Ma smucesc in toate partile, dar este inutil. Simt cum le slabesc, dar in acelasi timp ma slabesc si ele pe mine. Ce naiba am pierdut in aceste luni?! Prietenii mei au devenit puternici, adica foarte puternici, iar eu m-am ascuns printre umbre...
-Pustiule, cred ca despre asta vorbeam cand ziceam de ceva nou...
-Plagg, ce e asta?!
-E o putere a kwamiurilor.
-Deja m-ai pierdut.
-Uite, nu e nici locul, nici momentul potrivit.
-Da...
Usa camerei s-a deschis. Pe ea au dat buzna toti cei alaturi de care am format am format o echipa de eroi. Lila si Marcus ma priveau acuzator, Chloe se uita la mine inspaimantata, Marinette isi arunca lacrimile in pieptul bunei ei prietene, Alya, care ma ucidea din priviri, iar Nino incerca sa zambeasca.
-Ce e asta?! *a tipat Alya intr-un final* Daca nu e un fluture, atunci ce e?
-Este sursa. *a raspuns simplu Nino*
Am auzit cum se consultau intre ei. De-as avea macar o vaga idee despre ceea ce vorbesc ei...
-Puteti sa ne lasati singuri putin timp? *a intrebat Marinette*
-Esti sigura? *a consultat-o Alya*
-Da. *a raspuns ea sigura*
-Fie ca tine, dar ai grija. *a spus Marcus*
Am ramas doar eu si ea. Nu se schimbase aproape deloc. Ochii ei azurii erau mult mai sclipitorii, dar in acelasi timp mai stinsi, zambetul ei palise umpic, dar era la fel de minunat. Avea parul putin mai lung si se mai inaltase, in rest, era aceiasi Marinette, doar ca mult mai frumoasa.
-Cum ai putut sa-mi faci asta? *m-a intrebat plangand*
Am ales sa aud ce are de zis.
-Stii... ne-a fost dor de tine. Iarta-ne ospitalitatea, dar inca ne e frica de tine. Sa apari de nicaieri, sa ne ameninti, sa dispari in noapte, apoi sa apari iar, e destul de ciudat. Nici nu stim daca pana la urma tu esti cel adevarat, dar inca speram la minuni...
Minuni? Cel adevarat? Acum sunt foarte in urma. Nu-mi amintesc sa-mi fi amenintat vreodata prietenii.
-Toti ne straduim sa te ajungem. *a continuat ea privind tinta geamul* Odata ce ti-am vazut puterile in acea noapte, ne-ai fascinat asteptarile, marindu-ne orizontul. Cred ca ar trebui sa-ti multumesc pentru asta.
-Marinette...
-Nu Adrien, lasa-ma sa zic ceea ce vreau sa zic, bine?!
A devenit mult mai autoritara si pare mai sigura pe ea. Nu ar fi trebuit sa dispar asa, sa-i pierd evolutia, sa o las sa ma piarda din inima ei! Poate ca si eu m-am cam schimbat...
-Uite, vreau doar sa stiu cine esti. Daca esti cu adevarat el, cel adevarat, sau daca esti doar o alta sosie. *a spus pierzandu-se*
-Marinette, sunt eu, Adrien.
-Mi-e frica... Nu mi-a mai fost asa de frica... Adrien, te rog, spune-mi ca esti viu... Nu ma lasa asa... Nu ne lasa asa! Tot timpul asta... in tot timpul asta, noi doar am incercat sa-i dam de cap "Siluetei Parisului".
Un zambet nostalgic i-a aparut pe fata. Parea ca personalitatea ei se lupta cu ea insasi, separandu-se si unindu-se, schimband-o continuu, aruncand-o intr-o parte a universului si izgonind-o in locul de unde totul a inceput. Simteam cum mii de bucati din sufletul meu se sparg si dispar undeva in lumea asta imensa, negasite de nimeni si abandonate de mine. Ea era barosul si eu eram zidul de caramizi ce urma sa fie demolat. Dar... de ce zambea?
-Esti bine? *am intrebat-o speriat*
-Da...
•Marinette storyline•
Dupa atat timp in care nu am putut sa fac nimic, timp risipit in van, el apare de nicaieri, se arata noua si apoi e pe cale sa dispara iar. Poate e doar o iluzie a durerii chemata dintr-un trecut cu cicatrici imense si ireversibile.
In sfarsit am ocazia sa virbesc cu el, si o dau total in bara. Zic lucruri fara sens si ma comport aiurea. Mi-e rusine de mine, poate ca am ramas aceiasi persoana slaba de atunci.
Ii ating obrajii sfioasa. E adevarat.
-Nu ma crezi? *l-am intrebat cu lacrimi in ochi*
-E imposibil sa cred ca m-ai mintii. Dar de ce ma tineti legat? Adica pot sa vorbesc cu voi, sunteti ca neospitalieri. *a spus el glumet*
Pare ca personalitatea Motanului Noir a fusionat cu Adrien si a dat nastere unei noi persoane, o persoana de care m-as putea indragosti iar.
-O-Ok!
Zambesc? De ce zambesc? Poate ca stiu deja... E ziua in care mi-am revazut viitorul. Daca as fi stiut pe atunci ca lucrurile nu sunt chiar atat de roz precum pareau sa devina in acel moment, as fi facut ceva. Dar acum, cand revad amintiri din acei ani ai tineretii, nu pot decat sa-mi regret actiunile... As da orice sa am iar 17 ani.
•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••• Heei, un nou capitol fumat. Deja a devenit obicei sa-mi insult capitolele, dar zic adevarul. Ok, deci nu am clarificat capitolul: toata cartea e intr-un fel o reamintire a unor actiuni dintr-un trecut indepartat, de aici si folosirea timpului trecut; Marinette a fost mult prea emotionata de regasirea lui Adrien, numindu-l "viitorul" ei; Adrien nu are habar de acel eveniment in care si-a aratat acele puteri pe care nici macar nu le detine inca; tuturor le era frica de aparitia luo Adrien, deoarece sosiile fluturi si cele din lumina deveneau mult mai puternice. Daca aveti vreo parere legata de capitol, sau chiar de carte, nu ezitati sa-mi aruncati scrumul lor prin comentarii.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ne vedem data viitoare cu un nou capitol proaspat scos din frigider! ••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
