Blestemul celei uitate #Wattys2016

Orașul Oglinzilor

{Corectat}

Lyra de-abia aștepta să aterizeze și se simțea plină de energie, fiind pregătită să exploreze fiecare colțișor al orașului.

Caleașca făcea cerculețe în văzduh apropiindu-se din ce în ce mai mult de sol și-acum putea vedea mult mai clar copiii care se împiedicau de robele lor ce măturau dalele aleilor de piatră.

Străzile erau luminate de niște globuri de piatră, ce emanau o strălucire puternică de diferite culori, iar peisajul părea că este privit printr-un caleidoscop.

Iluziile de lumină încă alergau pe cerul înstelat ca niște năluci sub privirea admirativă a Lyrei, dar plictisită a Maestrei Sidonia.

    — E uimitor ce poate face o iluzie, dar după o zi întreagă de muncă te rogi doar să înceteze odată pocnitorile ăstea înfernale, zise fără emoție în glas.

Maestra privea și ea spre boltă, dar fata nu știa cum ar putea cineva vreodată să se plictisească de aceste animalele zburătoare mistice.

Nu întrebă deoarece se gândea doar la vrăjile ce urma să le facă, la toate poțiunile magice și la noile persoane pe care avea să le întâlnească.

Ar fi vrut pentru început să învețe și ea să facă animale din artificii, însă știa că probabil era nevoie de ani întregi de studiu și practică. Iar mai întâi trebuia să aștepte aterizarea caleștii magice.

Peste puțin timp dorința îi fu îndeplinită, căci caleașca se zmuci în văzduh, și cu o ultimă răsucire aceasta ajunse pe sol, copitele cailor înaripați tropăind pe metalul platformei.

La întoarcerea bruscă Lyra fu azvârlită brutal în partea opusă a caleștii, dar era mult prea fericită să aterizeze ca să-i pese de asta.

Caleașca se opri pe ceea ce părea a fi o pistă specială ca cele de avion doar că ceva mai mici, iar Lyra nu așteptă nici-o clipă în plus pentru a coborî.

Deschise ușa și sări cât de repede putu și alergă direct spre cei doi cai, care o priveau cu ochi curioși în timp ce-i adulmeci palmele în căutarea unor bunătăți.

    — Le plac merele foarte mult, zise Sidonia în timp ce scoase din robă un măr rotofei de culoarea sângelui, asemănător cu un rubin.

Îi dădu fructul pegasusului, care-l ronțăi cu poftă, sucul zemos al acestuia prelingândui-se pe bărbia acestuia. O privi pe față cu ochii săi mari și albaștrii în timp ce îi împingea cu botul mâinile Maestrei să vadă daca mai are ceva pentru el.

Lyra profită de ocazie să îi mângâie ușor fruntea, uimită de frumusețea sa după care se îndepărtă ușor fără ca Maestra să-și dea seama în timp ce aceasta se chinuia împreuna cu vizitiul, să scoată bagajele din trăsură.

Observă că se află pe o rampă gigantică cu inițiala „W", care emana o lumină verde-albastră, vizibilă printre crustele de metal.

    — Lyra!

Maestra o strigă, dar ea n-o băgă în seamă, ba chiar mări viteza apropiindu-se de ceea ce părea a fi o piață și se îndreptă spre tarabe.

Aceasta era în spatele ei, cu răsuflarea întretăiată de la efort în timp ce-și ținea poalele rochiei între mâini pentru a nu o încurca la mers, în timp ce abandonă bagajele, spre exasperarea vizitiului obosit.
O privea pe fată cu amuzament, cum se uita la toate minunile orașului ca un copil mic într-o țară a dulciurilor.