Camera 32

Capitolul 15

Dupa ce am luat masa, la o tersa ferita de aglomeratia din oras, unde am vorbit o groaza de lucruri banale, dar atat de importante pentru temelia relatiei pe care incepem sa o construim, plecam incet spre casa. Nu i-am povestit ce s-a intamplat intre mine si Mark, ci i-am spus doar ca nu trebuie sa ne mai facem griji in privinta lui si sunt sigura ca si-a dat seama la ce m-am referit, iar multumirea i-a aparut imediat pe chip.

Dupa un drum de vreo 2 ore, in care George a cautat sa ocoleasca drumul spre casa, am ajuns in sfarsit la destinatie. Recunosc ca nu-mi place ideea de a ma desparti de el chiar si pentru o noapte, pentru ca m-a asigurat ca maine dimineata va veni sa ma ia de acasa. Am inceput sa am nevoie permanenta de el, simt ca ma linisteste, ca ma apara si totusi ma arunca in ghearele pericolului. Pericolul de a ma indragosti iremediabil de el si sa nu mai am scapare.

Aproape pun mana pe clanta usii de la intrare, cand George ma striga si il vad venind spre mine, mai mult alergand.

- Am uitat ceva! imi spune si se apropie din ce in ce mai mult cu ochii atintiti asupra buzelor mele.

Am avut parte de cel mai intens sarut din viata mea, dulce, catifelat, insa plin pana la refuz de pasiune si dorinta ce ma parjolesc si acum ca o pedeapsa dulce. Mainile lui umbla disperate pe spatele meu, iar ale mele se infig in parul sau negru. Nu stiu daca si el simte la fel, dar pe mine pun stapanire senzatii ametitoare pe care nu mi-aduc aminte sa le fi experimentat pana acum. Ne dezlipim unul de altul abia cand simtim ca nu mai putem respira, iar George, isi lipeste fruntea de a mea parca savurand momentul, hranindu-se cu fierbinteala dintre noi.

- Esti uimitoare, Magda! Nu stiu ce ai facut cu mintea mea, dar ma bantui de dimineata pana seara, sa nu mai spun de visele pe care le-ai invadat de cand te-am vazut prima oara.

Nu stiu cum sa reacionez la spusele lui de teama ca as putea sa stric momentul, sa spulber sentimentul asta de implinire care-mi ofera fericirea de mult uitata. As putea sa ascult aceste cuvinte o viata intreaga, pentru ca simt ca reprezinta drogul de care aveam nevoie.

- Stiu ca pare nebunesc ceea ce o sa-ti cer acum, avand in vedere ca nu ne cunoastem de prea mult timp, dar simt ca nu trebuie sa mai astept nici macar o secunda. Vrei sa ne mutam impreuna?

( George)

Nu eram atat de sigur pe mine cat mi-as fi dorit, iar gandul acesta imi da batati de cap de ceva timp. Nu vreau sa creada ca sunt insistent sau ca sunt lipsit de bun simt adresandu-i aceasta intrebare, dar pur si simplu asta e tot ce imi doresc acum in viata mea. O vreau pe ea si nimic mai mult, iar faptul ca mi-a spus de despartirea de iubitul ei, sunt cu mult mai increzator in relatia ce ia nastere cu pasi mici, dar siguri. Astept cu nerabdare raspunsul ei, care intarzie, dar care sigur va veni, fie el negativ sau pozitiv.

(Magda)

Simt ca nu-mi ajunge aerul in plamani si lucrul asta nu face altceva decat sa-mi ingreuneze mintea in procesul de a gandi, si de a formula o fraza coerenta. Simt ca toate simturile imi sunt blocate, insa ma zbat in interiorul meu sa gasesc o cale spre realitatea, care devine din ce in ce mai frumoasa pentru mine si spre norocul meu reusesc.

- Da, vreau! ii spun purtata de valurile nebuniei si spun nebunie fiindca im mod normal nu as fi acceptat asta atat de repede.

Imediat simt cum bratele lui puternice ma ridica si ma invart atat de tare incat sunt aproape sigura ca voi varsa tot ce am mancat pe camasa lui alba.

- George, pune-ma jos, ii spun eu printre hohotele de ras pe care nu am nicio sansa sa le opresc.

