Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 4

   —Iar vesela trebuie aşezată pe raftul de sus, zise Louisa Kincaad către servitoarea cu părul de abanos.
   Augusta se uita la propria reflexie, şocată. Nu ştia cum e să ai o soră, cu atât mai mult una geamănă. Semănau, într-adevăr, ca două picături de apă, numai că, Louisa era mult mai împlinită la trup.
   —Ea este sora mea geamănă, îl întrebă ea pe Aaron, nevenindu-i să-şi creadă ochilor.
   —Da, zise bărbatul, iar pentru un moment i se înmuie glasul, şi Augusta simţi afecţiunea din vocea acestuia. Este soţia mea.
   Augusta îşi aminti că astfel de inflexiuni prindeau şi glasul lui Brandon când îi vorbea, şi mai rău! Vocea ei suna la fel. Toată noaptea ce se scursese se gândise la el. Nu putuse să doarmă, imaginându-şi ce s-ar fi putut întâmpla dacă tatăl ei nu ar fi venit. Niciodată nu mai tânjise după atingerea unui bărbat. Bărbaţii se dăduseră la ea, dar Augusta nu avusese ochi pentru nici unul. Ceva ciudat se întâmpla cu ea. Simţea că se topeşte în braţele lui, atât trup cât şi suflet. Când îi auzea vocea, stomacul ei se răzvrătea, iar inima ei trăserea. Să fie asta dragoste?
   Nu! Nu se putea îndrăgosti în două zile. Nici măcar nu îl cunoştea, în amănunt, pe acest Brandon Ferguson. Nu te puteai îndrăgosti de un străin. Augusta oftă şi redeveni atentă la sora ei geamănă. Aceasta terminase cu ordinele şi se îndrepta spre ei.
   —Hei, tu trebuie să fii Augusta, zise aceasta. Eu sunt Louisa Kincaad, sora ta geamănă.
   —Încântată, făcu Augusta o plecăciune. Nu am ştiu că am o soră geamănă.
   —Eu ştiam de tine, zâmbi Louisa. Tata mi-a povestit totul despre isteria mamei noastre, şi...în fine, făcu ea o grimasă.
   —Mda... Isteria mamei noastre... se încruntă Augusta. Că veni vorba despre asta, putem vorbi?
   Asta însemna că dorea să vorbească cu Louisa între patru ochi, iar femeia înţelese.
   —În regulă. Îţi voi prezenta şi satul, cu această ocazie.
   Aaron aprobă şi îşi sărută uşor soţia pe buze când aceasta îşi ridică chipul.
   —Copii sunt în bibliotecă, Aaron.
   —Bine, zise bărbatul şi se îndepărtă.
   Rămasă singură cu sora ei, cât de ciudat suna asta, Augusta îi zâmbi. Louisa părea o femeie calmă, blândă şi iubitoare. Poate că nu semănau la caracter. Viaţa o învăţase pe Augusta să fie mai răzvrătită şi mai răutăcioasă. Putea jura că Louisa era o inocentă.
Cel mai probabil, cele două sarcini ale Louisei îi făcuseră pieptil mai plin şi şoldurole mai bine conturate. Avea în faţa ei modelul unei femei căsătorită, fericită şi împlinită.
Cum ea nu va arăta niciodată. Gândul o făcu să se întristeze, aşa că începu un subiect nou, nu atât de dureros.
   —Ai crescut aici, în Aberdeen?
   —Da, răspunse femeia. Amândouă ne-am născut aici, dar mama...
   —Crezi, Augusta îşi drese glasul, chiar crezi că ea a suferit de isterie?
   Louisa schimbă poteca, astfel încât zgomotul produs de sat făcându-se auzit. De asemenea, femeia se încruntă:
   —Tata mi-a zis asta. El mi-a zis că a întâlnit-o pe unul din drumurile locale. I-a oferit adăpost şi...
   —Şi în schimb a pus-o să se culce cu el?
   Louisa o străfulgeră cu privirea.
   —Tata nu este un tiran. Ea a venit singură în patul lui!
   Augusta pufni. Dean Arnwitch era un obsedat sexual şi un psihopat.
   —Şi tu l-ai crezut?
   —E tata. Evident! zise ea. Nu m-ar minţi.
   —Nici eu nu aş face-o, Louisa. Şi îţi spun că mama noastră nu a suferit de nici o boală la cap.
   —Isteria...
   —Nu a fost niciodată isterică. A muncit la o croitorie. A fost o femeie simplă.
   Louisa tăcu. Erau deja în sat, iar forfota dimuneţii făcea satul să răsune de voie bună. Oamenii erau speciali, frumoşi şi muncitori. Bărbaţii purtau kilturi, dar şi pantaloni, iar femeile arătau ca orice englezoaică, dar îşi creşteau copii diferit. Tocmai ce una dintre ele îşi prinse copilul în braţe, acesta fiind gol în urma băii. Râdeau. Aristocratele erau mai reci, şi evident că nu îşi creşteau ele copii.
   —Tu ţi-ai crescut copii?
   Louisa o privi ciudat, dar aprobă.
   —Asta am făcut toate.
   Augusta aprobă. Apoi, o auzi pe Louisa spunând:
   —Nu înţeleg de ce m-ar minţi tata...
   —Nu ştiu, dar... Mă crezi?
   —Nu ai de ce să minţi, deci da.
   —Tatăl tău s-a comportat ciudat cu mine...
   —Povesteşte-mi, îi ceru Louisa aşezându-se pe o băncuţă de lemn.
***
   După aproximativ două ore, cele două surori parcurseseră atât amintiri cât şi temeri în ceea ce privea viitorul. Louisa recunoscuse că Dean Arnwitch fusese ciudat încă din copilăria ei, şi că făcuse anumite gesturi nelalocul lor, în copilăria şi adolescenţa ei. După care, Louisa îi povestise despre povestea de dragoste dintre ea şi Aaron.
   Dacă Aaron nu ar fi fost soldat pentru Dean, acesta nu ar fi acceptat alianţa.
   Mai ales, îi povesti Louisa, că după ce Ferguson nu acdeptase alianţa, tatăl lor încercase să îi găsească un bărbat de zece ori mai bogat. Dar Louisa se îndrăgostise, iar din dragostea ei se născuse primul lor născut, un băiat.
   —Aaron este foarte rigid în preajma oamenilor, mai ales în a tatei. Însă eu îl cunosc, în amănunt.
   —Este soţul tău.
   Louisa zâmbi, dar Augusta rămase gândindu-se la ceea ce spusese despre Fergusoni.   Aşadar, avuseseră o istorie comună. Oftă şi văzând asta, Louisa crezu altceva.
   —Îţi vei găsi şi tu un soţ.
   —Oh, nu e vorba... Mda, alese să zică.
   —Se va organiza un bal, pentru tine. Vei găsi pe cineva.
   Nu ştia de ce, dar gândul că se va organiza un bal pentru ca ea să îşi găsească un soţ îi provoca greaţă. Tot la ce se putea gândi era Brandon, iar asta o nedumerea. Nu se mai gândise atât de mult la un bărbat, iar cu noile informaţii aflate, se temea să nu se fi îndrăgostit de el.
   —Îhm, aprobă ea cu gândurile aiurea. Ascultă, aş putea să iau un cal pentru a ieşi la o plimbare?
   —Sigur, oricând doreşti. Dar, şti să călăreşti?
   Augusta aprobă, dar adevărul era că habar nu avea să călărească.