Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 2

17 septembrie 2016
Aberdeen, Scoţia.
   Regina era agitată, şi de aceea se juca neîncetat cu ceaşca de ceai. Fusese extrem de bucuroasă când aflase că Ian Arnwitch şi viitoarea lui soţie, prietena Reginei, Wilma Greystone, îl prinseseră pe bărbatul care făcuse orice numai pentru a o ucide pe Will. Prin liniştitul cartier al Aberdeen-ului, ziarele vehiculau ştirea, şi în scurt timp Ian fusese idolatrizat de locuitorii acestui mic loc al oraşului. Şi asta pentru că le salvase fata, aşa cum obişnuiau oamenii să-i spună lui Will. Cine ar fi crezut, însă, că cel care dorea răzbunare, şi care se implicase cel mai mult în acest plan nebunesc, era chiar şeful de secţie. Omul care ar fi trebuit să-i protejeze, transformase ultimele luni ale femeii gravide, Will, într-un coşmar. Ar fi trebuit, însă, să-şi dea seama, în momentul în care "criminalul" pătrunsese în casa lui Will fără să spargă uşa. Majorotatea caselor din apropierea golfului datau perioadei victoriene, iar fiind o comunitate mică, şeriful avusese cheile tuturor caselor, în cazul unor incidente nefaste. Şeful de secţie se bucurase de acest privilegiu pentru a fi invizibil, dar se dăduse de gol când lucrase cu fratele lui vitreg ce era angajatul restaurantului lui Ian. Totul era bine când se termina cu bine, iar pentru cei doi, calvarul trecuse.
   Regina oftă. Nu şi pentru ea.
   De ce il scotea soarta pe Richard, în continuu, înaintea sa? Frumoaso. Tocmai ce se înapoiase din casa prietenei sale. Fugise, efectiv, de acolo, când Richard îi atunsese coapsa, ca un "accident". Se comportase protesteşte şi o ştia. Nu trebuia să îi spună nimeni asta. Oftă. De la accident, de când el o salvase, ea nu îl mai reîntâlnise. Fusese atât de conştientă de prezenţa lui pe timpul comei. Glasul lui fusese cel care o făcuse să se oprescă din urcatul scărilor. Poate că fusese o fiinţă prostuţă, luptând cu moartea pentru el, când el îi spusese foarte clar, în trecut, că nu îl va interesa ce se va întâmpla cu ea. Îşi dorise moartea... Privindu-şi încheieturile brăzdate de cicatrici a ceea ce însemnase perioada ei de decădere, Reginei i se umplură ochii de lacrimi. Cicatricile se vindecaseră, dar unele fuseseră prea adânci. Iar când psihiatrul o ameninţase cu internarea la un sanatoriu, doar atunci spusese Regina "stop" alegând să trăiască. Nu putea spune că se afla în cea mai bună formă, încă lua somnifere şi pastile care să îi ţină nivelul de hormoni ai fericirii pe linia de plutire, dar nu făcea asta mereu. Şi nu mai erau atât de multe. Învăţase să se abţină, să scape de dependenţa în care se afundase. Era mai bine, dar nu avea să-şi revină complet decât printr-o minune. "Ai nevoie să fii fericită.", îi spusese doctorul la care se ducea şi acum, vechiul ei psiholog. "Atunci îţi vei reveni complet, Reggie.". Iar cum fericirea ei era imposibilă, în circumstanţele date, Regina se mulţumea cu medicamentele pe care i le prescrisese psihiatrul. Lăsă ceaşca de ceai, care avusese efectul dorit, calmând-o, şi se reîntoarse la schiţa clădirii la care lucra. Şeful ei acceptase ca ea să lucreze de peste ocean, asta pentru că nu dorea să piardă un angajat aşa de bun, dar şi pentru că era prietenul ei de o viaţă. Edward Lynch, bărbatul cu care făcuse liceul şi facultatea, din cauza căruia îl cunoscuse pe Richard în urmă cu opt ani, şi din cauza căruia îl reîntâlnise pe acesta cu doi ani în urmă. Edward rămăsese prietenul ei, chiar dacă încercase să se culce cu ea, o dată. Ajunseseră în camera de hotel, rămăseseră goi, ea reacţionase la preludiul lui, numai că, în momentul în care el dorise să îndepkinească actul sexual propriu-zis, imaginea unui singur bărbat înlocuise chipul lui Edward. Richard. Se trăsese ruşinată înapoi, conştientă că strigase numele bărbatului când Edward îi produsese un orgasm doar din atungerea clitorisului. Edward nu se supărase. După ce ea îi povestise tot ce se întâmplase, cu Richard, Edward o încurajase, zicându-i.
