Odată intrată în casa, l-am găsit pe Zayn stând tolănit pe canapeaua din sufragerie. El era înconjurat de sticle goale de alcool. Era prima (şi speram ultima) oară când îl vedeam într-o astfel de stare, şi... oare de ce tindeam să cred că este într-o astfel de stare tocmai din cauza mea?
- Oh, te-ai întors! începe Zayn.
De-abia reuşi să scoată acele cuvinte din gură la cât era de beat.
Privirea mea s-a oprit asupra ochilor săi ce mă priveau cercetători şi-n acelaşi timp, dispreţuitori. Ochii săi erau plini de lacrimi. ...Plânsese. Of, la naiba!
- Pentru ce te-ai mai întors? continuă el.
Harry mi-a aruncat şi el o privire dispreţuitoare. Mă simţeam oribil. ORIBIL. Acel sentiment de vinovăţie se reinstalase în mine.
- Pentru c-am obligat-o eu. şopteşte Harry, asigurându-se că doar eu sunt cea care aude.
L-am săgetat cu privirea, după care i-am răspuns lui Zayn:
- Pentru că trebuia să mă întorc.
Mi-am ridicat ochii către Harry, în căutarea unei explicaţii pe care să i-o dau lui Zayn, dar... el n-a făcut decât să mă bată pe umăr, imediat după care a urcat sus, la etaj. Şi-aşa am rămas numai eu şi Zayn în sufrageria casei. El continuă să mă fixeze cu privirea. Mă simţeam incomfortabil...
- Dar, de ce ai plecat iarăşi, Karmin?... mă-ntreabă acesta, cu vocea tremurândă.
Am descălţat acea pereche de Converse albi pe care-i purtasem toată noaptea şi i-am aruncat undeva în hol. Mi-am dat jos jacheta şi-am pus-o în cuier. Cu paşi mici, m-am apropiat de canapeaua pe care stătea întins Zayn.
- ...Îmi pare rău, Zaynie. Încercam să te salvez pe tine.
- Pe mine? De ce m-ai salva pe mine prin faptul că te pui singură în pericol?
Îi studiam cu atenţie trăsăturile perfecte ale feţei, era... WOW. De-abia acum îmi dădeam seama cât de frumos este el atât pe dinăuntru cât şi pe dinafară. Era pur şi simplu... superb. M-am apropiat încet de el.
Acum, îi simţeam respiraţia caldă şi deşi avea miros de alcool, ...îmi plăcea. Inima îmi bubuia cu putere. El şi-a pus mâna pe obrazul meu, mângâindu-mi-l uşor.
- Ce se petrece între noi, Zaynie? îl întreb, o lacrimă scurgându-mi-se pe obraz.
Tonul vocii mele fusese extrem de scăzut.
- Poate nici nu vrem să ştim cu adevărat ce se petrece. Poate am prefera să nu ştim. Poate ar fi mai bine să nu ştim.
Buzele noastre mai că se atingeau acum. Simţeam ceva ce nu mai simţisem până atunci: ceva ciudat într-un fel, dar în acelaşi timp, magic. Era ceva de nedescris; era primul sărut, iar eu eram pe cale să simt gustul buzelor lui Zayn Malik, la naiba!
- Karmin, vino, e târz-... începe Harry.
Am tresărit speriată şi-am făcut câţiva paşi înapoi.
Oficial, îl urăsc pe Styles!
- Îmi pare rău... murmur, îndepărtându-mă şi mai mult de Zayn.
Harry stătea în capul scărilor, privind ceea ce era pe cale să se întâmple cu un rânjet imens pe faţa. Ce naiba?.... Ei bine, ca să nu-l înjur aşa cum nu-l mai înjurase nimeni niciodată, ...a făcut cunoştinţă cu degetul meu mijlociu - iar, asta l-a făcut să chicotească.
Am intrat în dormitor, şi fără să-mi dau seamă, mi-am întins buzele într-un mic zâmbet palid. Leneşă, m-am trântit pe pat şi-am adormit imediat simţindu-mă foarte obosită.
Când m-am trezit, am sesizat că deja era următoarea zi, în jurul orei zece dimineaţa. Oh, Dumnezeule, chiar atât dormisem?! Cred că... chiar avusesem nevoie de un somn lung.
Ieşind din dormitor, am simţit miros proaspăt de cafea venind din bucătărie, aşa că am pornit şi eu într-acolo.
- Neaţa, Zayn! zic eu, zâmbind larg.
Acesta era aşezat pe-un scaun la masă, îşi savură cafeaua - şi se pare că şi pe mine m-aştepta o cafea. Hehe.
- Bună dimineaţa.
Am făcut câţiva paşi mici către el şi l-am sărutat scurt pe obraz, după care m-am aşezat pe scaun, lângă el.
- Harry? Unde e?
- A plecat înapoi în Londra, în câteva ore au un interviu, şi... da.
- Şi de ce nu ai mers şi tu?
Şi-a rotit ochii în orbite, ezitând să-mi răspundă.
În secunda următoare, telefonul lui Zayn începuse să zbârnăie pe masă. El a aruncat o privire la telefon, şi-a strâmbat uşor din nas.
- Da? răspunde acesta. Caitilin? continuă el.
Oh, oh! Şi eu vreau să vorbesc cu ea!
- Dă-mi! Dă-mi telefonul, vreau să vorbesc cu ea!
El mi-a întins telefonul, iar eu am zis:
- 'Kay, mi-e aşa dor de tine!
- Karmin, am o veste bună pentru tine. S-a aflat cine a ucis-o pe Crystal. Şi aceea nu eşti tu - este... cineva la care nici nu te-ai aştepta.
