Blestemul celei uitate #Wattys2016

Wintermark

     Odată cu anunțul făcut de Maestra Sidonia, se auzi o bubuitură puternică, de parcă Orașul Oglinzilor se prăbuşea cu tot cu construcțiile enorme din sticlă.

     Deşi simțea rezonanța puternică cum îi vibra în întreg corpul, încercă să nu-şi piardă cumpătul în fața noilor ei prieteni - dacă le putea spune așa - care păreau că nu aud întreaga larmă. Când aceasta se termină, Lyra vru să-i întrebe dacă ştiu sursa lui, dar chiar în acel moment pe uşa imensă se înghesuiră toți copii care au plecat pentru completarea bagajului lor. Le putea vedea fețele încântate și sclipirea din ochi pe care o posedă toți copii la începutul școlii.

     Însă, unii copii aveau fața murdară de ceea ce părea a fi o pudră roz strălucitoare, iar alții veneau cu mici cuşti cu gratii de fier din care se puteau zări doi ochi de chihlimbar, urmați de mustățile subțiri și ascuțite ale unei pisici atât de negre, încât părea învizibilă în umbra cuștii.

     Maestra Sidonia îi privi cu amuzament pe fiecare în parte, cum veneau și cum se așezau în fața ei cărând în urmele lor cufere asemănătoare cu cel al ei.

     Când veni și ultimul elev al primului an, Maestra îi însemnă pe copii să se așeze în jurul ei:

— Portalul se va deschide în mai puțin de 10 minute, așa că vă rog să vă înbrăcați gros.

     Fiecare elev își scoase din propiul cufăr, în mare zarvă câte o haină groasă din blană albă, ca de lup, și se îmbrăcară, în timp ce se hlizeau între ei.

     Cu coada ochiului îi privi pe Justin și Maison făcând același lucru, iar asta o determină să caute la rândul ei prin cufăr, rușinată că este singura care doar stă și se holbează cu nedumerire. Deschise fără probleme cele doua încuietori metalice și privi mirată interiorul care era cu mult mai încăpător decât lăsa exteriorul să se vadă din exterior.

      Pe capac se aflau diferite recipiente de sticlă, asemănătoare cu cele din laboratorul de chimie, iar lângă ele, legate cu curelușe de piele erau diferite borcane transparente prin care putea să vadă conținutul acestora.
Deschise un borcănel al cărui conținut seamănă cu niște grămăjoare frumos mirositoare de crenguțe.

     Dintr-o scurtă observație văzu că într-un borcan se afla ceva asemănător cu lipitorile, dar nu vru să verifice dacă aveau dreptate și se mulțumi doar să apuce prima haină ce-i veni în mână pe care și-o puse pe ea dintr-o singură mișcare, închizând cufărul.

     Încă putea simți privirile arzătoare ale celor prezenți, însă Lyra se prefăcea că nu observă atenția stânjenitoare pe care o primea, jucându-se în schimb cu fermoarul de la geaca groasa prin care începuse deja să transpire.

     Maestra Sidonia avea de furcă cu încolonatul copiilor în fața unui zid de piatră, iar Lyrei i s-ar fi părut neobișnuit dacă chiar ea n-ar fi trecut prin unul acum o zi. Se alătura și ea coloanei și fu pusă lângă o fată îmbrăcată cu o haina roșiatică de blană ce ieșea în evidență spre deosebire de restul elevilor.

     Avea trăsături fine, ca ale Mayei, dar spre deosebire de ea, emana o frica ce-i făcea sângele Lyrei să-i înghețe în vene.

     Îi putea vedea ochii strălucind ca două rubine ce-o fixau serioși. Părul ei negru îi încadra perfect fața albă, de parcă mii de fulgi de nea s-au așternut pe aceasta.

     Lyra își întoarse privirea, jenată, dar încă simțea ochii fetei cum îi cercetau trăsăturile, iar aceasta îi trimitea mici șocuri electrice prin întreg corpul.