Blestemul celei uitate #Wattys2016

Turnul Fricii-partea a treia

~Lyra~

Vântul o atingea blând pe față de parcă o mângâia. Îl simțea răcoritor prin uniformă ei de luptă și avea mâna dreaptă pe mânerul baghetei pe care o ținea atât de strâns încât i se albise.

Era pregătită să se lupte în caz că temerea ei ar fi vrut asta. Dar tot nu înțelegea de ce i-ar fi frică de o simplă femeie ce nici nu se obosise să vină înarmată? Sau de ce se afla pe un câmp de luptă curățat de toți răniții și corpurile vlăguite de viață?

Poate temerea ei era să se lupte singură, dar femeia nu părea că are aceste intenții.

Era îmbrăcată într-o rochie de satin, medievală, de culoare verde. Părul ei blond era împletit la spate pentru a nu-i veni în ochi și o fixa cu o privire caldă.

— Soră! zise ea în timp ce alerga pe pământul crăpat și lipsit de orice urmă de vegetație.

Lyra rămase înmărmurită în timp ce femeia o apucă într-o îmbrățișate caldă.

— Nu-mi vine să cred că te-am găsit. Ți-am primit corbul în acea zi, și-am făcut exact cum mi-ai zis. Am așteptat momentul potrivit pentru a relua legătura cu tine pentru a nu te da de gol...

Lyra se îndepărtă câțiva pași de ea. ,,Soră"?! De ce i-ar spune această persoană așa? Era normal ca teama ei să facă una ca asta?

— Soră, ai pățit ceva? Nu mă recunoști? Sunt Morgaus sora ta!

Fata se uită speriată la Morgaus.

— Nu-ți amintești de mine? Măcar ști cine ești?

Morgaus devenea impacientată și era din ce în ce mai neliniștită:

— Deci nu-ți amintești de Războiul Rece? Nu-ți amintești pentru cine lucrezi? Nu ști nici cum te chema în viața anterioară?!

Morgaus o scutură pe Lyra de umeri de parcă așa ar fi reușit să-i redea toate fragmentele dintr-o viață pe care ea nu-și amintea s-o fi trăit.

— Oprește-te! Nu știu nici cine ești, nici unde sunt și nici ce vrei de la mine! Sunt aici doar pentru a da Testul Fricii ca ceilalți elevi ai Anului Schimbării așa că lasă-mă în pace!

Fața lui Morgaus se crispă. Își duse mâna la gură în timp ce-o examina pe fată din cap până-n picioare. Îi amintea într-un fel de Doamna Black care o privire mereu cu teama și furie, aceste sentimente oglindindu-se în persoana din fața ei.
Lyra alungă gândul și încerca să tragă de timp până ar fi găsit o cale de-a scăpa de acolo sau cel puțin până Magii s-ar îngrijora pentru ea.

— Uimitor! Ai reușit să-ți maschezi chiar și Pecetea Părăsiților. zise ea în timp ce-i atinse încheietura măinii pe care se formase un mic craniu înconjurat de niște ramificații ce semăna cu corpul unui păianjen.

Fata icni înspăimântată în timp ce desenul se definitiva și devenea din ce în ce mai închis la culoare.

— De ce te-ai speriat? Doar ști că pecețile noastre rămân chiar și la reîncarnarea în Descendențe.

Lyra era doar speriată, iar inima îi bătea atât de tare încât credea că urma să explodeze:

— Nu, nu știu. Te rog, lasă-mă. zise ea cu lacrimi în ochi.

— Dar tu ești Morgana! Stăpâna Focului și cea care a pornit Războiul Rece împotriva lui Merlin!

— Nu...eu sunt Lyra Evans, părinții mei sunt oameni și nu am habar despre ce vorbești.