,il scuipa in fata.
Gardienii icnira,brunetul se trase câtiva pasi inapoi,apoi parca totul se intampla cu incetinitorul:vampirul furios se repezi asupra fetei si,inainte ca ea sa reuseasca sa faca vreo miscare,isi infipse coltii in gâtul ei.
Rosalind se simti de parca avea sa se prabuseasca...Era ca si cum cineva ii strapunsese gâtul cu doua pumnale...Durerea pe care o simtise pâna atunci fusese de zeci de ori mai blânda...
Incerca sa il impinga de pe ea,dar tot ceea ce reusi sa capete fu o adâncire si mai adânca a caninilor.Isi putea auzi sângele curgând si isi dadu seama ca cel ce o atacase nu avea de gand sa se opreasca pâna când nu o vedea moarta.
Cei din jurul lor amutisera...Unul dintre ei incercase sa-l traga de pe fata,dar primise o lovitura zdravana de la brunet,iar femeia din celula isi pusese mâinile peste urechi pentru a acoperi scancetele fetei ce devenea din ce in ce mai palida.In cele din urma nu mai putu rezista si se ridica in picioare:
-Opreste-te,ai s-o omori!Dumnezeule!ultimul cuvânt il spusese cu o figura ingrozita,vazand ca trupul brunetei atârna nemiscat ca o marioneta in bratele vampirului.
Isi inchisese ochii,iar buzele,cu care cu doar câteva minute in urma isi rostise rugaciunile auzite in copilarie,la Slujba de Duminica,erau strabatute de vinisoare stravezii,la fel ca si pleoapele si restul fetei albe de alabastru.
Firele de par ii erau lipite de ranile de pe frunte,rochia de un albastru curat si pur era intinata de petele de sânge rubinii ale celei ce o purta,iar femeii nu putu sa nu-i fuga gândul la un inger decazut,la un nou suflet curat pe care demonii cu chip de om aveau sa-l ia din lume.Toata furia pe care o simtise atunci când Rosalind o lovise pierise de mult...
Acum statea in genunchi,facandu-si cruce si plângând,rugandu-i pe gardieni sa o scape pe fata din mâinile vampirului care continua sa scurga viata din ea.
Se dadu la o parte când usa din lemn de abanos se izbi in laturi,iar alti cinci vampiri isi facura intrarea in incaperea mica si neincapatoare.
-Ce se intampla aici?un glas puternic si furios razbatu in celula,dar brunetul nu-si opri atacul.
Gardienii strânsi in jurul sângelui de pe jos ii facura loc vampirului care se uita intrebator la femeia ce suspina pe podeaua camerei.
Pedro nu avea figura tipica a restului vampirilor.El nu era uracios,razbunator sau mai mereu iritat.El era un blond inalt si bine-facut,cu ochii de un albastru aproape la fel de curat si sincer ca cea mai scumpa si pretioasa bucata de organza.Avea adesea parul de un auriu decolorat,aproape alb,datorita faptului ca ii placea sa calareasca,iar asta insemna sa-si petreaca majoritatea timpului afara,sub soarele puternic.
Avea totusi o piele de o paloare extrema,dar asta era singurul lucru care il putea asemana pe el cu ceilalti vampiri.Nu-i semana mamei sale cu nimic.Marianne era cea care era copia lui Catherine in tinerete,iar pe el nu-l deranja asta.
Vazand ca nu primeste niciun raspuns,il prinse pe vampirul brunet de brat si il intoarse cu fata spre el.
Gardienii si femeia se repezira sa prinda trupul care zacea acum intr-o balta de sânge in mâinile unui barbat inalt si masiv,ce privea cu mila chipul si ochii inghetati.Femeia isi rupsese o bucata de material din salul pe care il purta pe umeri si incepuse sa preseze cele doua rani adânci lasate de muscaturi.