- Scumpa mea, frumoasa mea, nu ai idee cat de fericit ma faci! Te ajut sa-ti strangi lucrurile? ma intreaba si stiu ca vrea ca acest lucru sa se intample cat mai curand. Sunt de acord cu el, dar am nevoie de putin timp penru a vorbii cu ai mei. Cu toate ca am 23 de ani, nu stiu cum vor primii vestea.

- Scumpule, hai totusi sa nu ne grabim! peste cateva zile fii sigur ca voi fii la tine!

- La noi! ma corecteaza el! Vreau sa avem cea mai frumoasa casa, cu cea mai frumoasa gradina unde sa ne bem cafeaua in fiecare dimineata.

Si eu vreau acelasi lucru, si mai vreau ca ceea ce e intre noi sa nu se termine prea curand, fiindca as fi distrusa fara el, fara podul care m-a adus la mal si care mi-a aratat o noua cale catre fericire. In sfarsit simt ca traiesc, defapt, ca am pentru cine sa traiesc.

- Nu te-as lasa nicio clipa singura, dar stiu ca trebuie sa-ti anunti familia si nu vreau sa te presez, scumpo. Nu trebuie decat sa-mi spui cand, iar eu voi fi aici negresit pentru tine.

- Iti multumesc pentru tot George!

Ma saruta scurt pe buze, apoi se urca in masina si pleaca. Raman parca lipita in fata usii urmarindu-l! Nu vreau sa ma gandesc ca am luat o decizie poate putin pripita, deoarece, recunosc ca atunci cand am stat prea mult sa analizez, exemplu Mark, nu a iesit bine deloc, asa ca de ce sa mai pierd timp pretios din viata cand as putea sa-l exploatez si sa-l valorific cu el, cu barbatul care a aparut ca o gura de aer in viata mea?!

Intru in casa cu un zambet pana la urechi, si desi observ privirile suspecte ale mamei, nu o bag in seama.

- Buna mama, o salut sarutand-o zgomotos pe obraz

- Buna straine! imi raspunde si simt ca inca e suparata si ca asteapta explicatiile pe care i le-am promis de dimineata.

- Da stiu, i-o iau inainte, trebuie sa vorbim insa sunt atat de fericita acum incat nu vreau sa-mi amintesc acele momente. Iti spun doar ca nu ai de ce sa-ti faci griji si ca sunt mai bine ca oricand! o linistesc si ma rog in gand sa nu insiste cu intrebari incomode despre Mark.

- Ma scoti din sarite Magda, te-ai schimbat foarte mult! Ma deranjeaza ca nu mai vorbesti cu mine si ca te feresti, dar daca tu esti fericita, ma bucur pentru tine! se victimizeaza si stiu perfect aceasta atitudine a ei. Stie ca o iubesc enorm si ca nu ii ascund nimic.

- Off, fie, o sa-ti spun, dar te rog sa nu te enervezi si sa incerci sa ma intelegi. O sa ma mut cu George! imi fac curaj si ii marturisesc.

- Cum??? intreaba mirata si aproape ca ii sar ochii din orbite de uimire

- Da mama, imi dau eu ochii peste cap! Am ajuns la o concluzie, si anume ca este timpul sa-mi iau viata in maini! Nu stiu daca este cea mai buna idee, si nici unde o sa ajung, dar macar am satisfactia ca am facut ce am simtit.

- Si Mark? Ce s-a intamplat intre voi? V-am auzit tipand in gradina.

- Mark este istorie, spun eu destul de calma, si sincer nu ma asteptam la aceasta ipostaza dezinvolta a mea! Sunt libera acum si asta e tot ce conteaza

- Off, Magda! Fetita mea, ai crescut, iar eu am fost o egoista. In toti acesti ani am incercat sa te protejez, sa te feresc de viata asta crunta ce te asteapta dupa ce vei parasi aceasta casa. Nu am vrut sa raman singura si stiindu-te mereu alaturi de mine am simtit ca te pot ocroti, insa am facut rau, te-am inchis intr-o colivie de aur.

- Mama, nu te invinovati! Pana acum nu am simtit sa plec, sa-mi iau zborul, doar ca acum cred ca am gasit persoana care sa ma faca sa vreau acest lucru, sa ma faca sa evadez!

- Scumpo, iti doresc tot binele din lume, si nu uita ca voi fi alaturi de tine mereu! ma asigura cu glasul ei mieros si ma saruta pe frunte.

Stiam ca mama ma va intelege, doar m-a crescut si in proportie de 90% avem aceeasi gandire, dar hopul cel mai mare urmeaza acum: TATA