- Haide, Karmin! Nu mai fii supărată! zice Niall cu un ton implorător în voce.
I-am aruncat acestuia o privirea tăioasă. Cum naiba să nu mai fiu supărată?! De ce nimeni nu mă înţelege?... De ce nimeni nu înţelege că sunt pe cale să fiu băgată la închisoare pentru o crimă pe care nu am comis-o?!
- Cum să nu mai fiu supărată?... îl întreb, încercând să-mi menţin calmul pe cât posibil.
- Totul o să fie bine. încearcă Christian să mă " încurajeze ". Suntem împreună în asta. adăugă el, înghiontindu-mă prieteneşte.
- Ba nu, nu suntem. răspund eu, zâmbindu-i ironic.
Mi se părea mie sau... eram cam rea?
- Îmi pare rău, băieţi, dar chiar nu mai pot gândi acum, şi nici nu-mi pot controla cuvintele...
În interiorul meu se petrecea ceva de nedescris: o mulţime de sentimente roiau prin mine (cum ar fi teamă, nearbdare, tristeţe, etc.). Îmi doream să fie doar un vis, un coşmar, îmi doream să mă trezesc şi să fiu înapoi în acel orfelinat şi să fie totul exact că înainte.
- Te-nţeleg, micuţo. şopteşte Christian, cuprinzându-mă într-o îmbrăţişare strânsă.
Mi-am îngropat faţa în scobitura gâtului sau.
- Mulţumesc, Christian. zic eu, ridicându-mi privirea către el.
Ochii mei căprui i-au întâlnit pe-ai săi ce-aveau culoarea jadului.
- Tot timpul voi fi acolo pentru tine când o să ai nevoie de mine.
Atunci, l-am văzut pe Zayn coborând de sus (fusese în camera lui; a îmbrăcat o pereche de blugi negri, tricoul " COOL KIDS DON'T DANCE " şi-a încălţat o pereche de Converse All Star - care mai mult ca sigur îi aparţineau lui Harry, şi chiar şi-a aranjat şi părul...).
- Erm... începe Zayn, privindu-mă insistent.
Văzând că acesta continuă să mă fixeze cu privirea, m-am desprins din braţele lui Christian şi-am întrebat:
- Unde e Caitilin?
- E sus, în camera ta - camera de oaspeţi. Se uită la TV, mai precis la serialul True Blood şi bea Starbucks. îmi răspunde Harry, amabil, tocmai coborând din camera mea - mai mult ca sigur fusese să-i facă o vizită lui Caitilin.
Fata asta chiar se relaxează. Oh, adică măcar ea se relaxează. Şi Niall, bineînţeles...
- Liam unde e? îl întreabă Zayn pe Harry.
- ...A mers să-i cumpere mâncare de la Nando's lui Niall. răspunde Harry.
Niall a chicotit.
- Eu... merg sus. murmur, făcându-mi loc pe lângă Christian şi urcând sus, în camera " mea ".
Caitilin era foarte fascinată de serial şi de cafeaua ei Starbucks, aşa că nici măcar nu mi-a observat prezenţa.
- Hey, 'Kay. o salut eu.
- Hey. Ceva nou? mă-ntreabă aceasta încercând să pară interesată de ce aveam să-i răspund.
M-am aşezat pe pat, lângă ea şi-am pus mâna pe telecomandă: am stins TV-ul.
- Karmin! Dar... începe ea.
- M-ai întrebat cum a fost. Dacă chiar eşti interesată, ascultă-mă. ...Am nevoie de cineva să mă asculte.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar Caitilin mi-a luat mâinile într-ale sale.
- Spune, te ascult.
Şi-am început să-i relatez cele întâmplate în ultimele ore, iar când am terminat, aceasta n-a făcut decât să şoptească un " WOW... ".
- Mda, asta ar fi fost şi reacţia mea dacă eram în locul tău...
- Şi eu încă sunt în vizorul lor, nu? mă întreabă ea.
- Underwood a pomenit ceva de tine, dar de Christian n-a mai zis nimic.
În secunda imediat următoare, telefonul începuse să-mi vibreze în buzunarul jeanşilor. L-am scos şi-am aruncat o privire la ecran: mă sună un număr pe care nu-l cunoşteam. Am apăsat pe " răspunde ".
- Karmin, sunt tatăl tău. aud vocea lui Andrew la celălalt capăt al firului. Ţi-am făcut rost de un avocat, e cel mai bun avocat din Bradford.
Pentru ce încercă să mă ajute, mă rog?...
- Mâine, Underwood te va anunţa că va avea loc un proces. Aşa că, fi pregătită de orice - orice e posibil.
De unde ştia el asta? Cum de aflase înaintea mea despre asta?
- Erm... Mulţumesc, cred. spun eu, într-un final confuză.
- Dar, îţi promit că într-un final totul se va termina cu bine. continuă acesta, înainte să închidă.
OK. Asta a fost o conversaţie FOARTE ciudată...
