Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 5

   Stătea aşezată cu capul pe umărul lui, un alt braţ de-al lui fiind încolăcit în jurul şoldurilor ei. Îi plăcea să stea aşa şi să îi asculte inima bătând. Pentru ea.
   —Brandon?
   —Hm? făcu el, şi mărul lui Adam se mişcă, făcând-o să îşi îndrepte atenţia spre acesta.
   —Am treizeci de ani...
   —Şi eu douăzeci şi patru, zise el.
   Nevăzând nici o reacţie din partea lui, ea continuă:
   —Sunt bătrână. Atunci văzu cum pe faţa lui înfloreşte un zâmbet, ce deveni din ce în ce mai mare. Apoi, pieptul pe care ea stătea, începu să vibreze, iar ea îşi dădu seama că el râdea de-a binelea. Nu râde! zise ea. Chiar sunt bătrână... Şi se bosumflă, ridicându-se de pe el.
   —Ba nu eşti, zise el. Îşi aşeză mâinile pe umerii ei. Eu văd o femeie frumoasă, matură. Eu văd în tine femeia mea.
   —Oh, Brandon. Simţi cum lacrimile ameninţă să revină. Nu ştiu dacă... dacă... îşi îngropă faţa în mâini şi zise: Dacă pot rămâne însărcinată.
   Bărbatul se încruntă, şi îşi frecă barba nerasă de o zi.
   —Cred că grijile tale sunt neîntemeiate. Cunosc femei care au rămas însărcinate repede. Sângerarea lunară... Dar ea icni, şi îl privi ruşinată. Atunci, zâmbi el dându-şi seama că organismul ei era în regulă, nu ai nimic. Ea oftă şi se trânti pe mantia lui, în timp ce el se ridicase. Observă sângele de pe bărbăţia lui, şi se ridică spunând:
   —Dar nu m-a durut. Se acoperi repede, şi începu să se îmbrace.
   —Nu, răspunse el dându-şi seama despre ce vorbea. Dar eu am simţit că erai virgină. Îşi luă kilt-ul şi începu să se îmbrace. Acum, povesteşte-mi despre cum ai ajuns tu aici.
Augusta îl urmări cum termină de îmbrăcat, şi cum se apropie de ea, dând dezaprobator din cap văzându-i vânătăile.
   —Te-aş duce la castelul meu, pentru îngrijiri, dar vreau să te conduc acasă.
   —Nu aş putea merge. Sigur e târziu, şi vor începe să mă caute.
   El oftă, dar îi zâmbi şi îi zise:
   —În drum spre castel, povesteşte-mi. O luă de mână şi o duse spre calul cu care ea venise. Te simţi în stare să călăreşti. Augusta îl privi derutată, şi el zâmbi. Nu pe mine, calul. O văzu roşind, şi mustăci.
   —Ah, nu mă gândeam la asta. Mă întrebam de ce nu aş fi...
   —Bine, atunci. O ajută să urce, delectându-se cu atingerea posteriorului ei, şi urcă în spatele ei.
   —E necuviincios, se plânse ea când rochia i se ridică până aproape de jumătatea coapsei.
   —E mai palpitant aşa, scumpo, şi o sărută tandru pe obraz. În plus, nu vreau să cazi.
   Prinse hăţurile şi o luă din loc.
   —Spune-mi.
   —Mama mea mi-a spus pe patul de moarte despre tatăl meu. Eram... Săracă, şi era ori asta ori o căsătorie pe care nu mi-o doream. Şi asta e tot.
   —Şti, o cunosc pe Louisa, sora ta, dar tu, draga mea, eşti mai încântătoare.
   —Îţi mulţumesc, zâmbi ea. Iar dintre tine şi fratele tău geamăn, tu eşti mai chipeş.
   —De la naştere a fost aşa, zise el, şi amândoi râseră.
   Apoi, ea îşi sprijini capul de pieptul lui, şi se gândi la cele petrecute. În trei zile viaţa ei se schimbase, însă nu în rău. Ci în bine. Poate că încă nu era pe deplin conştientă de sentimentele ei, dar era sigură că găsise în viaţa ei bărbatul care aprinsese flacăra pasiuni, a încrederi şi fericirii de care nu se bucurase pe deplin vreodată. Era ea, alături de el.
