Blestemul celei uitate #Wattys2016

Elementalism

De aici capitolele sunt needitate, iar acțiunea ar putea sa para ca nu are sens, întrucat am schimbat câteva lucruri la ea.

  Atmosfera neliniștită plutea la ora de Elementalism, ca o pătură sufocantă.
  Era ceva diferit în clasa spațioasă, rotundă, cu bănci din piatră ca la un amfiteatru. Ceva viu, ceva ce aducea a schimbare.

  Elevii, fiecare cu uniforma Maestrului corespunzător, semănau cu niște flori de piatră în timp ce vorbeau tare unii cu aceilți, fără a le fii teamă de apariția neașteptată a profesorului.

Maestrul Woo nu venise nici măcar o singură dată la propria oră, iar dacă elevii îl așteptaseră curioși la început, acum gestionau timpul liber în folosul lor.

Lyra era așezată între Maison și Maya. Pe chipul băiatului se putea vedea o mică zgărietură roșiatică ce prinse crustă. Avea să îi rămână un mic semn cu doar o noanță mai deschisă decât pielea lui, chiar sub ochiul stâng. Chiar dacă trecură câteva zile de la Proba lor, copii nu au m-ai îndrăznit să meargă în catacomba copacului.

Ușă de lemn alb se deschise atât de brusc încât pentru câteva secunde amuțiră cu toții în timp ce-și îndreptară privirea spre aceasta. Elevul care intră nu îi era cunoscut Lyrei, dar graba cu care trântise ușa îi trezi curiozitatea.

– Maestrul Woo! I-am auzit pașii, cred că vine la oră.

Maison pufni în timp ce își frunzării manualul de la Elementalism, pe care Lyra nici nu îl deschise.

– Și de unde știi că era Maestrul Woo? Întrebă Maison, dar nu apucă să primească un răspuns.

Pașii începură să răsune din ce în ce mai apropiați, fiind estompați doar de ușa încăperii. Cu toții erau întorși cu privirea în spatele clasei, așteptând mișcarea clanței și deschiderea ușii.

Dar liniștea se lăsă atât de brusc, încât inimile emoționate ale elevilor se auzeau ticăind ca acele ceasornicului.

– La ce vă uitați voi?

Vocea din fața clasei îi lua pe toți prin surprindere, în cameră plutind mirosul greoi al mercaptanului.

Maestrul Woo se plimba prin mijlocul încăperii, asemenea unei leu în cușcă. Purta o robă roșie, de noanță atât de puternică încât poalele sale cădeau în falduri de sânge. Maestrul zâmbi, iar la coada ochilor îi apărură mici încrețituri care îl făceau să pară și mai bătrân decăt era. Parul alb îi dezgoles pielea de pe vârful capului, iar barba lungă cu fire de argint îi era împletită cu orânduială.

  Își deschise brațele, de parcă încerca să-și cuprindă toți elevii în strânsoarea lor. Mânecile robei sale alunecară, lăsând la vedere piele zbârcită ca un măr veșted.

Vocea lui hârâită și groasă de la bătrănețe răsună în încăpere:

  – Binecuvântate fie buzele voastre care vor răsti numele sacre.

  Lyra învățase obiceiurile de bază așa că nu întârzie să se ridice în picioare împreună cu restul elevilor și să facă o mică aplecăciune. Își atinse și fruntea cu degetul arătător și mijlociu, semn că arata respect unui vârstnic.