Mă aşezasem jos, lângă mormântul mamei mele.
Iarba uscată îmi gâdila pielea, iar pământul era umed (plouase în urmă cu câteva ore).
- Bună, mami. murmur eu, vorbele fiindu-mi spulberate de vântul puternic ce se înteţise.
Mi-aş fi dorit atât de mult să primesc într-adevăr un răspuns deşi şi ştiam că ea şi-acum mă priveşte de acolo, de sus, şi că aude tot ce-i spun.
- De ce nu eşti lângă mine? De ce m-ai părăsit atât de devreme? Am nevoie de tine în aceste momente. Am ajuns la o vârsta când... am realizat cât ar însemna să fie lângă mine cineva care să-mi dea sfaturi, şi să-mi fie alături în orice prostie pe care o fac.
În secunda următoare, un fulger crăpă cerul în două, iar... norii plumburii s-au ciocnit, începând dintr-odată să plouă. Nu m-am clintit de-acolo. Am rămas nemişcată, rupând firicele de iarbă. Un suspin mi-a scăpat printre buze, iar ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi.
- Vreau la tine, mami... continui eu.
Voiam să mor, voiam să fiu lângă ea şi să nu mai trebuiască să îndur tot ce se întâmpla în lumea asta mizerabilă. Eram în stare să merg chiar acum, să-mi iau o lamă şi să-mi tăi venele. Măcar aşa ştiam că aveam să fiu liniştită, că n-aveam să mai simt nimic şi că... voi fi alături de mami, Crystal şi de persoanele la care ţineam cu adevărat. " Karmin, acum eşti în viaţa. Poate mai în viaţa că niciodată. Bucură-te de asta, şi profită cât poţi. Într-o zi, şi viaţa ta va fi luată. " îmi zice o voce din interiorul meu. Un fior de gheaţă mi-a traversat şira spinării.
- Mbine...
M-am ridicat, împleticindu-mă şi mi-am scuturat pantalonii de care s-au prins câteva fire de iarbă.
- Mami, ...eu plec. Plec în Londra alături de cel pe care-l iubesc, alături de Zayn. Crede-mă, dacă ai fi în viaţa şi dacă ai ajunge să îl cunoşti, l-ai plăcea.
Nu m-am putut abţine, şi-am chicotit, buzele întinzându-mi-se într-un zâmbet palid şi trist.
- Ne vom vedea într-o zi, şi de-abia aştept acea zi. Te iubesc.
Atunci, dintr-odată, am simţit două braţe puternice înconjurându-mi talia. Am început să ţip din toţi plămânii, speriată, şi când m-am întors m-am mai liniştit văzând că...
- Să te ia naiba, Malik! Du-te naibii. Te urăsc! Ce vrei, să mor aici?!
Nu schiţase nici măcar un zâmbet.
Am început să-l lovesc cu pumnii în piept, iar el mi-a prins încheieturile mâinilor între degetele sale, şi-a zis:
- În primul rând, domnişoară Matthews, am auzit cum îi spuneai mamei tale că sigur i-ar plăcea de mine dacă ar fi în viaţa, iar... în al doilea rând aş vrea să-ţi reamintesc că mai înainte aveai de gând să iei o lamă şi să-ţi tăi venele.
Şi asta o zisesem cu voce tare fără să-mi dau seamă, huh? Ei bine, n-ar fii prima oară când fac asta în preajma lui...
- Mm, păi...
- Ce ai, Karmin? De ce nu preţuieşti viaţa pe care o ai? Ar trebui.
- Ce pot să preţuiesc eu la viaţa asta pe care o duc, Zayn? Hm? Nu-s o vedeta internaţională care aibă câţi bani vrea şi să îmbrace tot soiul de haine de firmă, ca şi tine, OK? Nu o să fiu niciodată, şi nici nu sunt prea sigură că-mi doresc asta.
- Crede-mă, nu-ţi doreşti asta.
Mi-am trecut braţele în jurul gâtului sau, şi ridicându-mă pe vârfuri, mi-am apăsat buzele pe-ale sale.
Ploaia continuase să cadă, ceea ce m-a făcut să îmi amintesc de prima zi când am ajuns în NYC, iar el îmi mărturisise că mă iubeşte. Dacă-mi aduc bine aminte, acea zi fusese în urmă cu... două-trei zile, şi părea c-a trecut o veşnicie de atunci.
- Te iubesc, Zayn. Nu am de gând să te pierd şi pe tine, nu aş mai putea să suport să te pierd şi pe tine, ştii?
Şi-a înclinat capul în semn de aprobare, şi şi-a împletit degetele cu ale mele.
- N-o să mă pierzi, piticot. Ţi-am mai spus, şi ţi-o repet: poţi conta întotdeauna pe mine, indiferent ce se va întâmpla.