   —Brandon?
   —Da?
   Dar nu ştia ce vroia să zică, sau de ce îl strigase. Era fericită că el răspunsese chemării ei.
   —Simt.
   —Asta e bine, îi zise el şi se trase mai aproape de ea. Şi eu.

O lună şi două săptămâni mai târziu
   Fusese acceptată în familia Aberdeen, şi asta o bucura, mai ales că se înţelegea de minune cu sora ei geamănă, iar cumnatul ei îi intrase, oarecum, la inimă. Era un om bun care nu ştia cum să se exteriorizeze.
   Zilele, însă, nu o făcuseră să se apropie şi de tatăl ei. Dean era un bărbat dubios, tradiţional şi răutăcios, care se purta urât cu toţi dacă îi erau nesocotite poruncile. Pe cât putea, Augusta îl evita, mai ales după discursul său în faţa ei, ce avusese loc cu câteva zile înainte:
   —Ne tragem din cea mai respectabilă familie a întregii Scoţie. Familia Duncan. Am moştenit titlul de laird de la străbunul nostru Matt Duncan, iar tradiţia a fost moştenită din tată în fiu. În timpul răscoalei lui Bonnie Prince am luat numele teritoriului din care aparţinem şi pe care îl conducem cu mândrie. Femeile familiei nu fac parte din conducere. Ele trebuie să ne ofere fii, iar dacă nu o fac...
   Lăsase loc interpretărilor, iar pentru un moment gândul ei zburase spre răposata ei mamă care născuse două fete, nu băieţi.
   —În fine, zisese Dean. Dezonoare a mii de generaţii se plăteşte cu însuşi viaţa.
Monologul fatidic o dusese cu gândul la Brandon, cu care se întâlnise tot timpul ăsta. Trecuseră împreună prin nişte momente unice, iar cu acestea scurse, ea îşi recunoscuse dragostea care creştea şi creştea. Îşi amintise că într-o zi, când el o adusese în castelul său, în camera lui, ea stătuse şi privise frumoasele grădini ale familiei şi realizase că atât de unic era si Brandon. Avuseseră multe clipe de intimitate, iar acea apropiere o făcuse să spună tare şi răspicat că se îndrăgostise de el. Brandon declarase acelaşi lucru, iar romanţa celor doi îi adusese la lacrimi de fericire.
   Şi după cuvintele lui, se întrebase dacă fusese urmărită. Se bucura că îl anunţase pe Brandon în legătură cu balul, pentru că aşa îl putea vedea, dar acum se temea. Dacă tatăl ei ştia că ea se întâlnea cu fiul clanului rival? Se frământase şi numai gândurile negre îi mai bântuiau visele, nelăsând-o să doarmă.
   Ce îşi dorea ea era...împotriva regulilor cu care fusese crescută. Ştia că va fi judecată şi că lumea o va arăta cu degetul pentru că avea, în primul rând, un iubit, de care era îndrăgostită, şi apoi pentru că el era mai mic ca ea. Vroia să vorbească cu tatăl ei despre el, să îi spună de posibila alianţă dintre cele două neamuri, dar nu putea. Louisa spusese că, refuzul Fergusonilor resprezentase un glonte în mândria tatălui ei. Nu ar fi acceptat înrudirea cu un Ferguson, iar Augusta ştia asta. Dar nu avea ce să facă... Nu se ghida după aceste reguli de mândrie, ci după inima ei. Şi aceasta urla dragostea pentru un singur bărbat, care o făcuse să realizeze cât de importantă este afecţiunea, şi că dragostea la prima vedere este cu adevărat reală. Când îl privea, vedea totul. Îşi vedea viitorul, alina trecutul, şi trăia arşiţa prezentului. Iar toate astea alături de el. Nu ar fi renunţat la el, la fericirea ei, pentru nimic în lume, şi de asta se şi temea. Simţea că vine furtuna peste frumoasa ei poveste de dragoste, iar familia ei mult prea protectoare era picătura ce va cădea prima.
   Şi nu pentru viaţa ei se temea, ci pentru a lui Brandon.
