Noapte.
Era în jurul miezului nopţii, iar eu şi Caitilin tocmai părăsiserăm orfelinatul în care ne-am petrecut aproape optsprezece ani din viaţă.
- Ei bine, cred c-o să-mi lipsească să-mi petrec timpul cu unele dintre acele persoane minunate pe care le-am întâlnit acolo... murmură Caitilin, pufăind din ţigară ei tocmai aprinsă.
Mi-am înăbuşit un suspin, şi-am continuat să păşesc către casa mătuşii mele (ea, mătuşa mea Crystal, era singură mea rudă rămasă în viaţa).
- Şi mie. Cred. zic eu, sec, într-un final.
Târâind acea valiză plină cu lucrurile mele, ocoleam bălţile de apă formate pe jos. Plouă, plouă încontinuu de câteva ore bune şi de-abia aşteptam să intru în casa; acolo avea să fie cald, şi... şi aveam să fiu în sfârşit acasă.
- Tu ce ai de gând să faci acum? Adică, de acum încolo? mă adresez eu lui Caitilin.
A ezitat câteva clipe destul de lungi, fixând cu privirea bolta neagră a cerului pe care erau presărate câteva boabe sclipitoare şi pe care se formaseră draperii de nori negri, plumburii.
- Crede-mă, Karmin, nu am nici cea mai vagă idee.
Şi-a întors brusc privirea către mine, şi-a forţat un zâmbet palid.
- ...Vrei să stai la mine acasă? o întreb eu, ezitând.
Nici măcar nu vorbisem cu Crystal că să ştiu dacă avea să fie de acord cu asta, dar... mi-era milă de Caitilin. Şi nu se întâmpla prea des ca mie să-mi fie milă de cineva.
- Nu ştiu, Karmin. Nu ştiu dacă pot accepta.
" Ba sigur că poţi acceptă! " îmi zic eu în gând, dar nu zic asta şi cu voce tare. Doar că... Caitilin era cea mai bună prietenă a mea. Crescusem alături de ea. Tot ce făcusem până atunci, făcusem alături de ea. Ea a fost acolo pentru mine când altcineva nu a fost. Ea a fost cea care mi-a dat sfaturi întotdeauna: ori sfaturi bune, ori rele, măcar vedeam că-i păsa de mine.
- Caitilin... murmur eu. Măcar deocamdată, până-ţi găseşti un loc unde să locuieşti. adaug, fixând-o cu privirea.
M-a privit cercetătoare.
- Eşti sigură de asta?
Mi-am înclinat uşor capul în semn de aprobare. Ea s-a oprit în loc, iar eu am făcut la fel, neştiind ce-are de gând să facă.
- Karmin! Oh, Doamne, mulţumesc mult! exclamă aceasta, fericită.
Atunci, dintr-odată auzisem sunete ca de paşi grăbiţi în spatele noastru. Am schimbat o privire cu subînţeles între noi, şi ne-am continuat drumul, dorindu-mi din ce în ce mai mult s-ajungem cât mai repede acasă. Acei paşi începuseră să se audă din ce în ce mai aproape de noi, ceea ce mă înspăimântă. Un fior că de gheaţă mi-a traversat şina spinării, şi-am tresărit în momentul în care auzisem şi vocea gravă a acelui bărbat.
- De ce mi se pare cunoscută vocea lui?... o întreb pe Caitilin, ca şi când m-aş fi aşteptat ca ea să ştie răspunsul.
Brusc, m-am întors şi-am aruncat o privire în spate pentru a-l vedea pe...
- Zayn?!
Acesta a tresărit, şi-a lăsat telefonul de la ureche, îndesându-şi-l în buzunarul blugilor săi.
Pe când aveam doi - patru ani, eu şi el... fuseserăm nedespărţiţi. Ne înţelegeam perfect, fuseserăm " cei mai buni prieteni ", şi... să-l revăd acum, după paisprezece ani, era... WOW. Auzisem multe despre el: auzisem că făcea parte dintr-o trupă numită One Direction, că erau cea mai iubită trupă a momentului şi că aveau o mulţime de fane, dar... da.
- Karmin?! zice şi el, într-un final, după ce m-a măsurat cu privirea preţ de câteva secunde care părură infinite. Oh, la naiba, te-ai schimbat enorm! adăugă, făcând câţiva paşi până-n dreptul meu, şi cuprinzandu-mă într-o îmbrăţişare strânsă.
- Vorbeai tu. chicotesc eu, înghiontindu-l. Ce faci, măi? O duci destul de bine am auzit că, hm? îl tachinez.
Am aruncat o privire scurtă către Caitilin pentru o vedea cum stă acolo, şi ne priveşte curioasă, mijindu-şi ochii săi căprui.
- Poţi spune şi aşa. râde acesta. Dar, tu? Tu cum o mai duci? mă întreabă el, amabil, privindu-mă fix în ochi.
- Nici nu ştiu ce răspuns să-ţi dau, Zaynie...
Dintr-odată, Caitilin ne întrerupe conversaţia, zicând:
- Oh, hm, îmi pare rău că va întrerup, dar... plouă şi e frig, dacă n-aţi observat. se opreşte pentru câteva clipe, după care continuă: Karmin, ia-l pe " Zaynie " şi haideţi să mergem acasă la Crystal; va continuaţi acolo conversaţia.
Am chicotit amândoi, iar acesta şi-a trecut un braţ în jurul umerilor mei, şi-am urmat-o pe Caitilin către casa lui Crystal (şi ea ştia unde stă mătuşa-mea, mai fusesem de câteva ori împreună la ea acasă).
- Cu ce ocazie pe-aici? îl întreb eu pe Zayn.
- Tocmai am terminat cel de-al doilea nostru turneu, Take Me Home, şi-avem o mică " vacanţă " acum, aşa că am venit să văd ce mai e pe aici, prin Bradford, şi să-mi vizitez familia.
Un fulger crăpase cerul în două chiar atunci, făcându-mă să tresar, speriată. Dar, în momentul următor am şi zărit casa mătuşii mele, şi ne-am năpustit toţi trei înăuntru, …
- Crystal! ţip eu, când o văd pe-aceasta zăcând pe podea, într-o baltă de sânge, inconştientă.
