Blestemul celei uitate #Wattys2016

Camera de Zi

Castelul s-a înfățișat ca fiind o minunăție încă de la Glacies Porta, însă interiorul era o cu totul altă poveste.

Holul, era prelung și spațios, deși nemobilat, camera era plină de obiecte de artă, de la statui de porțelan cu trăsături umane bine sculptate, până la armuri complete cu săbii ascuțite în mănșile de fier. Pe tavan atârna un candelabru de cristal, minuțios lucrat, care se legăna stânga-dreapta, asemeni unui pendul. Tavanul era străbătut de mai multe bolte, cu sculpturi realiste, prin care se putea vede cerul înstelat din Wintermark.
De-a lungul zidurilor se aflau niște piedestalele în mijlocul cărora ardeau câte un foc ale cărui brațe dădeau umbre mișcâtoare pe pereți.

– Statuile astea par vii, de parcă chiar se uită la noi! Șopti cineva a cărui voce, Lyra nu o recunoscu.

Și totuși îi dădea dreptate. Cu chipurile lor netede, statuile aveau capul ușor înclinat în direcția copiilor, iar ochii Lyrei erau atenți la cea mai mică mișcare pe care o puteau face.

– O să aveți destul timp să explorați castelul, dar acum vă rog să mă urmați spre camerele voastre, mâinse se va deschide Depozitul, așa că trebuie să vă odihniți.

Cu toții o urmară pe Maestra, liniștiți de oboseală și cu stomacurile goale, iar calea lor părea că urmează un miros îmbietor de mâncare. Toți erau lihniți, mai ales Lyra care nu mâncase de la trecerea Testului Schimbării.

Ecoul unor pași răzbătu prin clădire până la ei, atât de sfioși încât persoana respectivă părea că zboară. De după colț se arătă o figură plăpândă, acoperută din cal până în picioare de o mantie neagră, ponosită și roasă pe alocuri de vreme. Își ținea capul atât de aplecat, chiar și când mergea, încât fața îi era complet acoperită.

– Arradeth, poți veni până aici?

Fata, Arradeth, se îndreptă către Maestră cu mantia fluturând pe lângă ea în timp ce mergea. Ținea în ambele mâini două tăvi mari de argint pline ochi cu cești de porțelan din care ieșeau aburi îmbietorul. Când ajunse în fața Maestrei făcu o reverență profundă fără să verse vreo picătură din lichidul cald.

– Binecuvântate fie picioarele tale, care te-au adus adus pe aceste căi. Zise cu o voce blândă, nu hârâită cum se așteptase Lyra.

– Bucuroasă de întâlnire, la plecare ca și la întâlnire.

Maestra își aplecă ușor fruntea în semn de respect, după care o îmbrățișă pe misterioasă femeie.

– Elevi, aș vrea să o întâlniți pe Arradeth. Nu este o profesoară, dar are un rol foarte important în acest castel așa că vă rog să vă purtați ca atare.

Grupul făcu o mică reverență, iar Lyra îi urmă grăbită cu puțină stângăcie. Capul acoperit a lui Arradeth se înclină în timp ce întinse băuturile spre copii.

– Vă rog, serviți-vă. Eu le-am făcut.

Câteva momente nu se aproprie nimeni, dar cu sfială se apropiară de băuturile parfumate.
Lyra apucă și ea o cană și își făcu palmele căuș în jurul ei pentru a se încălzi. Când o duse la buze, iar imediat ce lichidul chihlimbariu i se prelinse pe gâtlej simți o căldură binefăcătoare care i se răspândea prin tot corpul. Nu mai tremura, iar degetele își recăpătară și ele culoarea. Băutura era dulce ca mierea, iar fata, înpreună cu colegii ei, goliră ceștile imediat.