   Era venită aici de suficient timp pentru a-şi da seama că Arnwitch era un bărbat posesiv şi periculos. Iar în nebunia lui de a îşi dovedi superioritatea ar fi fost în stare de orice... Nu degeaba chemase familia Ferguson la balul dat în cinstea ei. Avea un plan, iar acum Augusta regreta că nu vorbise cu Brandon despre tatăl ei, şi groaza pe care acesta o trezea în ea. Avusese sentimentul că alunecase din lac în puţ. Şi tare se temea că temerile ei erau întemeiate.
***
   La castelul Fergusonilor, căpetenia clanului, tatăl a doi fii neastâmpăraţi, Malcom Ferguson continua să se încrunte la invitaţia trimisă de Dean Arnwitch. Venise cu două zile în urmă, şi de atunci o privea ca un analfabet.
   Dar ceea ce nu putea pricepe Malcom nu erau literele frumos aşternute pe coala movalie, ci invitaţia în sine. De când refuzase alianţa cu Arnwitch, invocand ca scuză, la apelul fiului său mai mic, vârsta Louisei, se pornise un adevărat război între cele două clanuri. Dar, Malcom considerase, în ciuda consecinţelor, că o relaţie în care sentimentele nu îşi au locul, e inutilă. Fiind un om simplu, dintr-o familie care nu fusese atât de opulentă până la el, şi care migrase din Lowlands spre Highlands, Malcom se însurase din dragoste, iar toată familia lui făcuse la fel. Având doar doi băieţi şi o fată de doisprezece ani, dorea să îi lase să aleagă singuri persoana cu care să-şi petreacă restul vieţii.
   Însă, acum, o dată cu această invitaţie Malcom căzuse pe gânduri. Trebuia să existe un motiv ascuns în spatele politeţii. Îl cunoştea pe Dean, şi ştia că acesta nu este genul de persoană care să ierte vreodată. Însă, ceva îi spunea că Brandon avea ceva de-a face cu această invitaţie. În luna care se scursese, fiul lui era din ce în ce mai plin de viaţă, mai visător, fericit. Nici măcar nu aruncase o privire spre ţigăncile venite din sud pentru petrecerea victoriei de acum două săptămâni. Băuse câteva pahare de tărie şi se dusese la culcare.
   Brandon nu obişnuia să plece de la o petrecere decât după ce se tăvălea cu câteva dintre femeile aduse. Iar acţiunea sa pusese pe gânduri întreg clanul Ferguson. Iar, de fiecare dată când întrebai de el, cineva trebuia să-ţi spună că ieşise. Unde? Şi atât de des? Ceva se petrecea cu fiul lui, iar Malcom începuse a recunoaşte semnele. La urma urmei, trecuse şi el prin asta, în urmă cu mai bine de douăzeci şi cinci de ani în urmă. Dar tare se temea că fiul lui se îndrăgostise tocmai de fructul interzis.
   Brandon apăru din aripa centrală, doar cu kiltul pe el. Malcom îşi reluă poziţia în scaunul uriaş, spunând:
   —Ia un loc, fiule. Brandon se aşeză pe scaunul indicat de tatăl său, şi rămase privindu-l.
   —Pentru ce m-ai chemat, tată?
   —Hmm, făcu bărbatul. Apoi îi întinse invitaţia fiului său. Citeşte cu voce tare! îl îndemnă, deşi ştia fiecare cuvânt pe de rost.
Brandon luă invitaţia şi îşi drese glasul, începând a citi:
   —Stimată familie Malcom Ferguson, vă invităm, pe întâi decembrie o mie opt sute cincisprezece la balul dat în cinstea debutul târziu al fiicei căpeteniei clanului Arnwitch, Dean Arnwitch, regăsită după ani lungi. Sperăm să ne onoraţi cu prezenţa dumneavoastră la balul domnişoarei Augusta, începând cu ora opt seara.
Brandon îşi trecu ochii din nou peste numele femeii iubite, şi se încruntă.
   —Suntem invitaţi?
   —Şi chiar de Dean, completă tatăl lui.
   Brandon îşi duse o mână la bărbie şi căzu pe gânduri. Dean nu ar fi făcut asta vreodată. Îl cunoştea. Inima începu să îi palpite gândindu-se la Augusta. Oare Dean aflase de...ei? Şi dacă da, păţise Augusta ceva?