Expresia lui Pedro se schimba instantaneu,trecând de la curiozitatea si nerabdarea cu care intrase aici,la furie si ura pentru faptul ca un vampir atacase cu atâta cruzime o femeie.O femeie incapatanata si demna,din câte auzise,dar totusi,o femeie.Trecusera mai bine de 20 de ani de când o femeie nu mai fusese ranita in halul asta de un umblator nocturn,iar asta il facu sa se intrebe daca nu cumva vampirii nu isi meritau soarta uneori.
Incerca sa se calmeze,dar,aruncând o privire trupului pe care cei din jurul lui se chinuiau sa-l readuca la viata,ingheta.Isi scoase pumnalul din lemn pe care il tinea in buzunarul interior al gecii si il infipse in inima brunetului.
-Duceti-l afara si ardeti-l!facu un semn rapid din mâna si se apropie de trupul firav.
-Chemati-l pe Ismael!le ordona brusc celor trei gardieni,facandu-le un semn sa se indeparteze.
Nu ar fi vrut sa se implice in asta si era perfect constient ca nu avea nicio obligatie pentru a proceda asa cum facuse,de unde si reactiile indignate ale celorlalti prizonieri si gardieni.Era o simpla fiinta umana,o veriga slaba,ce nu-i merita atentia sau ajutorul,dar creatura mica si ranita ii insufla mai multa mila si neajutorare decat o facuse oricine altcineva in toata viata lui,asa ca nu-si putea ignora instinctul.
Femeia pe care o vazuse plângând o trasese cu capul in poala ei,dar nu putea sa o intretina in intregime,fiindca gâtul ii atârna intr-o pozitie nefireasca iar sângele continua sa curga.Nu ar fi vrut sa o atinga,de teama sa nu agreveze situatia,dar isi dadu seama ca nu ar mai fi avut sa strice nimic mai mult decât fusese deja,asa ca isi calca peste principii si o trase pe bruneta cu capul pe bratul lui,legându-i rana cu materialul pe care femeia i-l pasa imediat.
-Trebuie s-o iei de-aici!auzi un glas,pâna sa-si dea seama ca femeia ii vorbise.
-Ce?nu-i dadu atentie,chinuindu-se sa-i gaseasca pulsul femeii din bratele lui.
-Nu-si va reveni in frigul si intunericul asta!batrana continua,hotarata.
-Nu pot sa fac asta!isi trecu degetele peste incheieturile mici si subtiri,simtind un mic impuls de viata pe sub pielea alba.
Nu-si putu ascunde un zâmbet de usurare,iar femeii nu-i lua mult pentru a observa asta.
-Iti pasa de ea...zâmbi cunoscator.Nu stiu cum,din moment ce doar ai vazut-o,dar n-o lasa sa moara aici.Asa.In modul asta.
Pedro inghiti in sec,trecându-si degetele prin parul ciufulit.Femeia,oricine ar fi fost ea,avea dreptate.N-o putea lasa aici.Avea sa moara de frig si de foame.
Totusi,Ira specificase foarte clar sa nu fie scoasa din temnita,pe motiv ca ar fi reprezentat un pericol letal pentru vampiri si regatul lor.Astea erau prostii si toata lumea le stia.
Ea era doar un om,femeie pe deasupra,aflata intr-un castel imbacsit de vampiri.Era imposibil sa faca rau cuiva.Si,in plus,el era principele,deci daca i s-ar fi intamplat ceva lui Ira,el era cel care ar fi devenit rege in locul lui.
Pâna la urma cazu de acord cu el insusi ca,in functie de ceea ce ii va spune Ismael,sa faca ceea ce trebuie facut.
Usa fu deschisa cu un pocnet,iar batranul cu pielea de un maro deschis isi apleca capul in semn de respect.Pedro incerca sa-i vorbeasca,dar,la primul sunet scos de barbat,Ismael ii facu semn sa taca.
Vrajitorul se apropie incet de fata,lasandu-se cu greu in genunchi,pentru a-i putea desface pansamentul improvizat.Cara dupa el o geanta de model medieval,in care isi tinea toate lucrurile si substantele de care avea nevoie.Daca stapana lui,Catherine,ar fi aflat ceea ce facea el i-ar fi zburat capul,dar mila pentru Rosalind era mult mai puternica,asa ca prefera sa o ajute pe ea decât pe Catherine.