   —Voi fi mereu prietenul tău, fată.
   Ceea ce s-ar fi anunţat cea mai dezastruoasă noapte se terminase cu ea, prezentându-i planul unei clădiri care ar fi atras o groază de clienţi. Edward era un bărbat bun, care o sfătuise mereu, dar el nu îi îmbăta simţurile aşa cum o făcea Richard. El nu o făcea să simtă că inima îi bate mai tare. Fuseseră, şi erau, doar prieteni. Gândurile ei se îndreptară acum spre sărutul cu Richard. Fusese unic... Nici dacă s-ar strădui să găsească un bărbat care să sărute la fel, nu ar reuşi. Pentru că îl vrei pe el. Oftă. Trebuia să fie de acord cu conştiinţa ei. De data asta. Când o atinsese azi, pe abdomen, simţise cum va leşina din moment în moment. Când îi zâmbise aproape că rămăsese inconştientă. Richard îi provocase atâta durere, iar ea tot vedea ceva în el. Nu o numea dragoste. Nu! Ea era doar un copil prost care nu ştia ce e aia dragostea, şi nici nu îşi dorea să ştie. Poate că era doar dorinţă. Dorinţa imperuoasă de a fi cu el mereu... Da. Asta era. Nu era dragoste. Dragostea murise de mult, iar ea nu dorea să reînvie. Tocmai ce realiză că desenase o linie strâmbă, când soneria o făcu să tresare.
   —Cine naiba...? Oftă şi se ridică de pe canapea. Se duse la uşă, şi privi pe vizor. Şi văzu acea faţă care se regăsea în fiecare vis erotic pe care îl avea. Richard! Ce să facă? Oare de ce venise aici? De unde îi ştia adresa? Deja simţea cum se înmoaie, iar creierul ei prost era luat la bătaie de ceva numit inimă. Sau poate era doar stomacul ei. I se făcea rău... Respiră şi deschise uşa. Şi îi expiră direct în piept.
   —Bună şi ţie, zâmbi Richard. Hmm...ceai negru?
   —Cu lapte, da, zise Regina.
   —Mi-ar placea să beau o ceaşcă, zise el. Se autoinvitase în casa ei, iar Regina nu ştia ce ar fi trebuit să facă. Să îl lase să intre, sau să îl dea afară? Nu intenţionez să mă culc cu tine, Regina. Femeia îşi ridică o sprânceană, privindu-l ironică. Oftă şi se dădu din faţa uşii pentru a-i permite accesul. Richard intră, lăsându-şi pantofii la intrare. Începe să fie atât de frig, afară.
   —Ne îndreptăm spre octombrie. Este normal.
   Se conduse singur în living, iar Regina se aşeză pe fotoliul pe care stătuse până acum.    Îşi mai turnă puţin ceai, şi umplu o ceaşcă pentru Richard.
   —Dacă tot ai venit, ia un loc.
   Richard zâmbi şi se aşeză pe fotoliul din faţa ei. Gustă puţin din ceai şi zise:
   —Am gustat un astfel de ceai în India.
   —De acolo am preluat şi eu reţeta. Numai că, de pe internet.
   —Hmm. Regina era atât de conştientă de prezenţa lui. Ştia că nu era un bărbat frumos.    Nu arăta ca Edward sau ca alt bărbat pe care îl întâlnise. Dar, pentru ea, era singurul bărbat care îi trezea fiori pe şira spinării. Dacă te întrebi de unde ştiu adresa, m-am rugat de fratele meu să mi-o dea.
   —De ce? Ştia că nu venise doar pentru a o vedea pe ea, iar Richard îi zâmbi, conştient de inteligenţa femeii din faţa sa.
   —Poate că mi-am făcut griji pentru tine. De la accident nu te-am mai văzut.
   —Odată, Richard, aş fi crezut ceea ce spui. Dar acum, nu.
   —Nu am fost... nesincer, cu tine, Regina.
   —Nici tu nu te crezi. Ai fost. Mereu.
   —Dacă eu am fost, atunci tu eşti o adevărată mincinoasă.
   —Sunt. Nu neg asta.
   Richard inspiră.
   —Scuză-mă. Nu am venit să mă cert cu tine.
   —Atunci, pentru ce ai venit?
   —Ca să te rog ceva.
   —Te ascult, zise ea, lăsând jos rigla şi luând o gură din ceai.