   —Ce ai făcut, Brandon? auzi el glasul blând al tatălui său.
   —Cred că ar fi cazul... Oftă şi continuă: ar fi cazul să îţi spun că m-am îndrăgostit...
   —De asta s-a prins şi mama ta. Dar de cine?
   —De Augusta. Fiica lui Dean, sora Louisei. Malcom tresări şi îşi ascultă fiul, întocmind totodată un plan.
***
   Sanctuoarul lui Dean era turnul.
   Castelul, fortăreaţa Arnwitch, avea un singur turn, şi acesta era extrem de înalt. Trebuia să urci mii de trepte până să ajungi la turnul din piatră, dar Dean nu se plânsese vreodată. În copilărie obişnuia să se ascundă aici de un tată abuziv, până ce înţelesese că toată bătaia e spre bine. Că aşa se comportă o familie normală. Când mai crescuse, se ascundea după paravanul din lemn gros, şi o provea pe mama lui cum se regula cu oaspeţii casei, până ce într-o zi văzuse cum tatăl lui urcase în turn şi aţintise revolverul spre soţia lui.
   —A fost un accident, Dean, îi spusese bătrânul, care ştia că el era ascuns în cameră. Da?
   Niciodată nu spusese altceva, decât că fusese un simplu accident. Iar apoi... Dean ştia ce urmase după înmormântarea curvei de maicăsa. Îşi amintea asta cu plăcere şi dezgust. Acum, însă, Dean se uita la patul care ascundea şi acum sângele femeii ucise. Şi zâmbea. Fiica lui, Augusta, nici nu ştiuse că fusese urmărită. De el şi doar de el. Şi văzuse ce făcuse depravata cu Brandon Ferguson. Auzise şi declaraţiile de dragoste, şi râsetele. Îl dezonorase fiind cu duşmanul, iar ea şi Fergusonii urmau să plătească. Avea să îi ia lui Malcom tot ce avea mai de preţ, începând cu cea mai mică.
   Nu degeaba trimisese trei oameni pe urmele fetei. Studiaseră programul ei, şi urmau să acţioneze chiar în seara asta. Apoi, va lăsa durerea să treacă, şi va pune mâna pe Brandon, exact în seara balului.

2 noiembrie 1815
   Pădurarul fusese cel care venise cu trupul pe jumătate mort al copilei. O cunoştea de când avea câteva luni, şi fusese şocat să descopere balta de sânge în care se afla aceasta.
La castelul Fergusonilor, acolo unde se aranjau lucruri şi se terminau planurile, nimeni nu vroise a crede ceea ce vedea. Stăpâna leşinase după ţipete isterice când îşi văzuse copila respirând din ce în ce mai greu.
   Se afla acum pe masa cea mare din hol, iar Malcom şi cei doi fii mai mari veneau ca o furtună. Dar orice ar fi făcut oricine, floare verde a Fergusonilor murea. Fură şocaţi să o vadă aşa, dar Brandon era furios. Când doctorul chemat spusese că nu mai avea ce să îi facă micuţei, el ştia deja cine făcuse asta. Însă, cu lacrimi în ochi rămase la căpătâiul surorii lui, până ce aceasta se stinse. Era tânără. Mai tânără ca el, şi totuşi murea.
   —Arnwitch, strânse el din dinţi. Dar Malcom nu vroia să audă. Durerea pricinuită de pierderea singurei copile era prea mare pentru a se mai gândi acum la răzbunare. Momentan, îşi zise el, Dean Arnwitch câştigase.
   Aproape nimeni, nici măcar Brandon, nu se gândi atunci la următoarea mutare a lui Dean. Dar geamănul cel mare realiză ordinea. Aşa că, zise spre ceilalţi doi bărbaţi:
   —Ne elimină.
   —Pentru că nu vrea o alianţă cu noi, continuă Brandon. Voi fi eu, următorul?
   —Cel mai probabil. Însă, nu degeaba e organizat...balul.

   Şi sper să vă bucuraţi că am postat două capitole. Vă doresc o zi frumoasă, dragilor. Ne auzim curând.