Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 12

1 decembrie 1815,
Castelul Aberdeen, seara balului
Nu se simţea foarte bine... Augusta încercă să respire în rochia încorsetată. Nu ştia dacă asta se dovedea acestui corset mult prea strâns, a grijilor în ceea ce privea viaţa lui Brandon, sau din cauza copilului. Da! Augusta asflase că este însărcinată după ce menstruaţia ei îi întârziase două luni. De asemenea, începuseră greţurile, şi stările de rău, iar ca un bonus începuse să aibă forme din ce în cei mai voluptoase.
Nu ştia nici dacă doamna x, camerista ei, era conştientă de această sarcină.
Brandon nu îi mai trimisese nici un mesaj şi nici nu se mai văzuseră. Aflase de tragedia din familia lui, de la Dean. Iar prin toate acestea, Augustei îi era teamă. Simţea că va izbucni îm lacrimi din moment în moment şi asta de teamă.
Inspiră adânc -cât de adânc îi permise corsetul- şi ieşi din dormitorul ei. La ieşire, Augusta fu întâmpinată de tatăl ei. Se sperie de acesta, mai ales că era îmbrăcat atât de sumbru.
—Tu erai, spuse el nonşalant. Atunci, Augusta se întrebă dacă fusese acolo şi când ea se schimbase. Privea potretul său cu mâinile la spate. Stătea cât se putea de drept, neajutat de bastonul său. Mâinile Augustei începură să tremure. Vino aici! Nu dorea să stea lângă el, dar vocea lui nu sugera ceva, ci obliga. Augusta se trezi holbându-se la hidosul tablou.
Nu îţi doreai să-l vezi... Oftă. Brandon, salvează-mă! Dar iubitul ei nu era aici. Sunt frumos, zise Dean. La fel ca tine, îi simţea răsuflarea în ceadă. Ce fată frumoasă are tata...
Augusta se trase din capcana zidului şi permiţându-şi să respire, spuse:
—Trebuie să... Balul...
—Ah, dar poate aştepta. Paşii lui nu fură estompaţi, din contră, răsunau pe piatra podelei. Nu-i aşa?
—Nu...
—Ai spus ceva?
—Vroiam să spun "da"!
—Bun. Camerista ta, începu să râdă învârtindu-se în jurul ei, ca un rechin. Ce ciudat! Doamna aceea urâtă care îţi e cameristă m-a anunţa că nu ai folosit, de două luni, cârpele lunare.
Augusta roşi puternic, iar pe lângă ruşinea resimţită, femeia se temea. Corpul începuse a-i tremura violent, şi chiar dacă îşi dorea să ascundă asta nu putea.
—Eu am dedus aici... Pentru că tu, fata tatei, ai un iubit, nu?
—Ştii de...?
—Acel porc al familiei Ferguson? Se apropie deodată de ea, strângându-i maxilarul violent. Nimic, dar nimic Augusta nu trece neobservat de mine! Femeia se zbătea să scape din strânsoarea de fier a bărbatului, când acesta îi făcu vânt şi ea căzu în fund. Îşi frecă maxilarul şi îl privii cu ură pe acesta. Eşti însărcinată, aşa-i?
Putea să nege, dar nu o făcu. Iar atunci, bărbatul zâmbi şi se aplecă spre ea.
—Fată bună... Ştiam eu, Augusta. Te-ai lăsat sedusă de acel porc... Iar eu care credeam că eşti mai deşteapă...nt nt nt. Nimic nu prevestea că va fi bine, iar Augusta era pregătită. Se pare că va trebui să dăm plodul afară...
—Poftim?!
—Cum ai auzit. Camerista ta se va ocupa de asta, iar eu mă voi ocupa de Ferguson.
—Nu! Când el se ridică ea îl prinse de unul din picioare. Nu vei face asta! Bărbatul o privi, şi zâmbi din nou.
—Ba o voi face. Augusta încercă să-i prindă bastonul, dar nu reuşi, iar atunci, bărbatul se lăsă în jos, spre ea. Într-o zi îmi vei mulţumi.
—Niciodată!
Chipul lui demonic o făcu să fie mai îndârjită.
—Oh, ba da. Vei vedea. La urma urmei, eşti o târfă, ca mama ta. Şi pumnul ce îi izbi maxilarul o făcu să uite de durere. O făcu să uite de tot, cufundându-se îmtr-un somn adânc.