In plus,el si bruneta erau pe jumatate inruditi.El se nascuse la Istanbul,dintr-o mama turcoaica si un tata rus.Acceptase oferta Catherinei fiindca nu avusese nicio alta solutie,dar asta nu insemna ca nu o ura cu toata fiinta lui.
Ii stia viitorul lui Rosalind,de fapt,chiar el fusese primul care incercase sa-l afle.Din momentul in care Pedro o va aduce inapoi in castel,ascensiunea ei va fi la fel de rapida precum un fulger.
Il urmarea cu coada ochiului pe blondinul care incerca sa citeasca trasaturile chipului brunetei.
Da,barbatii au fost,sunt si vor fi mereu neputinciosi in fata unei femei frumoase.Dovada era chiar el,chiar Ira,chiar Arrow si chiar Pedro,desi nu-si daduse inca seama de asta.
Dar,pe langa asta,Rosalind avea asta in sânge.Nu degeaba numele ei,"cel mai frumos trandafir",ii fusese ales la nastere.Era frumoasa,era puternica,era demna,era o regina fara coroana,iar in curând avea sa o capete si pe aceea.
Stia ca Arrow o mintise...Sângele ei nu era cu nimic mai special decât al unei alte femei,dar vampirii mereu au fost si vor fi teritoriali,deci o voiau moarta.Simplul fapt care il impiedicase pe Ira sa nu o ucida fusese o revolta a slujitorilor si oamenilor dinafara castelului.Stia ca pentru el nu ar fi contat o lupta,dar,totusi,nu voiau sa riste.Aparent,plebea s-a multumit cu faptul ca printesa lor e inchisa si au oprit sirul de nemultumiri,cu conditia ca ea sa ramana in viata.
Principele isi drese glasul,asa ca el isi reveni din gânduri.Scoase un mic cutit cu care incepu sa despice partea de sus a rochiei murdare si lipicioase,când mâna lui Pedro il opri brusc.
-Ce faci?maxilarul ii pulsa,iar pupilele i se dilatasera.
-Sa-mi fie cu iertare,Ismael scapa un zâmbet,dar trebuie sa-i inlatur rochia.M-ati chemat,lasati-ma sa-mi fac datoria.
Blondul rasufla prelung,iar Ismael continua sa taie,pâna când ajunse la rochia neagra si mulata de dedesubt,ce tinea loc de lenjerie.Ii desfacu pansamentul si ii presara peste rana un praf cu un miros intepator,ce ii facu trupul femeii sa scape un tremurat.Respiratia si pulsul i se accelerara,iar cei doi barbati rasuflara usurati.
-Ea mi-a spus ca ar trebui sa o duc in castel!Pedro facu un semn catre femeia care se ghemuise intr-un colt.
Ismael zâmbi in timp ce isi rearanja lucrurile.
-Bineinteles!Altfel tot ce am facut va fi in zadar!Am crezut ca e de la sine inteles!Nu va supravietui aici!
Il vazu pe blond incrutandu-se in timp ce isi atintise ochii pe corsetul negru al fetei.Era clar ca se gândea la un mod in care sa o fi putut aduce in castel fara a trezi suspiciuni.
-Ar putea fi una dintre doamnele mele de companie...il auzi soptind nesigur.
-Sa o faci o curtezana?Amanta ta?Ismael nu se putu abtine sa nu rabufneasca.
-Poti gasi o scuza mai buna de atât!Ismael isi tranti geanta de pamant.
Rosalind era o femeie mult prea demna si mandra pentru a accepta asa ceva.In plus,era injositor!Ea nu era facuta pentru asta!
