Iubirea Invinge

Capitolul XIV

Nick P.O.V.

A trecut o luna de cand Crystal e in coma. O luna nenorocita in care nu i-am auzit glasul si vazut ochii ei caprui care te priveau cu mult mister. Am incercat din rasputeri sa-l fac pe Adam sa-si revina pentru ca se pare ca dintre toti el este cel mai tare afectat. Nu mai mananca decat foarte rar si atunci pus de mine. De o saptamana doctorul ma intreaba daca sa o decontecteze de la aparate si de fiecare data raspunsul meu este nu. Nu putea sa se dea batuta. E o luptatoare si asa va fi toata viata ei. M-am gandit sa-l duc pe Adam la un psiholog. Stiu ca asta ar fi facut si Crystal. Unii ar crede ca-l duc la psiholog pentru ca e nebun dar nu e asa. Nu doresc niciunui cu copil sa vada cum mama lui se arunca in fata glontului si pur si simplu o vede cum moare. Asa ca uite-ma in fata cabinetului cu Adam de mana.

-Buna Danielle. Ma bucur ca ai acceptat sa-l vezi. Danielle este o veche prietena si stie prin ce am trecut.

-Ma bucur sa va vad. Nick ma poti lasa singur cu el? Nu mai spun nimic si ies din cabinet. Sper sa fie totul bine.

Danielle P.O.V.

-Cum te cheama tinere domn? Il intreb si ma asez in fata lui, pe scaun.

-Adam. Spune trist si isi apleaca privirea. De cand l-am vazut intrand pe usa mi-am dat seama ca treaba e serioasa.

-Te voi pune sa desenezi un copac. Asa cum stii tu. Isi ridica privirea din pamant si observ o mica luminita. Se pare ca ii place sa deseneze. Ii inmanez o foaie si un creion iar el incepe sa deseneze. Trage linii drepte fara intrerupere ceea ce inseamna ca e sigur pe el. Din ce mi-a povestit Nick la telefon imi dau seama cu ce ma confrunt. Dar incidentul asta nu l-a facut sa isi piarda increderea in el.

-Foarte frumos. Acum, vreau sa-ti desenezi familia asa cum o vezi tu. Incepe sa deseneze si imi dau seama ca este o femeie. Ii deseneaza numai o aripa de inger si pe urma trece la el. Ma bucur ca in desen e fericit. Cand credeam ca adesenat pe toata lumea incepe sa deseneze inca un copil pe unul dintre nori. Se pare ca are un mare talent la desen.

-Povesteste-mi de ce ai facut-o pe mama ta cu o aripa de inger.

-Mami s-ar putea sa devina inger. Ea este acum pe patul de spital dar e inca in viata. Simt asta. Un prieten de la orfelinat mi-a spus ca mamele se duc mereu in ceruri. Dar a mea nu se va duce acolo.

-De ce l-ai desenat pe tatal tau in negru?

-E mereu trist. Sufera dupa mama. Vrea ca eu sa nu simt durerea lui. Tot desenul l-a facut cu negru, numai pe mama si pe ingerul de pe nor i-a facut cu alb.

-Cine este acest inger?

-Fratiorul sau surioara mea. L-am auzit pe domnul doctor cum a zis ca mami a pierdut o sarcina. M-am intristat foarte tare cand am auzit. Un lucru este cert. Cata suferinta am vazut la copilul asta, nici un adult nu o are. Vreo nouazeci la suta din aceste desene predomina negrul, culoarea suferintei si a mortii.

-Am observat ca ai talent la desen. Iti place?

-Da. Mai mult decat baletul. Cand se va trezi mami ii voi arata desenele pe care le-am facut cat ea dormea.

-Poti sa mi le arati si mie?

-Sigur. Imi inmaneaza desenele si raman fara respiratie cand vad cine este in primul desen. Era Klaus inconjurat numai de foc. Am putut observa cum accentul a cazut mai mult pe el si sincer m-am infricosat.

-Cine este acest om, Adam?

-E cel care i-a facut rau mamei. Il urasc.

-Cat de tare? Trebuie sa aflu mai multe.