   Richard îşi uni degetele şi spuse:
   —Aş dori să reconstruiesc castelul. Am observat că turnul nu a rezistat de-a lungul timpului, iar întrega structură este mult prea rigidă. Aş vrea să păstrez modelul castelului, dar să aduc câteva îmbunătăţiri.
   —Castelul este cu adevărat frumos, spuse Regina. A suferit mult de când a fost abandonat, prin 1900 şi ceva.
   —Am observat de asemenea că dependinţele sunt locuibile, dacă vor fi reconstruite, şi...
   —Stai, Richard. Tocmai îmi spui că vei reface castelul, la gloria sa de dinainte, investind în el? Regina îşi ridică sprâncenele, neputând să creadă ce tocmai auzea.
   —Ceea ce tocmai îţi spun, Regina este că doresc ca tu să preiei conducerea acestor planuri.
   —Poftim?
   —Da. În săptămâna ce s-a scurs după ce cumnata mea a ieşit din spital, am avut timp să vorbesc cu ea. Am fost impresionat de camera copilului pe care tu ai creat-o, iar un arhitect cu atât de multă pricepere în decoraţiile interioare este ceea ce am nevoie. Mi-a mai zis că ai locuit aici...
   —Lucru pe care trebuie să îl ştii, pentru că ţi-am povestit despre asta.
   —...exact, dar mi-a spus că obişnuiai să-ţi petreci marea majoritate a timpului acolo. Cunoşti castelul...
   —Aşa este. Îl cunosc. Ştiu, de asemenea, ce vechime are fiecare bolovan de acolo şi de ce îmbunătăţiri are nevoie pentru a fi locuibil.
   —De aceea, doresc să te angajez.
   Regina se lăsă pe spate, îşi strânse picioarele, şi îşi mângâie gânditoare bărbia.
   —Dacă ăsta este tertipul tău pentru a-mi spune "Culcă-te cu mine!" să ştii că nu merge.
Richard izbucni în râs. Sunetul o făcea să simtă cum fiecare oscior i se zguduie, şi cum fiecare muşchi i se contractă. De plăcere. De fapt, tertipul lui funcţiona, dar ea nu dorea să accepte asta.
   —Nu este. Chiar îmi doresc să lucrezi la acest castel. Iar dacă vreau sex, Regina, îl voi avea.
   —Atât de încrezător eşti? Hmm... Sunt nevoită să zic "pas". Nu vreau să mă culc cu tine.
   —Pentru că? Atunci, ai vrut. Ai pe altcineva? Privirea lui îi scana trupul, iar acum, Regina regreta că alesese să nu poarte sutien. Sânik ei fură primii care reacţionară la dorinţa ce i se adunase în pântec. Îşi încolăci braţele la piept şi îl privi.
   —Nu vreau, acum. Şi nu te priveşte.
   —Hmm. Cum zici. Aşadar, batem palma?
   Cum zici. Ura această sintagmă ironică. El o făcuse să o urască. Îşi impuse să se calmeze, pentru a nu izbucni în lacrimi, în faţa amintirilor pe care aceste cuvinte le trezise în ea. Nu ar fi putut să lucreze cu el. Să îl aibă mereu lângă ea. Dar să nu îl poată atinge. Pentru că asta ar fi declanşat sute de reacţii din partea inimii ei stupide. Dar, îşi dorise să facă ceva pentru acel castel, acea fortăreaţă urâtă, de când îl găsise prima dată. Fusese la plajă cu mama ei. Avusese cinci ani. Şi mama o plimbase. Iar ea văzuse castelul. Şi rămăsese impresionată. Mintea ei construise tot felul de modalităţi de a-i readuce gloria, şi acum avea această şansă, pentru că ea ştia cum trebuia să arate.
Ştia şi cum să îl facă mai primitor. Ştia totul...
   —Dacă te ajut, pot adăuga şi ceea ce cred eu că are nevoie castelul?
   —Nu înainte de a mă consulta. Dar, da, poţi.
   —Da, Richard. Te ajut.
   —Mulţumesc. Richard zâmbi. Cred că ar fi cazul să plec, să îmi sun avocatul şi să îl pun să redacteze contractul. Îl vei avea, cel târziu, miercuri.
   —OK. Era frumos din partea ei să îl invite la cină. Oftă şi se hotărî că nu dorea să doarmă singură. Am gătit paste, iar eu ştiu să fac un sos încântător. Nu este picant. Ştiu că nu îţi place. Nu gătesc ca fratele tău, dar...
   —Mi-ar plăcea. Oftă. Ştiu că bu suntem în cele mai perfecte relaţii, dar trebuie să îmi găsesc o casă de închiriat. Nu vreau să stau cu Ian şi Will. Fratele meu poate fi un adevărat demon când are alături o femeie ca ea. Iar după traumă... Chiar cred că are nevoie de intimitate.
