Eram în maşină, alături de Zayn: eram în drum spre Londra.
Îmi luasem rămas-bun de la cei dragi mie, iar acum urma să încep o viaţa nouă alături de el, acolo. Ei bine, aveam noroc că Londra nu era prea departe de Bradford şi... când el avea să fie plecat în turneu, eu puteam să mă întorc aici.
- Îţi pare rău că pleci? mi se adresează acesta.
- În proporţie de 50% da, şi 50% nu. De ce?
- Am sesizat că eşti cam gânditoare, şi... ştii tu, ai starea ACEEA din nou.
Mi-am înăbuşit un suspin, şi m-am făcut comodă în scaun. Mi-am îndreptat privirea pe geam: plouă, din nou. Asta era ceva obişnuit pentru Anglia deja. Puteam să spun că mă cam săturasem de climă Angliei, dar... nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut să locuiesc undeva unde era cald tot timpul. Cred că mă cam obişnuisem. Stropi mărunţi de ploaie se loveau de geamul fumuriu al maşinii lui Zayn. Am sorbit încet de paharul meu de Starbucks pe care mi l-am cumpărat înainte să ieşim din Bradford.
- S-au schimbat atâtea, într-un timp atât de scurt, Zaynie... murmur eu, fără a-mi întoarce privirea către el.
- Ştiu, dar... pentru tine, toate astea, s-au schimbat în bine într-un final, nu?
- Nu ştiu, nici nu mai ştiu ce e bine pentru mine.
Şi el, la rândul lui, a suspinat.
- Crezi c-o să pot să trec peste toate cele întâmplate în ultima vreme?
- Dacă vrei, sigur că poţi. Ştii cum se zice: " It's up to you. "...
Avea dreptate, era alegerea mea: dacă eu hotăram că toate cele întâmplate zilele trecute trebuiau să rămână în trecut, aşa avea să fie, dacă nu... aveam să sufăr în continuare din aceleaşi şi aceleaşi motive.
- Tu n-ai idee cât mă bucur c-ai apărut în viaţa mea.
De data aceasta, mi-am întors privirea către el, iar ochii mei i-au întâlnit pe-ai săi (am zărit o sclipire în ochii săi negri).
- Ai făcut atâtea pentru mine, iar eu nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.
- Vreau doar să-mi fi alături, asta mi-e de ajuns. zice el, întinzându-şi buzele într-un mic zâmbet adorabil.
- Normal c-o să-ţi fiu alături, Zayn. Nu aş suporta să te mai pierd şi pe tine. Am pierdut atâtea persoane la care ţineam enorm, încât... nici nu ştiu ce-aş face dacă ar fi să te pierd şi pe tine.
A înghiţit în sec.
- Te cred, Karmin. Te cred...
Maşina continuase să parcurgă distanţa Bradford - Londra; o linişte mormântală se aşternuse, şi... era cam apăsătoare.
- Oh, uite mai 5 km şi ajungem! zice Zayn, entuziasmat, după ceva vreme.
- Mm, mă bucur. şoptesc, fără a-mi luă ochii de la paharul meu Starbucks ce era aproape gol.
- Karmin?
Mi-am ridicat privirea către el, şi cu un ton întrebător în voce, am zis:
- Da?
- Te iubesc.
- Şi eu te iubesc, Zayn. Mult.
M-am întins înspre el, şi l-am sărutat scurt pe obraz.
Eram atât de fericită că-l aveam pe el - o fiinţa atât de specială, lângă mine...
Aceasta a fost ultima parte a poveştii. Sper din tot sufletul că v-a plăcut, şi vă aştept părerile.