Il vazu pe blond privind-o cu o privire flamanda,in timp ce chipul femeii din fata lui incepuse sa capete culoare.De ranile de pe fata ei nici macar nu se ocupase,si totusi o gaseau atragatoare.Semana cu o Alba-ca-Zapada mult mai impulsiva si spontana.Lui,personal,i se parea ca avea viclenia si rafinamentul unei pisici,cu forta unei creaturi pe care nici macar nu o putea crea pentru a o face compatibila cu Rosalind.
-Deci asta era...Ismael sopti fara sa vrea.Ti-o doresti pentru tine!Nu vrei s-o tii in castel pâna se vindeca,câteva zile...Tu vrei sa o tii cu tine...
Pedro isi inchise ochii,facandu-i semn sa taca.Isi apasa radacina nasului cu degetele si privea in gol.
Avea o multime de femei in suita...O multime de femei frumoase,care l-ar fi multumit imediat.Nu erau totusi prea inteligente,dar lui nu-i pasa de asta.Nu le alegea dupa criteriul asta.Vampirii aveau alte moduri de a proceda in legatura cu asta.
Isi aminti de modul in care era nevoit sa aleaga o alta femeie in fiecare noapte,dintre multimea de chipuri si corpuri care veneau sa-l incante in fiecare seara...Nu fusese niciodata fericit cu adevarat,nu se simtise niciodata atras de o femeie,cel putin nu pâna când nu apareau in fata lui,imbracate in costumele lor sumare,inspirate din diferite perioade sau popoare.
In primii ani ai vietii lui de vampir,ca toti barbatii pe care ii cunostea,de altfel,crezuse ca era invincibil,ca nu avea nevoie de nimeni altcineva care sa-i fie alaturi,dar pâna si cele mai singuratice firi au nevoie de cineva care sa le ofere si altceva inafara de frumusete sau falsitate,iar el nu avea pe nimeni.
Uneori se mira de ce nu devenise si el ca restul vampirilor,dar isi daduse seama ca el era mult mai trist decât ceilalti.Asa ca,de ce sa nu mascheze tristetea cu nepasarea?La urma urmei,asta facuse mai bine de 300 de ani.
Asa ca acum nu-i mai pasa cum avea de gand sa obtina lucruri,sau daca le merita,acum pur si simplu le lua.Ii apartineau.
Trupul din bratele lui se cutremura din cauza frigului,iar el ii ceru lui Ismael sa-i aduca ceva in care sa o poata strecura cât mai rapid,pentru a nu se mai face asteptati atâta timp sus.Ira nu era aici oricum,dar,la cum o stia pe mama sa,probabil avea loc o petrecere chiar acum.
Vrajitorul ii aduse un caftan de un galben luminos,cu modele venetiene negre,pe care i-l inchisera imediat pâna sus,pentru a-i acoperi pansamentul.Ismael spusese ca e mai sigur asa.
O lua pe brate si traversa subsolul cât mai rapid posibil.Vechii servitori inchisi aici incepura sa aclame si sa strige,in timp ce Ismael zambea aprobator.De mult nu mai zambise de atâtea ori intr-o singura zi.Era o realizare pentru el.
Urcara rapid si scarile,pentru a se asigura ca nu-i observa nimeni,in timp ce batranul se chinui sa-i aseze capul lui Rosalind cât mai firesc posibil,pentru a nu-i redeschide ranile.Sfarsi prin a-l rezema de pieptul lui Pedro.
In sala cea mare prânzul era in toi,cu muzica si dans,si cu o Catherine vesela si bine-dispusa.
-Ce naiba?!isi auzi fiica soptind,in timp ce toata lumea de la mese se ridicase in picioare,indignata.
Când isi intoarse si ea privirea,chipul ii ingheta.Nu putea sa creada ca era fiul ei cel care o cara pe Rosalind in brate.Nu putea fi atât de prost!
Pedro trecu pe langa ei impasibil,urcând scarile spre camerele sale.
Si-o dorea pe bruneta...Arrow fusese un prost pentru ca nu profitase de ocazie...
Dar el si-o dorea si avea de gând sa faca orice pentru a o aduce in patul lui...