   —O. Regina se ridică. Casa are două dormitoare. Unul este nefolosit de ceva timp, va trebui să şterg praful şi aşa mai departe. Poţi dormi aici, până îţi găseşti o casă.
   —Merci. Sunt uimit că ai acceptat asta. Atât de uşor. Ţinând cont de ceea ce s-a...întâmplat.
   —Vei fi angajatorul meu. Vom avea o relaţie strict profesională, nu eşti un violator în serie, cunosc un gram din ceea ce eşti... Cred că este ok să stai la mine. Îţi vei găsi repede o casă, pentru că acesta este un loc liniştit.
   —Mda. Mulţumesc. Voi dormi pe canapea, în această seară. Sau cu tine, gândi el, dar ştia că întindea coarda.
   —OK. Mă pot ocupa de dormitor acum...
   —Oh, nu te obosi. Voi face eu curăţenia. Doar şti că mă descurc.
   —Da. Şi zâmbi. Avea un zâmbet frumos, iar lui îi lipsise acest zâmbet. Voi pune masa, şi... Unde îţi sunt bagajele?
   Richard se ridică, dorind să o ajute cu serviciul de ceai, iar în drum spre bucătărie îi răspunse:
   —Acolo unde m-aş fi dus dacă ziceai "nu". La castel.
   Regina se împiedică în propriile picioare când auzi ceea ce el tocmai îi spusese.
   —Eşti nebun?
   Richard râse şi lăsă serviciul de ceai pe masa de la bucătărie.
   —Ştiu că se spune că este bântuit, dar eu nu cred în toate astea. Fantome? Pe bune?
   —Chiar simţi lucruri...acolo.
   —Sigur. E poarta spre Iad, nu?
   —Nu chiar, dar e moarte acolo. Simt asta. Şi chiar dacă sunt fricoasă, aşa cum probabil doreai să spui, nu am zis-o doar eu.
   —Simte tipa care se teme de un film horror.
   —Sunt înfricosătoare, Richard.
   —Îhm. Mă duc să le iau şi...
   —Nu! Negaţia ei împrăştie o linişte mormântală. Richard o privi amuzat, iar ea se fâstâci. Voiam să spun că dacă tu mori nu am şansa să reconstitui castelul aşa cum îmi doresc. Du-te mâine, te rog.
   Să se abţină din grija pentru el, care revenea ca un sentiment ce o lovea din plin, era extrem de greu. Dar ar fi fost periculos să umble noaptea la acel castel care era şi bântuit. Ea credea cu tărie în asta, chiar dacă, în societate nu arăta. Asta nu însemna că se temea de locul respectiv. Nicidecum! De câte ori fusese acolo, singură, Regina nu păţise nimic. Fusese chiar un loc de refugiu pentru ea. Dar senzaţia din această seară, aceea ca Richard să nu se ducă acolo, era mult prea puternică.
   —Foarte bine. Voi dormi gol, atunci.
   Simţi cum obrajii i se încălzesc, şi fu conştientă că roşise. Înainte nu roşea aşa de mult, dar acum era altceva. Lucrurile se schimbaseră, iar ceea ce fusese la incipit între ei murise. Nu trebuia să uite că singura relaţie pe care o va avea cu el va fi una profesională, posibil de amiciţie, şi atât. Acceptase ca el să rămână în această casă, în casa ei, pentru că, unu, ar fi fost urât din partea ei să îl dea afară când el va fi cel care îi va plăti un salariu, dar şi pentru că în ciuda a ceea ce se întâmplase Richard fusese sincer cu ea, jumătate din relaţia lor, chiar dacă adevărata lui faţă revelată pe parcurs nu fusese deloc una plăcută ei, şi doi, pentru că ea nu îşi mai dorea să stea singură în această casă mare. Vroia să ştie că cineva, oricine, este cu ea în casă şi că o menţine pe linia de plutire. Iubise singurătatea. Să se bucure de intimitate, să facă ceea ce dorea, libertate de care nu avusese parte până ce nu se angajase şi până ce nu achiziţionase propria casă. Dar vroia să ştie că stătea cu cineva, doar ca simpli prieteni. Iar el se afla la locul potrivit, în momentul potrivit.
   —Dormi cum doreşti. La urma urmei, nu cu mine dormi. Şi puse serviciul de ceai în maşina de spălat vase, scoţând farfuriile pentru cină.

   Voi ce credeţi? Îşi va păstra Regina atitudinea rece pentru mult timp?