•Marinette storyline•
Nu inteleg ce e cu Alya, pare destul de agitata. Adica, pare mai agitata decat mine.
Vantul tranteste geamurile de perete. Ne ridicam din pat si ne indreptam spre acestea, auzind tunete infundate din departare. Nori mari si negri se aproprie usor de Paris. Jos, in mijlocul strazii, copiii sunt tarati de parintii lor in casa. Vremea s-a mai racorit nitel, vantul incepand sa bata din ce in ce mai tare.
-Hei, Alya, sigur esti bine?
-Da... Nemaipomenit defapt...
-Imi zici azi ce se petrece?!
-Seamana prea mult a scenariu din filmele horror.
-Nu-mi pasa, vreau doar sa stiu adevarul.
-L-am lovit pe Adrien la apus, stii, fara sa vreau.
-Asa, si?
-Pai i-au curs niste picaturi de sange pe umbra lui mult prea alungita.
-Apoi?
-Nu stiu... am simtit o briza foarte rece in timp ce-l pansam, si apoi i-am vazut umbra... *a inghitit in sec* miscandu-se.
Am incercat sa-mi fac prietena sa se simta mai bine, dar ea tot continua cu "Sunt bantuita de o umbra!". Si, neincentand, am dat sa-l sun pe Nino, poate el rezolva situatia cu niste ciocolata, dar nu mai aveam semnal.
-Ce ciudat... *am spus privindu-mi telefonul*
-Ce e asa ciudat?
-Nu am semnal.
A facut o fata gen "umbra aia idioata e de vina, o sa ne ucida", apoi si-a verificat si ea telefonul.
-Vrei sa stii ceva si mai ciudat?
-Ce? *intreb privindu-i expresia*
-Eu am full.
-Cred ca o sa-mi schimb si eu reteaua.
O liniste ciudata, funerara chiar, s-a instaurat. Tot ce se mai putea auzea era cum vantul lovea cu putere absolut orice obstacol, scartaitul pancardelor publicitare, agitatia din trafic si furtuna ce se apropria din ce in ce mai rapid. Norii negri deja cuprinsesera jumatate din Paris, iar mirosul ploii incepu sa-si faca prezenta. Daca acum zece minute ne plangeam de anormala si insuportabila caldura din jumatatea lui octombrie, acum ne-am putea plange de un sezon ploios si racoros.
Alya priveste intr-un punct fix. Telefonul ei suna pe birou.
-Nu ai de gand sa raspunzi?
Privea spre un colt intunecat al incaperii. Am ridicat telefonul si am raspuns, era Nino.
•Conversatie telefonica•
-Da, Nino?
-Marinette, ce faceti? *era destul de panicat*
-Privim peretii. Cica invatam pentru testul de maine.
-Doamna nu vine maine la scoala, m-a sunat Ivan si mi-a zis ca au luat-o o ambulanta.
-De asta ai sunat?
-Nu chiar.
-Atunci?
-Voiam sa va intreb daca ati observat si voi ceva neobisnuit.
-Cum adica neobisnuit?
-Stii tu, suntele ciudate, chestii d-astea.
-Nino, vine furtuna. E normal sa bata vantul si sa-ti tranteasca fereastra de pereti.
-Nu la asta ma referam eu. La chestii gen... nu stiu... poate o... umbra?
-O-o umbra?
-Da, o umbra. Ati vazut.
-D-da.
-Asculta cu atentie, daca umbr...
S-a oprit brusc din vorbit. Zgomote ciudate, gen fasaiturile unei pungi sau trecutul printr-un tunel incepusera sa se auda ungrozitor. Am auzit un bipait puternic.
•Sfarsitul conversatiei telefonice•
-Ce vroia Nino? *m-a intrebat Alya*
-Cred ca avem probleme.
-Umbra?
-Umbra.
Intunericul se extindea in camera. Am sarit cu Alya ca arse in pat, am aprins lampile, apoi ne-am acopeirt cu cate o patura mai mare.
•Time skip•
Stam de vreo ora sub paturi, cu telefonalele in fata. Suntem prea speriate sa iesim, comunicam prin mesaje.
-Oh, shit! Mi-a murit bateria! *a spus Alya*
-Eu mai am 4%.
Am oftat amandoua.
-Nu ti se pare ciudat?
-Ce?
-Modul in care ne adapostim.
-Ce ti se pare asa ciudat ca ne ascundem sub niste paturi? *m-a intrebat ea*
-Pai nu e ca si cum umbra ar fi ceva gen: "O sa va... rahat, o patura.".
-Da, dar e mai buna decat nimic.
-Oare umbra a plecat?
-Ne uitam la 3?
-Da.
-1... 2... 3... *am numarat in cor apoi am aruncat paturile*
Am privit speriate. Urmele curajului incepeau sa fie acoperite de zapada intunericului. Toata camera era inghitita de intuneric, nu ne puteam da seama unde e si daca e umbra in camera.
-O sa patin ca Nino. *a spus Alya cu mainile pe cap*
-Stai calma, Nino e bine. Adica, cred...
-Crezi? Si eu sper.
Am simtit o mana rece, aproape inghetata, pe capul meu. Un sentiment de golire de energie, o gaura imensa in stomac. Inima imi pulsa cu putere sangele in vene, nu stiam ce sa fac, sa fug sau sa incerc sa loveasc creatura. N-am reusit sa tip sa sa plang.
-Alya, tu ai mana pe capul meu?
-Asta voiam sa te intreb si eu...
••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Ati asteptat prea mult pentru capitolul asta nasol, stiu. Dar macar am continuat povestea, este si asta ceva, no? Va astept parerile, voturile (daca vreti), si scuzati-mi greselile. Capitol scris in 30 minute, cam asa, deci va e clar de ce asa de oribil. Am zis ca va tin la curent, am intrat prima pe clasa la Liceul de Arte "Ionel Perlea", Slobozia, cu media 8,95. Astept sa vad care este parerea voastra despre umbra asta, ce reprezinta si cine a trimis-o.
Ne vedem data viitoare cu un nou capitol proaspat scos din dosar!
••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
