- Ei bine, domnişoară Matthews, au apărut şi câteva probe de ultima oară când ai fost aici. zice acel poliţist, plimbându-se de colo-colo prin sala în care se desfăşura interogatoriul meu.
Ce probe ar putea să apară?! Nu am nicio legătură cu moartea lui Crystal; adică, haide! De ce i-aş face aşa ceva? Era... era singură fiinţă care-mi mai era alături, în care mă mai puteam încrede că este, şi va fi lângă mine, deşi... acum nu mai e. N-are nicio noimă. Nu aş fii avut de ce să-mi ucid propria mătuşa; nu sunt nebună.
- Ce probe?... întreb eu, într-un final, încercând să par plictisită.
Atunci, un alt poliţist a intrat pe uşă şi i-a întins lui Underwood (pe cel care mă interoga aflasem că-l chema Underwood) o cutie.
- Pot să... ştiu şi eu, să văd acele " probe " false? adaug, ridicând dintr-o sprânceană.
Underwood nu făcea altceva decât să mă fixeze cu privirea, fără a face vreo mişcare.
- Mda, desigur, deşi mă îndoiesc că nu le-ai mai văzut şi-nainte.
Simţeam cum o stare de nervi mă cuprinde de această dată - până acum reuşisem să-mi patrez calmul cât de cât, dar... se pare că deja era prea mult. Ei nu ştiau nimic despre mine - niciun poliţist din acea secţie nu ştia nimic despre mine, atunci de ce mă judecau? Nu cred c-aveau vreun motiv, ci doar se grăbeau să găsească vinovatul şi să încheie şi acest caz pe cât de repede posibil...
Îl urmăream cu privirea pe Underwood în timp ce punea pe masă, în faţa mea, acea cutie şi-o deschidea, scoţând dinăuntrul ei un cuţit pe care se aflau urme de sânge - sângele mătuşii mele...
- Amprentele tale sunt pe acest cuţit, Karmin. Ai vreun soi de " explicaţie " pentru asta? mă întreabă el, ironic.
- Normal că am! De ce nu mă credeţi când va spun că Crystal era deja moartă când ajunsesem eu acasă?! Am martori; Caitilin şi Zayn erau acolo, lângă mine! Pe ei de ce nu-i credeţi dacă nu mă credeţi pe mine?! izbucnesc eu, enervată la culme.
Nu m-ar fii mirat ca acum, dintr-odată să mă declare vinovată sau mai ştiu eu ce, dar, în schimb Underwood şi-a păstrat calmul, menţinându-şi pe faţă o expresie imapsibilă - ca şi când ar fi încercat să-mi transmită că îl plictisesc, şi că vrea să termine cât mai repede cu mine.
- Caitilin e cea mai bună prietenă a ta; de ce nu ar minţi pentru tine? În plus, şi ea este suspectă.
Am închis ochii preţ de câteva clipe şi-am tras aer în piept, zicându-mi în sinea mea că totul avea să fie bine, că totul avea să se termine cu bine, şi încercând pe cât posibil să mă calmez - trebuia să mă calmez.
- Atunci, de ce nu încercaţi să menţineţi o conversaţie cu Zayn?
- E persoană publică... începe Underwood, dar îl opresc imediat după.
- Şi ce?! Nu cred c-ar trebui să conteze asta, nu? De obicei nu contează asta! spun, ridicându-mi mâinile în aer, exasperată.
El şi-a rotit ochii în orbite, şi-a ridicat dintr-o sprânceană.
- Nu. Se. Poate. Să. Îl. Interoghez. Pe. Malik.
Am pufnit dispreţuitor, şi m-am năpustit asupra uşii, deschizând-o larg.
- Ce faci?! îl aud pe acesta ţipând.
Zayn mă aştepta acolo, pe hol, aşa că i-am făcut semn să vină şi el înăuntru. Fără să ezite, a intrat şi m-a privit suspicios neştiind de ce-l chemasem acolo.
- Pune un tricou pe tine, tinere... murmură Underwood, văzându-l pe Zayn.
Nu m-am putut abţine, şi-am chicotit.
- Ce? E prea sexy pentru tine? Da, ştiu. zic eu.
Zayn îşi plimba privirea când la mine, când la acel poliţist enervant, până când eu am zis:
- Zayn, te rog să-i povesteşti domnului poliţist cum s-a desfăşurat seara în care noi, împreună cu Caitilin am găsit-o pe Crystal moartă în casa ei.
Acesta a luat loc pe scaun, în locul meu, şi-a început să povestească - dar, nu înainte că poliţistul să-mi arunce o privire plină de ura.
- N-o să se termine asta cu bine, Matthews. îmi şopteşte poliţistul imediat după ce Zayn a terminat de povestit ce se întâmplase într-adevăr în acea seară.
- Serios? Să ştii că sunt obişnuită cu lucruri care " nu se termină bine "; mai obişnuită decât te aştepţi, şi... spre " uimirea ta " probabil, ştiu să ies din toate încurcăturile. Întotdeauna.
Atunci el mi-a aruncat din nou o privire dispreţuitoare, şi-a ieşit din acea sală, trântind cu putere uşa în urma sa.
- Eşti dură. mi se adresează Zayn, bătându-mă pe umăr.
Am forţat un zâmbet palid, şi-am ieşit din acea sală urmată de Zayn; nu voiam să mai stau nici măcar o clipă acolo.
- Hey... Eşti bine? mă întreabă Zayn, moment în care am urcat amândoi în maşina sa, iar acesta a băgat cheile în contact, pornind către casa lui.
- Nu, nu sunt bine! Cum aş putea să fiu bine, Zayn?! Sunt pe cale să fiu băgată în închisoare, iar ei vor face tot posibilul să fiu băgată acolo cât mai curând, şi tu eşti conştient de asta!
- Karmin... Orice s-ar întâmpla, să ştii că poţi conta pe mine. Ai încredere în mine.
