Eram pe drum de câteva ore bune, deja începuse chiar să se însereze şi n-am observat nimic ciudat întâmplându-se, aşa că puteam spune că sunt cât de cât liniştită.
În urmă cu câteva minute, îmi cumpărasem o cartelă nouă de telefon: nu voiam ca poliţia să mă detecteze, şi-am hotărât să-i dau un apel lui Caitilin - mă gândesc că era îngrijorată şi merita să ştie şi ea ce se întâmplase de fapt şi de ce-am luat această hotărâre. Repede, am format numărul ei încercând pe cât posibil să nu-mi iau privirea de la drum.
- Alo?... aud vocea lui Harry.
Unu: de ce răspunde el la telefonul lui Caitilin? Doi: oare cum ar reacţionă dacă ar ştii că eu sunt cea ce tocmai sunase?
- Karmin, dacă tu eşti cea de la celălalt capăt al firului, fă bine şi te întoarce. continuă Harry.
- De ce aş face asta?!
- Pentru că aşa e cel mai bine.
Stai puţin, de ce vorbeam cu el? Eu am sunat să vorbesc cu Caitilin, nu cu el, aşa că...
- Poţi, te rog, să mi-o dai pe Caitilin la telefon? Am nevoie să vorbesc cu ea.
L-am auzit şoptind ceva, iar în secunda imediat următoare, 'Kay, cu voicea tremurândă, a zis:
- De ce m-ai părăsit, Karmin? M-ai lăsat singură când şi eu aveam nevoie de tine, dar şi tu aveai nevoie de mine.
- Îmi pare rău...
În minutul următor, am văzut în faţa mea oprindu-se dintr-odată două maşini de poliţie ce-aveua sirenele aprinse - asta mă speria şi mai mult.
- La naiba! exclam, enervată.
Am închis convorbirea cât de repede am putut, şi-am aruncat telefonul pe scaunul din stânga mea. Se pare că şi-aşa au reuşit să mă găsească poliţiştii... Chiar înainte să fac un " accident nedorit ", am pus o frână bruscă, ceea ce i-a luat pe poliţişti prin surprindere, ei s-aşteptau să trec " prin " ei probabil, sau mai ştiu eu ce.
- Domnişoară Matthews, coborâţi din maşină, vă rog. zice, bineînţeles, Underwood.
- Tu n-ai alţi agenţi, frate? murmur eu, sperând că el n-avea s-audă.
- Oh, ba da, desigur, dar inist să mă ocup tocmai eu în mod special de cazul tău; eşti mică şi enervantă, Matthews.
La auzirea " complimentului " ce tocmai mi-l făcuse Underwood, un rânjet mi s-a întipărit pe faţa.
- Ei bine, Underwood...
Am coborât din maşină, îndesându-mi telefonul în buzunarul jeanşilor şi-n celalat buzunar un pachet de ţigări şi-o brichetă. Făcând câţiva paşi înapoi, l-am fixat cu privirea pe Underwood şi pe ceilalţi patru poliţişti din spatele lui, şi... am rupt-o la fugă.
- Hey! Ce naiba, unde pleci acum iar?! aud vocea unuia.
- Să mă sinucid, eventual. şoptesc eu, de data asta asigurându-mă că eu sunt singura ce-aude.
Fugeam, şi fugeam prin întunericul nopţii de-a lungul şoselei pustii, având pe urma mea cinci poliţişti. Dacă cineva avea să vadă această scenă, ...hm, nu vreau să mă gândesc ce-avea să creadă despre mine. În fine, oricum nu prea contează - şi nici n-a contat niciodată părerea celorlalţi pentru mine. Tot timpul, în ochii lor, fusesem " diferită " - adică, o ciudată. Dar, m-am obişnuit, şi nu mai puneam la suflet, nu mai conta.
- După cum ţi-am spus şi mai înainte, eşti mică şi enervantă. zice Underwood, apucându-mă de talie, şi trecându-mă peste umărul său înainte că eu să mai pot face şi altceva.
Dădeam din mâini şi din picioare şi continuăm să strig " lasă-mă jos! ", dar... nu funcţiona. După aproximativ cinci minute de " mers pe jos ", tocmai mă aşeză Underwood pe bancheta din spate a maşinii sale, grijuliu.
- Ştii, semeni pe tatăl tău. zice acesta, tocmai urcând la volan, şi blocând uşile că eu să nu mai pot face vreo tâmpenie, că eu să nu mai am vreo tentativă de a fugi.
La auzirea acestora, am încremenit. De unde-l cunoştea el pe Andrew? ...Ce se întâmpla?!
- Ce? Tatăl meu?...
- Mda, nu ţi-a spus Andrew? A fost agent sub acoperire.
Ha-ha, bună glumă, dar trecuse 1 aprilie deja.
- Ce? Ce-ai fumat? întreb eu având un ton ironic în voce.
- Hm, bine, n-am de gând să reîncep să mă cert cu tine, Karmin. Dar, când va fi momentul potrivit, Andrew te va lămuri în legătură cu mai multe chestii, nu-ţi fă griji.
După aproximativ două ore de mers cu maşina până am reintrat în Bradford, şi-am ajuns la sediul poliţiei, nici eu, cât nici Underwood n-am mai scos niciun cuvânt, dar, atunci, el a zis:
- Dar, până atunci, îţi vei petrecere câteva nopţi la răcoare, într-o celulă.
Oh, nici nu mă aşteptam la altceva. Chiar nu mă aşteptam la altceva. Măcar... măcar mai câştigasem câteva ore în plus să mai meditez la ce-aveam să fac când aveam s-ajung direct într-o închisoare, alături de delicvenţi şi criminali adevăraţi.
- Bine. zic, coborând din maşină acestuia, " ajutată " de alte două matahale ce mă ţineau strâns de încheieturile mâinilor.
Am murmurat câteva înjurături când am pătruns în secţia de politie, şi i-am văzut pe Zayn, Caitilin, Andrew şi Trisha stând acolo.
- Hey. îi salut eu, forţând un zâmbet.
Trisha mi-a întins o sacoşă în care probabil îmi pusese haine de schimb. I-am mulţumit, şi în timp ce mă îndreptam în josul holului, către locul în care erau celulele, încercam să mă menţin cât mai puternică şi să nu fiu tocmai acum cu moralul la pământ.
- Am voie să primesc vizitatori, măcar?...
- S-ar putea. îmi răspunde un poliţist, fără că măcar să mă privească.
A deschis celula, şi efectiv m-a aruncat înăuntru.
- Stai aici până te va anunţa Underwood în legătură cu ce vom face cu tine în continuare. spune al doilea poliţist, imediat după făcându-i semn celuilalt să meargă înapoi.
Şi-aşa am rămas singură acolo, studiind cu atenţie fiecare milimetru din acea celulă: aveam un pat, o... toaletă, şi cam atât. " Mda, ai ajuns într-un loc superb, Karmin... " zice o voce în capul meu. Leneşă, m-am trântit pe pat şi-am sesizat că, ...era chiar moale şi comod, şi am închis ochii preţ de câteva secunde, înainte să aud cum cineva şi-a dres glasul, în apropierea mea.
- Zayn?...
