Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 3

Frica ce îi invadase corpul când realizase că pocitania, adică bărbatul din tablou, era tatăl ei, o făcu să i se ridice părul în cap. Nu era numai înfăţişarea sa de demon, era şi privirea care te străfulgera până în măduva oaselor. Căpetenia clanului Arnwitch era un bărbat scund şi uscăţiv de vreo şaptezeci de ani!

Îşi întâlni reflexia în geamul încăperii şi nu putu găsi nici măcar o asemănare cu acest bărbat. Oare mama ei nu se înşelase?

—Bună ziua, reuşi ea să rostească în timp ce bărbatul o analiza din cap până în picioare. Sunt Augusta...

—Ştiu cine eşti, o întrerupse el nepoliticos. În ciuda înfăţişării avea o voce puternică, iar Augusta tăcu. Eşti fiica mea.

Un şoc îl urmă pe celălalt, de la înfăţişarea tatălui ei, la afirmaţia acestuia. Ştia că ea era fiica lui. De unde ştia asta, şi de ce era atât de convins de acest fapt? Rămase pironită lângă uşă, încercând să înţeleagă ce urma să se întâmple.

—Da, sunt fiica dumneavoastră, dar...

Râsul enervant – astfel putea fii descris zgomotul îngrozitorului guiţat pe care bărbatul îl scotea – umplu încăperea. Râdea, iar ea îşi opri şirul gândurilor, privind acea izbucnire. Părea nebun şi nu era nici un strop de veselie în râsul său. Simţea că îşi bate joc de ea.

—Nu îmi zice „dumneavoastră". Suntem în Scoţia, iar eu sunt tatăl tău.

Fu scurt momentul în care îşi dori ca asta să fie o minciună, dar nu era. El era tatăl ei, conform vorbelor mamei sale. Se forţă să zâmbească, iar bărbatul îi zise:

—Ia un loc ca să putem vorbi.

Să vorbească? Oare de ce nu îşi dorea să vorbească cu acest bărbat? Îşi aminti însă că era speranţa ei şi că nu avea unde să se ducă dacă ceva mergea prost. Se aşeză pe scaunul din faţa bărbatului.

—Sunt sigur că eşti nedumerită în legătura cu siguranţa mea că eşti fiica mea.

Augusta aprobă, dând din cap, dar apoi dori să arate stăpână pe sine, pentru a oferi încredere. Îşi drese glasul şi zise:

—Da, sunt.

—Prima dovadă, zise acesta, a fost înfăţişarea ta. Augusta se încruntă, şi Dean Arnwitch realiză că ea nu înţelesese pe deplin cuvintele sale. Vezi tu, mama ta a născut gemene. Semeni leit cu Louisa, sora ta geamănă.

Avea o soră geamănă? Îşi atinse chipul, imaginându-şi o persoană la care să se uite ca într-o oglindă. Cum de mama ei omisese să îi spună că avea o soră geamănă? Câte secrete vor mai fi destăinuite pe timpul şederii ei aici?

—Ea... Chiar suntem gemene?

—Da, zise bărbatul. Nu ţi-a spus Lucretia că ai o soră geamănă? Augusta negă, şi bărbatul oftă. Înţeleg. Louisa are treizeci de ani, aşa cum ai şi tu. Semănaţi perfect, numai că tu eşti cu mult mai slabă, copilă. Iar sora ta geamănă este căsătorită şi are deja doi copii, ceea ce cred că tu nu ai.

Augusta oftă şi îşi aţinti privirea asupra mâinilor sale încleştate. Ea nu avusese ocazia de a-şi gestiona viaţa, de a se împlini ca femeie.

—De ce ea esre aici, şi eu am plecat cu mama?

—Mă tem că mama voastră a avut...o formă gravă de isterie feminină, spuse tatăl ei ducându-şi mâna la faţă şi sprijinindu-se de birou. A fugit de mine şi cred că mi-a lăsat doar una din copile ştiind că nu am alţi moştenitori.