Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 28

4 martie 2017
Simţea cum capul îi bubuia cu adevărat. Un şir de lovituri ritmice îl sâcâiau, iar bipăitul infernal, probabil al ceasului de pe noptieră, îl deranjau. Încercă să respire, dar cu fiecare respiraţie durerea se amplifica din ce în ce mai mult.
Băuse prea mult în seara de Revelion. Cu siguranţă exagerase numărul paharelor pentru care le dăduse pe gât. Îşi amintea perfect momentul în care dansase. Ce se mai distrase dansând cu Regina. Nu ştiuse că ea frecventa genul acesta de dansuri de societate, dar corpul ei în mâinile lui...zâmbi amintindu-şi că tocmai ce îşi anunţase logodna. Putea viaţa lui să fie mai fericită decât atât? Nu. Evident că nu. Se întinse pentru a strânge trupul cald al Reginei, dar aceasta nu era acolo. Se încruntă, şi asta îi provocă o durere şi mai mare. Ce dracu'? Deschise ochii.
Şi nu văzu tavanul gălbui al casei Reginei. Albul imaculat îl orbi, şi transmise o durere extraordinară creierului său. Îşi feri privirea şi realiză că avea o perfuzie în mâna stângă. Bipăitul nu venea de la ceasul său, ci de la o maşinărie enervantă ce îi măsura pulsul regulat. Privi în dreapta şi putu vedea soarele sclipind pe cerul înnorat. Dar îl mai văzu şi pe Kit, care dormea cu mâinile pe burtă, şi bărbia sprijinită în piept. Dormea pe un scaun. Nu apucă să se întrebe ce se întâmplase, căci amintirea modului în care fusese împuşcat reveni la fel de vie şi de dureroasă ca în momentul impactului. Îşi duse mâna la tâmplă, acolo unde fusese împuşcat. Era bandajat, acum. Chipul ei palid îi era întipărit pe retină, şi tot ce îşi dorea acum era să o simtă în braţele sale.
Uşa se deschise uşor şi o asistentă intră în salonul lui. Femeia nu păru conştientă de faptul că bărbatul se trezise, dar când Richard gemu, ea îl privi şi scoase un icnit, ca mai apoi să dispară din raza lui. Însă, asta îl trezi oe Kit care se întinse pe scaunul ce nu îi fusese un pat tocmai comod, şi se ridică imediat în picioare, prinzându-l de umeri pe prietenul său.
-Richard! Doctore! urlă acesta, însă Richard putu să rostească simplu:
-Regina...

Primăvara, în Scoţia, nu este deloc plăcută. Într-adevăr, cerul nu este la fel de întunecat ca în mohorâta Londra, dar nici nu străluceşte fericit precum cerul Americii. Încă ningea, dar nu la fel de tare. Iarna trecuse pe nevăzute, pentru Richard, şi asta pentru că nu fusese conştient de cum trecuse timpul, prins între viaţă şi moarte.
Timpul nu stătuse, însă, în loc pentru el. Temperaturile urcaseră în termometre, dar nopţile erau într-atât de friguroase, aidoma unei zile de iarnă. Cu toate astea, natura începuse a se trezi la viaţă, o mişcare trecută cu vederea de ochii celor care sunt mereu pe fugă.
Regina nu văzuse lumina zilei, iar zilele trecuseră fără ca măcar să afle în ce lună era. Stătuse mult timp în "grota" asta. Era captiva orrlor ignorante, ostatica unui Dumnezeu ce refuza să existe. Iar ea încă purta rochia din seara de Revelion. O copie zdrenţăroasă a acesteia, evident. Inspiră aerul stătut şi se întrebă pentru a mia oară în acea zi dacă Richard supravieţuise atacului. Poate că ea ar fi trebuit să moară atunci. Poate câea fusese ţinta, iar planul diabolic al unui bărbat în care avusese încredere o priga acum de libertate şi de tot ceea ce însemna condiţii decente de trai.
Se afla în vechile pivniţe ale castelului bântuit, ce se aflau acum într-un solecism cu ceea ce era la suprafaţă. Camerele erau lucrate, se zugravea şi totuşi nimeni nu-şi amintise să facă acest lucru cu pivniţele. Nici măcar ea... Nu o auzea nimeni ţipând şi vse temea pentru viaţa ei. Atacatorul, mişelul şi criminalul venea şi îi aducea mâncare şi câte o găleată cu apă pentru a se bucura de o simplă clătire a trupului murdar, însă dacă nu va muri din cauza că poate acesta se va hotărî că nu va mai avea nevoie de aceste lucruri vitrege ale existenţei, va muri din cauza igrasiei sau a frigului. Iarna fusese oribilă în această grotă a şobolanilor, ascunsă în pământ, iar febra o bântuia şi acum. Probabil că era aprilie, căci temperaturile mai crescuseră puţin, însă nu suficient.
De aici fusese martora mării, care se agita în fiecare zi tot mai mult, şi se întrebase cum de Dean Arnwitch nu venise să o bântuie. Probabil că era conştient că va muri şi nu avea nevoie de ajutorul lui.
