Camera 32

Capitolul 6

Ma trezesc inaintea lui Tess, lucru care se intampla mai mereu cand doarme la mine. Nu vreau sa-i deranjez somnul, asa ca imi iau telefonul si cobor la bucatarie. Încă sunt ingrijorata pentru Mark. Aseara nu a dat niciun semn si nu inteleg de ce asa ca incer sa-l sun din nou, insa nici de data asta nu-mi raspunde. Deja nu mai am stare, trebuie sa vad ce se intampla si ma enerveaza ca nu pot sa fac nimic. Nelinistea mi se estompeza cand telefonul incepe sa sune. Mark

- Iubitule, ce faci, unde esti? raspund curioasa, dar si iritată de faptul ca nu a binevoit pana acum sa ma anunțe ce s-a întâmplat cu mama lui.

- Magda vreau sa ne vedem.

- Ce s-a intamplat, Mark? Ai patit ceva?

Vocea lui este distorsionata din cauza plansului si abia il inteleg.

- Te rog, vino la cafeneaua noastra! Am nevoie de tine! ma roaga el si simt un gol in stomac

- Sigur, incerc sa ajung cat pot de repede!

Ma duc in camera si ma bucur ca Tess nu s-a trezit astfel nu sunt nevoita sa-i dau explicatii pe care nici eu nu le stiu. Dupa ce ma imbrac cu ce mi-a venit la mana, ma urc in masina si plec in tromba catre cafenea. In 10 minute sunt acolo, intru si il vad pe Mark la o masa mai retrasa cu fata schimonosita de la atata plans. Ma apropii de el si aproape ca nu-l recunosc. Ma trage intr-o imbratisare disperata si izbucneste in hohote de plans. Ma simt ciudat, nu inteleg nimic! Oare ce s-a intamplat. Dupa cateva minute in care nu s-a dezlipit de mine imi da drumul si ne asezam.

- Ce s-a intamplat Mark? De ce esti in starea asta! il intreb uitandu-ma cu ochi mari la el, asteptand cu nerabdare un raspuns.

- Mama! raspunde cu voce stinsa.

- Ce s-a intamplat cu Rose?

- Ieri la control, i s-a descoperit o tumoare pe creier. spune el printre sughituri, iar eu nu stiu cum sa reactionez si imediat imi simt ochii impaienjeniti de lacrimi.

- Esti sigur? Adica trebuie sa mergeti si la alt doctor, poate a fost o greseala! incerc sa-l sustin si sa-l incurajez.

- Am fost la 3 doctori, si toti ne-au spus acelasi lucru! Mai are de trait doar cateva luni. Nu am vrut sa plang in fata ei, nu am vrut sa ma creada slab, dar nu mai pot, simt nevoia sa ma descarc! marturiseste cu privirea pierduta,de parca ar vedea prin mine ca printr-un simplu perete de sticla.

- Sunt aici cu tine! il strang si mai tare de mana careia nu i-am dat drumul de cand am venit

Vestea asta m-a ravasit. Sunt uimita de cum se poate schimba viata unui om intr-o clipa. Cat de dur si crud este destinul pentru unii.

- Linisteste-te, Mark! o sa gasim o solutie!Totul o sa fie bine! il imbarbatez in timp ce imi sterg fugitiv o lacrima.

- Sunt devastat! Nu vreau sa o pierd, este tot ce am mai scump pe lumea asta! il aud spunand, si parca atarna de un fir de ata gata sa se rupa, toata speranta lui.

Mark este forte apropiat de mama lui. Rose l-a crescut singura dupa ce sotul ei a parasit-o pentru o alta femeie. Ea reprezinta pentru Mark mama si tata, a facut sacrificii enorme pentru a-l educa, pentru a-l duce la scoala. Situatia lor financiara de azi se datoreaza mostenirii pe care Rose a primit-o de la un unchi, care neavand copii , a decis sa-i lase totul ei.

As vrea sa pot face ceva pentru el, sa-l scot din starea asta, insa imi dau seama ca durerea este prea mare ca sa-l linisteasca niste vorbe, asa ca ma multumesc doar sa-l strang in brate si sa-i arat ca sunt langa el. Dupa minute bune in care stam imbratisati, ma indepartez de Mark si il privesc in ochi.