De aproximativ două ore ajunseserăm în NYC.
Pentru următoarele câteva zile (probabil până când aveau poliţiştii să-şi dea seama unde ne aflăm) aveam să locuim într-o casă pe care din câte am înţeles a închiriat-o Andrew aici, pentru noi. Era o casa modestă, dar... drăguţă. Cred că puteam să mă obişnuiesc să locuiesc aici. Deja începusem să-mi fac scenarii în mintea mea în legătură cu mine şi Zayn, ceva de genul " eu şi Zayn aveam să ne căsătorim şi să îmbătrânim împreună alături de nepoţii noştri şi de zece pisici ". Ciudat...
În NYC tocmai apunea soarele: discul soarelui se ascundea, iar în schimb, întunericul domnea în jur. Vântul puternic începuse să bată, anunţând că în curând avea să vină furtuna, şi care în acelaşi timp se juca prin părul meu proaspăt spălat. Zeci de gânduri îmi roiau prin minte; nici măcar nu reuşeam să-mi dau seama la ce mă gândeam într-adevăr. Nici ce simt nu mai ştiam: dezamăgire, furie, supărare, dor, sau... eram doar confuză? Nu ştiu. Nu ştiu... Of, Doamne, ce n-aş da să fie acum mami lângă mine. Poate măcar ea m-ar înţelege, şi m-ar ajuta să-mi revin. Mi-am înăbuşit un suspin, şi mi-am trecut încet degetele prin păr. Poate... poate mami mă veghea tocmai acum de acolo de unde e ea. Poate cândva, dacă îl mai voi întâlni pe Andrew îl voi putea întrebă unde este îngropată ea. Aşa aş putea să merg s-o " vizitez " şi să " vorbesc " cu ea. Sau... poate voi ajunge lângă ea chiar mai repede decât mă aştept. Cine ştie? Un fulger a crăpăt cerul în două, făcându-mă să tresar şi să-mi îndepărtez acele gânduri din minte.
- Hey, ce faci? Vino în casa, se apropie furtuna. aud vocea lui Zayn din spatele meu.
M-am întors brusc şi l-am văzut stând în pragul uşii. Mă cercetă cu privirea nedumerit văzând că n-am nicio reacţie, după care a continuat:
- S-a întâmplat ceva, Karmin?
- Mnu. Mă gândeam doar la cele întâmplate în ultima vreme; s-au schimbat multe, Zayn. Adică... viaţa mea s-a schimbat radical.
Am făcut o scurtă pauză în momentul în care o bubuitură puternică s-a auzit din apropiere: tocmai tunase.
- În urmă cu câteva zile, eram " tipa orfană dintr-un orfelinat ", Zayn. Acum sunt mai mult de-atât: sunt " tipa criminală care se ţine după faimosul Zayn Malik ".
Mi-am întins buzele într-un mic zâmbet trist şi palid.
- Nu, nu eşti " tipa criminală care se ţine după faimosul Zayn Malik ", prostuţo. Vrei să ştii de ce? Pentru că tu NU eşti criminală! Nu ai ucis pe nimeni, n-ai fii în stare să răneşti nici măcar o muscă...
L-am întrerupt, pufnind:
- De unde ştii? De unde ştii că n-aş fii în stare să rănesc nici măcar o muscă?
Ignorându-mi întrebarea, a continuat:
- În al doilea rând, nu te ţi DELOC după " faimosul Zayn Malik ". Nu. Pot spune că eu mă ţin după tine, Karmin. Nu tu eşti cea care m-ai rugat să mă bag pentru tine în toate astea, ci eu. Eu am vrut să te ajut. Asta pentru că tu eşti o fiinţă specială, pe care oricine şi-ar dori să o aibă alături, şi aş da orice să nu te pierd. De ce? Nu mă-ntreba de ce. Nici măcar eu nu reuşesc să-mi dau seama cum am reuşit să mă ataşez atât de tine în câteva zile. Nu e ca şi cum nu ne-am fii cunoscut de dinainte, dar... ei bine, ştii şi tu că noi n-am mai ţinut deloc legătura de câţiva ani buni.
A făcut câţiva paşi către mine, trecându-şi degetele prin păr într-un mod atrăgător. Mi-a luat mâinile într-ale sale, imediat după mângâindu-mi uşor obrazul cu degetele sale.
- Şi mi-e teamă, Karmin... Mi-e teamă să nu fie mai mult de atât. Vreau să zic, mi-e teamă să nu te plac. Nu, nu doar asta. Mi-e teamă să nu... te iubesc.
Inima îmi sărea cu putere în piept, şi nu am nici cea mai vagă idee DE CE. De ce?... Doamne, ce simţeam pentru el? Numai momentul să mă îndrăgostesc nu era acum. Chiar nu era momentul...
- Zaynie... murmur eu.
În secunda următoare, începuse să plouă ca şi cu găleată. Noroc că eram pe veranda casei.
- Ştii că nu putem fii împreună, nu? Deocamdată. Deocamdată nu putem fii împreună.
Şi-a înclinat uşor capul în semn de aprobare, după care eu am continuat:
- Cel puţin, nu putem, până nu se termină această perioadă din viaţa mea. Dacă o să se întâmple ceva, ...nu vreau ca tu să fi cel care încearcă să mă salveze (deşi faci asta deja). Vreau să te salvezi pe tine.
- Nu. Nu, Karmin. Asta nu se va întâmpla niciodată. Am hotărât că te voi ajuta să ieşi cu bine din asta orice s-ar întâmpla, şi aşa şi voi face indiferent de ce spui tu.
M-am ridicat încet pe vârfuri, şi mi-am apăsat buzele pe obrazul sau.
- Îţi mulţumesc, eşti singura persoană care ţine într-adevăr la mine.
- Întotdeauna voi fi acolo când vei avea nevoie de mine.
M-a sărutat pe vârful nasului, după care a zis:
- Haide, micuţo. Hai să mergem în casa...