Regina se trezi strângând pătura în mâini. Inima îi bătea, să-i sară din piept şi transpirase. Nu se simţea bine... Era transpirată şi se simţea încinsă, înfricoşată. Avusese un vis atât de ciudat, iar acum maxilarul o durea. Îl atinse şi icni. Ca şi cum ar fi fost lovită. Răcoarea fusese, însă, înlocuită de căldura oferită de şemineu. Privi camera, pentru prima dată, şi realiză cât de urâtă era. Totul era atât de întunecat şi de grotesc. Oftă şi se lăsă să cadă de perne. De ce vedea numai ea lucrurile astea? Şi de ce simţea că le trăieşte? O durere îngrozitoare în întregul trup, o făcu să se întrebe dacă nu răcea. Apoi, ecoul cuvintelor bărbatului din visul ei o făcu să se întrebe, din nou, ce se întâmplase în acest castel.
Ceva era ciudat în aerul acestei camere, acestui castel. Nici măcar nu ştia de ce simţea aşa o tristeţe în suflet... Şi nu, nu era vorba de Richard. Nu-i răspunsese la întrebare, iar ea nu-i răspunsese Dianei... În acel moment, Richard intră în cameră. Era neîngrijit, cu părul vâl voi şi hainele şifonate. Dar era atât de frumos... Oftă, iar mai apoi îşi reveni din aburii visurilor ei când el o întrebă:
—Cum te simţi?
Se apropie de pat şi aşezându-se pe marginea lui îi aşeză o mână pe frunte.
—Ai făcut febră, aseară.
—Serios?
—Da, oftă el. Şi nu aveam nici un medicament, iar tu ardeai atât de tare.
—Mie mi-a fost frig.
Gestul lui îi înmuie inima când o trase în braţele lui. Era cald, iar când îl atinse simţi că era mai mult decât bărbatul cu care făcea sex. Era bărbatul ei. Gândul periculos o făcu, totuşi, să zâmbească. Îi era atât de recunoscătoare Domnului că îl adusese în viaţa ei. Nu va spune asta cu voce tare, dar asta simţea. Mai ales în momentele în care simţea genul ăsta de afecţiune.
—Richard? Se dezlipi de el şi îl privi. Tu eşti bine?
—Da... Nu prea am dormit noaptea trecută...
—De ce?
—În primul rând, ai avut febră, şi apoi... Camera asta...
—Ce a fost cu ea?
—Nu ştiu cum să explic... De fapt, el chiar ştia. Avusese un vis îngrozitor în care era împuşcat. Şi acum simţea o durere în umăr, ca şi cum acea hidoşenie de bărbat chiar îl împuşcase. Dar nu voia să spună toate lucrurile astea, pentru a nu fi considerat nebun.
Şi aşa, nu găsea un răspuns la întrebarea Reginei. Poate că nici nu va mai întreba dacă el nu va deschide subiectul. O va lăsa moartă, pentru că o dată cu această îbtrebare, în creierul lui se declanşa o întrebare: O iubeşti? Nu va răspunde la întrebarea asta, pentru a nu distruge tot. Îmbracă-te! Prima oprire e la spital.
—Poftim? întrebă Regina. De ce?
—Cum de ce?
—Păi...
—Ai avut febră. Dacă ai pneumonie?
—Dar...la spital?
—E cel mai sigur. Haide, Reggie.
—Off... Îşi încrucişă braţele la piept şi se bosumflă. Nu-mi place la... Spital...
Richard zâmbi. Pe nepregătite o ridică în braţe.
—Richard! icni ea goală. Se chirci la pieptul lui. Sunt goală!
—Serios? Nu-mi dădeam seama. O aşeză pe singurul scaun din cameră şi îi luă hainele de lângă şemineu. Îşi puse mâinile pe lenjeria ei şi o îmbrăcă cu ea, în ciuda protestelor femeii. Chiar dacă roşea puternic, Regina îşi muşca buzele, privindu-l. Grija lui o înmuia de-a binelea. Urmă sutienul şi auzi un fluierat când ea îşi aranjă sânii, iar apoi, cel mai ruşinos moment fu acela când, dorind să-i pună dresul, Richard fu cel care observă mica pată roşie de pe lenjeria ei, şi la fel de roşii se făcură şi obrajii ei când el o anunţă. Nu am tampoane, glumi el, chiar dacă ei îi venea să intre în pământ de ruşine. Hai măi, râse el când, după ce îi aranjase rochia ea se întoarse cu spatele încălţându-se repede. Nu e prima dată când ştiu că eşti o femeie sănătoasă, în toată puterea cuvântului.
—Da...dar nu ai mai văzut asta...
—Hai, lasă. Treci în maşină!
—Dar...vreau la baie!
—Nu avem baie.
Regina înjură sonor şi el râse, iar mai apoi porniră spre maşină, prefăcându-se că ziua de ieri nu existase.