În cea de-a doua zi, m-am trezit devreme - mult mai devreme decât de obicei.
N-a mai trecut nimeni pe la mine, nici vizitatori, nici vreun soi de poliţist, şi nici măcar Underwood - asta DEOCAMDATĂ.
Stăteam tolănită pe pat, citind dintr-o carte pe care-am găsit-o în sacoşa ce mi-a dat-o Trisha când am ajuns acolo, la secţie, şi anume " Academia Vampirilor ". Deşi eram de-abia la primele pagini ale cărţii, adoram acea carte. Personajul princpial, Rose, ...mi se părea că într-un fel sau altul, ne asemănăm.
- Erm, Karmin, mergem la tribunal. aud vocea lui Underwood.
Oh, şi mă plângeam că nu mă mai vizitase de aseară. Woah, bine. Interesant, genial!
Fulgerându-l cu privirea, m-am ridicat din pat, împleticindu-mă. Am lăsat cartea la o parte şi l-am urmărit cu privirea pe el, în timp ce trăgea la o partea acea " uşa " formată din gratii.
- O să faci orice să mă bagi în închisoare, nu?... îl întreb eu, în timp ce ne deplasam în josul holului.
- Mm, mai vedem.
Alţi poliţişti ni s-au alăturat, şi ieşind din secţie, am urcat în maşină alături de Underwood şi alţi doi poliţişti.
Mi-am scos din buzunarul jeanşilor pachetul de ţigări, bircheta, şi... sub privirile acelor matahale curioase, am început să pufăi din ţigară, o stare de melancolie cuprinzându-mă.
- Ţi-am dat voie să fumezi?
- Nici nu am nevoie de permisiunea ta pentru a fuma, Underwood, dragule. murmur eu, rotindu-mi ochii în orbite.
Am făcut o scurtă pauză pentru a pufăi încă o dată din acea ţigară; am suflat fumul înspre el.
- Îţi promit că nu vei reuşi să mă bagi în închisoare. zic, având un ton categoric în voce în timp ce coboram din maşină.
Atunci, am dat ochii cu Zayn şi colegii lui de trupă, împreună cu Caitilin, Christian şi Trisha, dar... Andrew lipsea, nu era nicăieri. Normal că lipsea! De ce ar fi lângă mine? A fost el vreodată lângă mine? Nu!
- O să fie bine. îmi şopteşte Christian când tocmai treceam pe lângă el.
Şi-acum... intrăm în tribunal.
După aproximativ două ore, chiar înainte să se dea verdictul, am auzit o bubuitură puternică de undeva din hol sau de afară (nu reuşeam să-mi dau seama sigur de unde), iar în clipa următoare, ...clădirea era în flăcări.
Cred că leşinasem, pentru că atunci când mi-am revenit, eram într-o maşină ce se deplasă cu aproximativ 100 km/h pe autostradă.
- Zayn, ce se întâmplă? îl întreb, privindu-l curioasă şi-n acelaşi timp confuză şi nedumerită.
Mirosul de fum ce-mi invadase nările acum câteva minute... încă îl simţeam.
- Nimic... prea mult.
- Cum ai reuşit să ne scoţi de-acolo?
- Nici eu nu am idee, Karmin.
În timp ce-mi răspundea la întrebări, nu-şi lua privirea de la drum şi avea grijă să conducă cât mai repede posibil.
- Zayn. De ce am impresia că acel incendiu nu a fost un simplu incident?
- Pentru că nici măcar nu a fost un incident. Andrew l-a provocat că să te pot scoate de acolo.
...Acum se leagă totul; ăsta e motivul pentru care Christian, Caitilin, Trisha, Harry, Louis, Liam şi Niall părăsiseră tribunalul înainte să se încheie procesul: şi ei ştiau de dinainte ce-avea să se întâmple. Şi se pare că Andrew nu mă " părăsise " într-adevăr.
- Unde mergem?
- La aeroport, de acolo luăm avionul meu şi-al băieţilor şi mergem până-n NYC.
Ei bine, ...şi pentru câtă vreme aveam să fim stabiliţi acolo? Până ne depistează poliţia? Ha-ha, genial. Şi de acum, ce? Aveam să duc o viaţa de fugară alături de... cel mai bun prieten?
- Zayn, eşti sigur? Eşti sigur că vrei să-ţi distrugi viaţa pentru mine?
Hotărât, mi-a răspuns:
- Da, Karmin. Da.
A făcut o scurtă pauză, după care a continuat:
- Important e să te scot pe tine cu bine din toată prostia asta.
Era singura persoană de sentimentele căruia puteam să fiu sigură. Aveam încredere oarbă în el, şi nu mă aşteptam că el să mă dezamăgească vreodată de acum în colo.
- Ei bine, am ajuns. schimbă acesta subiectul, parcând maşina.
- Avem bagaje, cumva? îl întreb eu, făcându-i semn către portbagaj.
- Nu, dar în schimb avem câteva carduri pe care se găsesc mai mulţi bani decât crezi.
Oh! Acum îşi consumă şi banii strânşi de-a lungul anilor pentru a avea grijă de mine.
Dar, m-am abţinut şi n-am zis asta şi cu voce tare pentru că ştiu că n-ar fii avut niciun rost: el şi-ar fi susţinut părerea, iar eu, mi-aş fi susţinut părerea mea şi numai aşa puteam ajunge să ne certăm acum, când nu era momentul.
Urcând în avionul lor particular, am pornit către NYC - mă aştepta o viaţă într-adevăr NOUĂ.
