Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 25

30 decembrie 2016
Făcu aşa cum îşi propusese. Două zile mai târziu, Richard era în faţa uşii lui Dylan. În casa prietenului său mirosul de fursecuri şi voie bună dainuia. Tot micuţa fiică a lui Dylan îi răspunse, în ciuda protestelor tatălui ei.
Richard închise uşa şi strigă la prietenul său. Fu invitat în bucătărie, unde cu un şorţ alb, Dylan făcea pe bucătăreasa. Zâmbi spre Richard, dar bărbatul afişă imediat un zâmbet trist. Atunci, domnul psiholog îşi dădu seama că ceva nu era în regulă, şi prinzându-l de braţ îi zise să-l aştepte în birou.

Regina se trezise târziu în acea dimineaţă şi realizase că Richard nu este acasă. Bărbatul îi lăsase un bileţel prin care îi spunea că fugise până undeva, şi că nu ştia când va ajunge acasă. Femeia zâmbise şi aruncase bileţelul.
După ce se îmbrăcase lejer, îşi prinsese cocul neglijent şi se apucase de treabă. Crăciunul ei fusese cu adevărat devastat, dar nu va lăsa ca Anul Nou sănfie la fel de oribil. Nimic nu va merge rău, aşa că după ce făcu curat prin casă, se hotărî să îi facă o surpriză lui Richard. Îşi puteau petrece trecerea dintre ani la un restaurant nu prea fiţos... Nici nu dorea unul de fiţe, iar Ian o putea ajuta aici. Da. Vor lua cina acolo, şi apoi vor ajunge acasă, în zori, pentru a se bucura de dimineaţa din prima zi a anului 2017.
Îşi sună, aşadar, viitorul cumnat şi rezervă o masă pentru data de treizeci şi unu. Chiar dacă supărat de moartea părinţilor lui, Ian reuşi să râdă alături de femeie. Îi promise că va avea o cină minunată alături de Richard. Iar ea îi mulţumi.
În acea zi găti, chiar. Dar comanda nu desert, nu îl.prepară, şi aşeză totul frumos în frigider. Era ora două, după-amiază, când sunându-l pe Richard barba tg ul nu răspunse. Evident că începusde să-şi facă griji cu fiecare apel respins, dar îşi impuse să se calmeze. Nu putea reveni la vechea ei atitudine, şi să facă dintr-un ţânţar micuţ, un armăsar. Nu...nu putea. Îşi închise telefonul pentru a nu o mai tenta să-l sune. Şi îl aşeză frumos pe noptieră.
Renunţase la obsesie... dar încă se lupta cu un comportament vulcanic şi impulsiv. Era ăsta un blestem? Că nu se putea controla uneori? Ştia că putea răni astfel, dar pentru un timp, asta nu mai contase. Oftă şi zâmbi cu lacrimi în ochi, ca o nebună, la tavanul alb. Pierduse atunci... dar cu ea pierduse şi Richard şansa la fericire. Însă, în ciuda renegărilor ei, Dumnezeu nu îi slăbise soarta. O adusese lângă bărbatul pe care îl iubea cu trupul şi sufletul ei, care o făcuse să râdă până simţise că va muri, şi care o făcuse să-şi dorească moartea în ciuda unei vieţi fără acesta. Nimeni nu crezuse în relaţia asta. Nici măcar creierul ei ce suferea grozav de şefie, dar inima ei... ea avusese încredere într-un Dumnezeu, în Richard, în tot ceea ce o înconjurase. Şi acum câştigase...
Privi în urmă la rănile pe care tot Dumnezeu i le pricinuise. Privi în urmă la durerea pe care o simţise, la cum se simţise şi de ce. Jignită şi maltratată. Iubită şi înşelată. Fericită şi totuşi conştientă de imposibilitatea de a fi fericită până ce în ochii tuturor acestor oameni cu gura mare nu devine un adult. Prezentul însă, era cu mult mai frumos, dar şi complicat. Un criminal... urmăritori... pierderi uriaşe şi regăsiri. Acesta fusese anul în care Richard îşi conştientizase lecţia şi o lăsase pe Regina să îl iubească, oferind, la rândul lui, iubire. Şi viitorul... ei bine, nu ştia ce va fi, sau cum, dar ştia că va iubi întotdeauna un bărbat. Pe Richard. Oftă. Da.
Şi ca urmare a minunatei experienţe, va încheia acolo unde începuse.
În cabinetul unui psiholog. Psihiatrul îi dăduse pastilele, dar le va pune pe masa tânărului ei psiholog, şi îi va povesti tot ceea ce i se întâmplase, şi cât de fericită era ea acum. Zâmbi şi începu a se pregăti de vizita la doctorul Dylan.

Dylan se aşeză pe scaunul de la birou, punând.o farfurje cu prăjituri în faţa lui Richard. Îşi incrucisa degetele şi oftă.
-Ce s-a întâmplat? Richard se lăsă pe scaun şi îşi privi prietenul. Am văzut că totul era bine. V-aţi recunoscut relaţia, totul părea perfect.
-Este totul bine, între noi, zise Richard. Chiar am cerut-o în căsătorie.
-Atunci? întrebă doctorul contrariat.
-A fost cazul acela, la televizor...cu Dians West, ucisă.
-Îmi amintesc. Şi?
-A fost angajata mea. Regina a ameninţat-o odată, doar ştii cum este ea. În cele din urmă a fost chemată la interogatoriu. Acolo s-a dovedit că nu ar fi avut cum să facă ea crima, iar eu am depus mărturie pentru ea. Apoi, ea a susţinut că a urmărit-o un motociclist, şi eu chiar o cred... Richard îi povesti bărbatului tot ceea ce se întâmplase, până ieri, şi după ce termină, Dylan se lăsă în scaunul său gândind.
-Înţeleg... Şi mai exact...
-Dacă nu-l vom găsi vinovat pe Edward Hook, vor începe să se pună întrebări. Mai ales că părinţii mei au fost ucişi...
-Ai spus că a fost un accident.
-Nu mai cred în accidente, zise Richard.
-În regulă, zise Dylan. Îl voi verifica pe acest Hook. Şi în caz de ceva, voi depune mărturie pentru Reggie. Nu ai de ce să îţi fie teamă. Ea nu este nebună.
-S... dar nu apucă să zică ceva, căci vocea şocată a Reginei răsună în încăpere, făcându-l pe Richard să sară de pe scaun, şi pe Dylan să-şi ridice ochii din punctul imaginar pe care îl privea.
-Richard?