Ceea ce putuse să observe Regina, în pustietatea aceasta, era că dorinţa ei de a deveni mamă devenise realitate, într-un moment deloc potrivit. Probabil că intra în cea de-a patra lună, dar ea nu mai era sigură. Îşi pierduse speranţa, iar tot ceea ce îşi dorise, o viaţă frumoasă alături de bărbatul iubit, nu urma să fie realitate. Va muri singură, şi cu ea şi copilul lor. Iar acest Dumnezeu în care avusese atât de multă încredere o părăsise, iar sentimentul de abandon o făcea să creadă că înnebuneşte. Îşi trase nasul, nemaiavând lacrimi pentru a mai plânge. Îşi mângâie uşor burta, şi se încruntă în faţa foamei ce o izbise.
Trebuia să mai aştepte... Era oribil să nu deţină un ceas, şi mai oribil era să doarmă pe pământ tare, şi să îşi facă nevoile într-o groapă. Tuşi puternic simţind durerea lăsată de reflexul involuntar.
Oftă şi se întrebă dacă îşi mai dorea să trăiască... dacă Richard murise... astea nu mai aveau un rost. Dar ea simţea că el trăia. Atunci, viaţa avea un rost. Brusc, portiţa din tavan ce ducea în subsol, se deschise şi el se ivi. Ţinea o pungă în mână, ca de obicei, şi se apropie de ea coborând scările. Purta încă geacă, deci vremea nu era atât de frumoasă. În obscuritate observă că îşi freacă mâinile una de alta, şi nu ştiu dacă de frig sau pentru că se pregătea de ceva. Oftă, şi primi mâncarea caldă pe care i-o aduse şi i-o aruncă în braţe. Deschise nerăbdătoare punga şi descoperi un menu de la unul din restaurantele în care mâncase cu Richard, şi deschise cutia de plastic fiind întâmpinată de mirosurile emanate de felurile mici aşternut er acolo. Îşi umplu gura cu cartofii ls cuptor, neinteresând-o că tipul se uita la ea. Nici nu-şi dădu seama când termină, apucând carnea cu degetele murdare şi muşcând di aceasta fără menajamente.
-Îţi era foame? Abţinându-şi ironia, Regina aprobă şi primi sticla de apă pe care el i-o inmână. Bău cu buzele uscate, şi oftă mulţumită că fiamea ei era amânată pentru încă câteva ore. Îl văzu oftând, şi luând un loc puţin mai departe de ea, cu o altă pungă în mână, una pe care nu o sesizase, începu să-i zică:
-Te-am admirat atât de mult... Îmi erai ca o soră, dar... E vina ta! urlă făcând-o să tresară. Regina îşi aruncă ochii spre trapa din perete, uşor întredeschisă. Avea o şansă de evadare. Regina... trebuie să te omor! Afirmaţia lui o sperie, făcând-o să fie pe poziţia de a fugi. Simţi cum transpiră, frica invadându-i fiecare por. Fusese conştirntă de la incipit că el nu o ţinea aici doar pentru că îi era drag de ea. Trebuia să o omoare. Trupul începu să-i tremure, chiar dacă ea încerca să se calmeze. Era momentul să evadeze. Ştii de ce? întrebă el, dezamăgit că trebuia să facă asta.
-De ce? întrebă ea absentă.
-Richard s-a trezit. Inima femei bătu mai repede şi o bucurie enormă o invadă. Ştiuse ea că el trăieşte! Acum, viaţa ei trebuia să capete un sens. Şi întreab a de tine... i-am zis că l-ai părăsit. Femeia îl privi şocată. Oh, nu... Dar, continuă el, nu m-acrezut. Susţine că ceva ţi s-a întâmplat. Asta e şi din vina lui Ian care încă te caută... Regina putu observa o umbră care se apropie brusc de el. Atunci, bărbatul scoase cuţitul din pungă, iar femeia realiză că Dean Arnwitch îl avea pe bărbat la degetul mic. Nebunia lui, îmbinată cu a fantomei dădea naştere gândului ucigaş. Pleacă! Zise Regina în gând, iar sufletul îi îngheţă în faţa zâmbetului diavolesc. Trebuie să te omor pentru că eu, Kit, îl iubesc pe Richard!
Regina tresări din nou în faţa declaraţiei. Dar acum, lucrurile prindeau sens.
-Deci în hotel...tu ai ars hotelul! zise ea.
-Da. Mă sunase şi şt ştiam că e cu tine. Am fost gelos...
-Eşti homosexual! concise femeia.
-Da, zise el grav. Dar m-am culcat şi cu femei de-a lungul timpului... tot din cauza lui Richard! acuză bărbatul. Cu soţia lui m-amculcat pentru a o îndepărta de Richard, şi apoi i-am umblat la frâne. Pentru un timp, am fost doar noi doi... vocea era a unei tipe îngrăgostite.
-Richard nu e... ca tine.
