Au trecut aproximativ trei ore şi jumătate de când părăsisem salonul spitalului: a avut loc interogatoriul meu şi... am fost anunţată că ancheta avea să fie suspendată deoarece " apăruse ceva mult mai important " (de-ar fi suspendată această anchetă pentru totdeauna - îmi zic eu în sinea mea).
Alături de Caitilin şi Christian părăseam secţia de poliţie, când am fost surprinsă să văd maşina lui Zayn fiind parcată în faţa secţiei.
- Cum a fost? ne-ntreabă acesta stând sprijinit de portiera maşinii.
- Anchetă suspendată... murmur eu, înăbuşindu-mi un căscat.
Am aruncat o privire la ceasul meu de mâna şi... deja era dimineaţă (în jurul orei şase); crăpa de ziua.
Zayn m-a măsurat cu privirea pentru a două oară pe această noapte, şi-a zis:
- Vino la mine acasă, Karmin. O să fi în siguranţă acolo, şi nu te-ai mai gândi atât la cele întâmplate.
Adevărul era că de-abia aşteptam s-o reîntâlnesc pe mama lui Zayn, Trisha, şi pe surorile lui, dar...
- Dar nimic, Karmin. îmi întrerupe Zayn şirul de gânduri.
Ce, acum îmi citeşte şi gândurile?
- Nu, dar ai spus totul cu voce tare fără să-ţi dai seamă, se pare că. zice Zayn, având pe faţa o expresie uşor amuzată; ceea ce i-a făcut pe Caitilin şi pe Christian să chicotească.
Mi-am lăsat privirea în pământ, stânjenită, după care am zis:
- OK, vin...
Din buzunarul jeanşilor mei mi-am scos cheile de la casa lui Crystal şi i le-am aruncat lui Caitilin, aceasta prinzându-le.
- Voi doi mergeţi la mine acasă şi staţi acolo până vin şi eu înapoi. Da?
Au dat amândoi din cap în semn de aprobare şi-au pornit.
Acum, rămăsesem numai eu cu Zayn...
- De ce faci atâtea pentru mine?...
A aşteptat preţ de câteva secundă fără să-mi dea vreun răspuns, privind în gol.
- Să mergem. zice acesta într-un final, încercând să schimbe subiectul.
Eram pe cale să zic " ştii, îmi dau seamă că încerci să eviţi să-mi răspunzi la întrebare ", dar m-am oprit la timp şi-am urcat în maşina sa, pornind către casa lui ce se afla tocmai la periferia oraşului (aşa că am făcut aproximativ douăzeci de minute până acolo).
Coborând din maşină, am traversat curtea casei şi-am ezitat câteva clipe în faţa uşii înainte să pătrund înăuntru.
- WOW... murmur eu în timp ce-mi plimbam privirea de colo-colo prin sufrageria casei în care copilărise Zaynie.
Culmea cum asta reuşise să mă facă să uit de tot, măcar pentru câteva secunde - milisecunde. " Casa asta nu s-a schimbat cu nimic de când n-am mai fost pe-aici. " comentez eu, în sinea mea.
- Ei bine... zice Zayn, distrăgându-mi atenţia.
Mi-am fixat privirea asupra lui de data aceasta şi am sesizat că deja dezbrăcase şi jacheta sa neagră din piele şi tricoul. Nici nu-mi dădusem seama că mă holbam, până când el a pufnit, amuzat:
- OK, am înţeles, arăt bine, dar... nu te holba.
Multe adolescente de vârsta mea şi-ar fi dorit să-l aibă pe Zayn Malik fără tricou în faţa ochilor lor, dar se pare că nu prea multe aveau " norocul " asta. Mi-am tras o palmă în sinea mea; nu era momentul să mă gândesc la aşa ceva.
- ...Tot narcisist ai rămas, Zaynie. îl tachinez eu, forţând un zâmbet.
El mi-a scos limba, jucăuş, după care şi-a reluat rolul de tip serios şi misterios în acelaşi timp.
- E vremea să mergi să-ncerci să dormi şi tu măcar câteva ore; nu-ţi fă griji în legătură cu înmormântarea lui Crystal. O să vorbesc cu maică-mea să ne ocupăm noi de asta.
Ştiam că dacă Trisha ar afla că... Crystal a murit s-ar oferi s-ajute cu orice poate pentru că ele au fost prietene bune, aşa că...
- Zayn?
- Da?
- Mulţumesc mult pentru tot. spun eu, după care pornesc către camera de oaspeţi de la etaj: acolo dormisem de câte ori când Crystal m-a lăsat peste noapte acasă la " familia Malik ".
