Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 23

Seara de Ajun, casa lui Ian şi Will,
Ora 20:30.
Richard îşi amintea că în fiecare an Andrew Arnwitch şi soţia lui organizau o cină obligatorie în familie, moment de reuniune a tuturor membrilor micuţei familii.
În timpul dezastruoasei lui căsătorii, Richard nu fusese prezent la cinele în familie, şi nici după aceea, asta pentru că îşi detestase tatăl ce-l obligase să se căsătorească.
Acum, însă, situaţia se schimbase. Andrew îşi depăşise orgoliul şi văzuse în Regina mai mult decât o copilă dintr-o clasă inferioară, cu o familie disfuncţională.
Iar Richard văzuse în ea femeia lui şi doar a lui, pe care o iubea. Nimic nu ar fi putut merge rău, pentru că, în fond, nimeni nu o cunoscuse pe Diana West, însă nu fu chiar aşa.
Îmbrăcată în roşu, cu pantofi cu toc înalt şi dres de culoarea pielii, Regina se prezentă cu Richard la braţul ei, ce adoptase o ţinută nu prea formală, doar blugi, un pulover negru şi bocanci de aceaşi culoare sobră, şi aduseră cu sine cadouri pe care le cumpăraseră chiar în acea dimineaţă pentru familia lui. Chiar dacă nu avea starea necesară pentru sărbătoare, femeia alesese să afişeze un zâmbet perfect pe chipul neodihnit şi încercănat. Richard părea la fel de obosit ca ea, muncit de gânduri negre, născocea o listă cu posibili criminali. Amândoi oftară, şi intrară în casă. Un miros puternic de friptură şi prăjituri îi izbiră, iar gânguritul plăcut al lui Jullie îi întâmpină.
-Bună seara, se ivi Will în pragul uşii. Sunt încântată că aţi putut ajunge!
-Şi noi, zise Regina, cu adevărat încântată de prezenţa prietenei sale.
-Puneţi cadourile sub brad, le făcu semn femeia. Trebuie să mă duc la Jullie. Şi plecă, iar cei doi aşezară cadoutile sub bradul împodobit cu diverse culori.
-Am şi uitat să facem bradul, zise Regina.
-Cu atât de multe lucruri pe cap... femeia aprobă, şi se întinse pentru a-l săruta. Vreau o vacanţă, după ce se termină acest episod întortocheat al vieţii noastre.
-Vei avea una! îi zise Richard.Regina eu vreau să te întreb ceva... seara trecută, Richard reflectase asupra unui lucru extrem de important în viaţa amândurora. Căsătoria. Iar după ce ea adormise, ca un prunc nevinovat, după baia făcută, Richard revenise în dormitor şi pur şi simplu o privise. Nu fusese niciodată perfectă, iar el o judecase mult timp, dar acum, după reîntâlnirea lor, prinsese un curaj deosebit în ceea ce privea exprimarea sentimentelor. Ea nu mai avea de mult paisprezece ani. Era acum o femeie în toată puterea cuvântului ce îl prinsese în mrejele dragostei. O pierduse odată, din.prostia de a nu exprima nimic, şi de a se preface indiferent, dar aceaşi greşeală nu se va mai repeta.
Nu ea fusese nebună, in fond. El fusese. Dacă cineva greşise, el fusese acela. Şi nu era vorba de sex. Era vorba de inima lui, care bătea în tandemn cu a ei. Poate că era obsedată de nişte aspecte pur femeieşti pe care Richard le displăcea, dar pe care le găsea cu adevărat speciale la ea. Îşi dorea să împărtăşească cu ea fiecare fericire şi tristeţe, fiecare gând bun şi rău. Dorea ca întreaga lume să ştie că ea este Regina a lui.
-Ce anume? Întrebă ea.
-Îmi doresc extrem de tare să fii...
-Richard! Regina! exclamă mama bărbatului apropiindu-se de ei şi îmbrăţişându-i, distrugând astfel momentul. Mă bucur că aţi ajuns!
-Mulţumim, zise Regina, chiar dacă pentru Ruchard, distrugerea momentului îl scotea din minţi. Şi noi ne bucurăm. Se îmbrăţişară călduros, într-un ritual în care Richard nu dori a intra, şi apoi fură invitaţi în camera dedicată luării meselor. O masă mult prea mare, pentru prea mulţi membrii, era aşezată în centru. Era extrem de simplă, dar drăgălaşă, iar pe pereţi se găseau tablouri şi în diferite colţuri nişte plante adevărate. Regina nu avea acest gen de drăgălăşenie pentru lumea vie a plantelor, dar mama lui avea.
Ian era deja la masă, discutând aprins cu Andrew. Apoi izbucniră în râsete, şi când îi văzură pe cei doi îi salutară. Richard se aşeză în capul mesei, iar Regina lângă acesta, în dreapta sa.
-Eşti bine, Regina? întrebă Ian.
-Da, sunt. Femeia zâmbi. Mă bucur că iau cina cu voi.
-Eşti parte din familie, acum, zise Andrew zâmbind. Mă aştept ca fiul meu să facă ce este corect. Ian şi Regina realizară că asta atinseră pe Richard, care nervos de faptul că şi acum i se spunea ce să facă, răspunse:
-Ce voi face nu va fi pentru că e corect sau nu. Ci pentru că am simţămintele necesare îndeplinirii acţiunii, iar la vârsta mea, tată, cred că sunt...
Regina îi strânse antebraţul dorind a aplana gâlceava ce urma să înceapă pe lupta pentru supremaţie, între cei doi masculi.
-Ceea ce încearcă Richard să spună este că, lucrurile de acest gen nu se fac din obligaţie ci din dragoste.
-Aşa este, o aprobă Ian. Fratele meu este un iubăreţ impresionant. Ştie el ce vrea. Iar dacă Richard ar mai fi vrut să spună ceva, privindu-i ochii albaştri ai femeii tăcu. Şi făcu cel mai neobişnuit gest de până atunci. Se ridică de la masă şi se lăsă în genunchi în faţa ei. Regina îl privi uimită şi se ridică în picioare.
-Reggie, scumpa mea, te-am rănit îngrozitor de tare, de-a lungul timpului, şi nu pot să zic că n-am avut ajutor -îşi îndreptă capul spre tatăl său, dar vreau să-ţi spun ceea ce şti deja. Te iubesc! Nu am avut curaj să ţi-o spun, am fost un laş şi timp de nouă ani am pierdut o parte din tine, până ce ajunsesem să te înstrăinez mult prea tare. Te-am îndepărtat şi-apoi am aşteptat să mă ierţi, iar tu ai făcut-o. Aceste sentimente mă determină să mă trezesc cu tine şi să realizez că mi-ai intrat în sânge, că nu pot explica de ce te iubesc, ci doar că o fac şi o recunosc. Iar pentru asta îmi doresc să fii soţia mea, iar dacă tu vrei asta...
-Cum să nu vreau? întrebă ea cu lacrimi în ochi. Richard, şi eu te iubesc.
-Fii soţia mea, atunci.
-Da! Da, voi fi. Şi el o îmbrăţişă în timp ce ea hohotea fericită şi emoţionată de cuvintele lui. Oh, Doamne, Richard...am aşteptat ca tu să faci asta de o viaţă.
-Îmi pare rău că nu am făcut-o mai devreme, dar am hotărât că te vreau!
-Şi eu! Îi sărută urechea şi sub uralele tututor îşi lipi buzele de ale lui, plângând.