-Ştiu asta, dar dragostea nu are limite! Îl iubesc şi el va fi doar al meu! Era.prima dată când auzea acest gen de declaraţii venind din partea unui bărbat ce iubea un altul. Am omorât-o şi pe Diana... pentru că a zis în acea zi când te-a făcut o curvă, că 8l vrea prntru ea. Nu puteam permite asta...
-Şi pe părinţii lui? De ce...? întrebă ea curioasă reuşind a se ridica în genunchi, gata de fugă.
-Aşa vă făceam să vă certaţi. Aşa mi-a zis el...
-El? Cine? întrebă femeia chiar dacă fu conştientă de răspuns.
-Dean. Dean Arnwitch. Râse în faţa privirii ei oripilate. Nu-mi spune că nu-l vezi!
-Ba...da! E rău, Kit! Nu-l asculta!
-Dar îţi vrea moartea! Mă ajută...
-Îl vrea mort şi pe Richard! insistă femeia.
-Nu este adevărat! exclamă el. El...dar Regina tâşnise în sus, fugind grăbită spre trapă. Bărbatul înjură sonor şi fu mai rapid decât ea. Regina apucă să urce câteva scări, dar nu şi să scape pentru că el o prinse de glezne, determinând-o să cadă şi târând-o în jos pe scări. Curvă nenoticită. Dean a avut dreptate! Trebuia să te omor mai devreme!
Regina se lovise însă rău. Pântecul o durea îngrozitor, şi tot ceea ce îşi dorea era să nu sângereze. Nu putea pierde copilul! Poate singurul copil pe care îl va avea vreodată... lacrimile îi ţâşniră din ochi, fiind pregătită să se lupte cu el pentru propria viaţă. Dar nu fu nevoie, căci în momentul în care Kit o ridică pentru a o strânge de gât, văzu grimasa de pe chipul femeii. De-abia atunci observă pântecele uşor rotunjit şi sânii proeminenţi. La dracu'! înjură şi o lăsă să cadă la pământ. Femeia se prăbuşi, observând cum se rănise la bărbie şi cum rochia i se păta de sânge. Eşti însărcinată!
Regina nu mai zise însă nimic, ci începu a plânge, disperată de situaţia în care se afla. Observând aceasta, Kit o lovi zdravăn în cap, membrele devenindu-i inerte. Omoar-o! Se auzi vocea fantomatică.
Dar Kit se opuse gândului. Era copilul lui Richard. Nu îl putea omorî. O ridică de jos, femeia dormind un somnul leşinului, iar pentru un moment Kit se temu pentru viaţa femeii.
Dar pe Kit nu îl interesa decât salvarea copilului, iar cum sângerarea păruse a se opri, era conştient că trebuia să o ia din acest mediu mizer cu orice preţ. Pentru copil. Acel copil putea să fie al lui şi al lui Richard.
Vor fi o familie fericită, chiar dacă tarfa va naşte pruncul. Avea un plan! O scoase prin ieşirea de urgenţă, fără a fivăzut de lucrătorii care aproape terminaseră de reconstituit castelul, şi se îndreptă spre maşina pe care o avea de zile acolo. Îşi aminti cum în ziua în care fusese descoperit la castel, maşina aceasta îl salvase. Ascunsese motocicleta cu care o şi hăituise pe Regina în cală, iar soarta decisese ca Edward Hook să vină în aceaşi seară cu aceaşi motocicletă la castel. Asta dovedea că el şi Richard erau sortiţi! Dumnezeu îi voia împreună.
O aşeză pe bancheta din spate, chiar dacă scaunul urma să se păteze cu sânge, si se urcă la volan. Femeia era încă leşinată. Ce bine! Zâmbi, fericit că urma să fie tătic şi porni motorul spre casa sa. Regina va sta în casa lui pentru o vreme. Până ce se va naşte copilul. Apoi, nu va mai avea nevoie de ea. Doamne, îşi zise el, îţi mulţumesc!

20 martie 2017
Nu credea că Regina îl părăsise!
De-abia ce ajunsese acasă, în urma externării, -în casa lui Ian- şi fu asaltat de gândurile ce nu îi dăduseră pace.
El ştia cât de mult îl iubea femeia, iar după tot ce fusese între ei...el nu putea sa creadă că ea fugise pur şi simplu. Poliţia o căuta de luni de zile. Era ca şi cum intrase în pământ iar acest gând îl speria, determinându-l să creeze cele mai sumbre scenarii în creierul său afectat. Imediar ce se va pune pe picioare, el o va căuta. Nu se va lăsa până nu o va găsi, chiar dacă va trebui să mişte toate pietrele de pe Glob.
Îşi şterse lacrimile, privind una din pozele pe care le făcuseră împreună, nevrnindu-i a crede că o pierduse din nou.

Îmi pare rău că nu am mai postat. Am o stare...deplorabilă, iar în momentul acesta doresc să îmi ling rănile trădării.
Sper că va plăcut. Continuarea va apărea curând, căci urmează o vacanţă intersemestrială şi voi avea ceva timp. Vă mulţumesc pentru tot.