Seara, târziu, în jurul orei nouă, se terminase... se terminase totul.
Eram acasă la familia Malik, luam cina alături de părinţii şi surorile lui Zayn plus Caitilin, Christian şi restul băieţilor. Şi... mai era încă un oaspete, care nu înţelegeam nici acum ce legătură are cu familia lui Zayn (cel pe care-l întâlnisem şi la cimitir, în urmă cu câteva ore).
- Şi, Karmin, ce-ai de gând să faci de acum în colo? mi se adresează Trisha, amabilă.
- Nu m-am gândit încă. răspund eu, sec, fără a-mi ridica privirea din farfurie.
- Ai de gând să mergi la facultate sau te angajezi, direct?... mă întreabă bărbatul acela.
Erm, şi trebuia să-i dau un răspuns?
- Nu am avut timpul necesar să mă gândesc la asta şi să mă şi hotărăsc ce urmează să fac cu viaţa mea...
Şi-aşa mi-am amintit cât mi-aş dori ca Crystal să fi fost în continuare aici, lângă mine, să-mi dea sfaturi, şi să-mi ridice moralul.
Dar, până nu-ncepeam să plâng din nou, mi-am îndepărtat aceste gânduri şi-am încercat să schimb subiectul cât mai repede posibil:
- Oh, dar eu nici măcar nu am aflat încă cum va numiţi dumneavoastră!
O tăcere mormântală s-a aşternut în cameră ca şi când cine ştie ce întrebare obscenă i-aş fi adresat.
- ...Andrew. Andrew Matthews.
" Matthews? "; numele meu de familie. Să fie asta doar o coincidentă bizară sau tocmai îmi întâlnisem tatăl pe care l-am considerat mort timp de atâta vreme? " Nu, este imposibil... ", nu avea cum să fie tatăl meu. Şi dacă era? Dacă era tatăl meu? Cum aveam să reacţionez dacă avea să-mi fie confirmat că Andrew este tatăl meu? Şi de ce a apărut tocmai acum în viaţa mea, când învăţasem să mă descurc singură, pe propriile picioare, cu propriile puteri? De unde-l cunoştea familia lui Zayn? Ce secrete îmi ascundeau toţi?... - Acestea îmi erau întrebările care-mi roiau prin cap, fără a reuşi să găsesc vreun răspuns la vreuna dintre ele.
- Matthews? repet eu, privindu-l insistent, cu o expresie impasibilă pe faţa.
- Da. spune el, înclinându-şi capul în semn de aprobare.
Fără să mă pot abţine, mi-am plimbat puţin privirea prin jurul meu pentru a-i vedea pe toţi holbându-se la mine, mai puţin pe Zayn şi Trisha.
- Zayn? murmur eu, cuvintele ce tocmai le rostisem, neauzindu-se prea clar.
- ...Karmin. începe acesta, încă ferindu-şi privirea de a mea.
Am înghiţit în sec.
- E a-adevărat? Ceea ce bănuiesc eu e adevărat? întreb, fiind speriată de răspunsul ce aveam să-l primesc; chiar dacă era unul negativ sau unul pozitiv.
Nimeni nu mi-a răspuns nimic, chiar şi Andrew îşi lăsase privirea în jos de data aceasta.
- Poate să mă lămurească şi pe mine cineva în legătură cu ce se întâmpla?!
Nu voiam să fac o " scenă " chiar în acest moment, de faţa cu atâtea persoane (unele persoane pe care chiar de-abia le cunoscusem, şi nu-mi doream să fac o impresie proastă), dar... simţeam că nu mă mai pot controla, pur şi simplu.
- Da, Karmin. E adevărat. confirmă Andrew într-un final. Sunt tatăl tău, şi cred că e momentul ca tu să afli asta; ai trăit destul în minciuni. adăugă el, ridicându-se de pe scaun, şi apropiindu-se cu paşi mărunţi de mine.
Cât am putut eu de repede, am sărit de pe scaun şi eu, şi-am făcut câţiva paşi înapoi.
- De ce m-ai minţit până acum? De ce m-aţi minţit, voi toţi, până acum? Credeţi că n-aveam şi eu dreptul să ştiu cine-mi e tatăl, dacă trăieşte, etc.? Credeţi că nu mă simţeam şi eu mai bine dacă ştiam că... tatăl meu e în viaţă?
Vocea începuse să-mi tremure deja, şi n-aveam de gând să izbucnesc în plâns de faţă cu toate acele persoane, aşa că, fără să mai aştept să primesc vreun răspuns la întrebările pe care tocmai le adresesasem în special lui Andrew şi Trishei, am luat-o la fugă pe scări până la etaj, până-n camera de oaspeţi - " camera mea ".
M-am trântit pe pat, îngropându-mi faţa în pernă, şi... de-abia atunci am izbucnit în plâns. Nu-mi venea să cred că toate acestea chiar se întâmpla, nu-mi explicăm cum... cum totul se schimbase atât de mult în abia O ZI şi O NOAPTE. Dumnezeule...
- Karmin, deschide, te rog. Vreau să vorbesc cu tine! zice Zayn, după ce-a bătut de câteva ori în uşa camerei mele.
Fără să aştepte ca eu să-i dau voie să între, a întredeschis uşa, şi-a intrat, trântind-o în urmă sa imediat după - şi chiar învârtind cheia în uşă.
- Nu vreau să vorbesc cu nimeni; poţi să ieşi pe unde tocmai ai intrat.
- Te rog, Karmin...
Ei bine, ...cred c-aveam să cedez şi să-ncerc să menţin o conversaţie cu el. Speram ca măcar el să mă poată lămuri cu toate lucrurile la care aveam întrebări, şi-n plus... era singurul pe care-l puteam privi în ochi, cu care puteam să vorbesc liniştită despre asta, şi care să fiu sigură că nu mă minte (ei bine, nu chiar atât de sigură).
- Tu ştiai? Ştiai că Andrew e tatăl meu?
- Nu. Adică, da. De dimineaţă mi-a spus maică-mea.
- Ea de unde-l cunoaşte?... continui eu, curioasă.
- Păi, după cum ştii, ea şi Crystal - care e sora lui Andrew, erau prietene bune încă din copilărie, şi încă de-atunci ea-l cunoaşte şi pe Andrew.
S-a oprit pentru câteva clipe şi s-a aşezat lângă mine, pe pat, ştergându-mi lacrimile ce continuau să-mi curgă şiroaie pe faţa cu degetele sale, după care a adăugat:
- Asta e tot ce ştiu şi eu, Karmin, crede-mă. Nu aş avea nici măcar un motiv să te mint.
- Bine, mulţumesc pentru răspunsuri, Zayn. zic eu, suspinând. Acum, dacă nu te superi, aş vrea să rămân singură. continui, făcându-i semn să plece.
El, fără să mai zică şi altceva, s-a ridicat de pe pat, şi-a părăsit camera, urându-mi " noapte bună ". Ei, nu ştiu cât de " bună " avea să fie această noapte, dar... m-am întins în pat, şi-am închis ochii, încercând să mă gândesc la ceva ce-avea să-mi facă bine - orice, ceva frumos, lăsându-mă purtată în lumea viselor...
