Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 21

23 decembrie 2016
Cadavrul fu găsit în pădure, de unul dintre muncitori, suspendat de unul dintre copaci. În câteva minute poliţia sosi, iar cadavrul fu dus pentru un control amănunţit. Se estima că femeia murise în urmă cu nouă ore, însă expertiza medicilor legişti urma să dea ultimatimul.

Într-o zonă liniştită a oraşului, Richard decisese să o scoată pe Regina la un restaurant, pentru a lua micul dejun. Cei doi fuseseră deja întâmpinaţi de camere şi microfoane, de cum ieşiseră din camera de hotel, iar Richard spusese un "da" ferm către reporterii care-şi doreau raiting-uri mari printr-o ştire de scandal: "Estr iubita mea. Într-adevăr!" Şi plecaseră, cu gălăgioşii în spatele lor.
-Mâncăm? întrebase el.
-Da, răspunsese femeia. Îmi este foame. Se îndreptară, aşadar, spre un restaurant. Şi nu orice restaurant, ci cel al fratelui lui Richard. Se dezvoltase mult, realiză Regina. Probabil că acum aveau nevoie de o sală mai mare, pentru că oamenii intrau şi ieşeau din restaurant în mod repetat. Fusese odată, aici. Şi îi plăcuse la nebunie, însă acum, era ceva diferit, iar Regina simţea primejdia apropiindu-se. Totul era mult prea frumos pentru a fi adevărat. Intrară în local, şi se aşezară la una din mesele retrase. Oamenii deja ştiau cine sunt, din moment ce ştirea cu declaraţia lui Richard rula la televizorul uriaş. Eşti o vedetă, spuse ea zâmbind.
-Noi suntem. Uite ce bine arăţi acolo.
-Mmm..nu prea zise ea unindu-şi degetele cu ale lui. Arăt ca o furnică...
-Nu eşti! izbucni el în râs. Sunt doar... Te iubesc, Regina! Mă bucur că te-am găsit eu primul...
-Vai, ce domn! zise ea. Comandăm?
-Da, spuse el sărutând-o uşor.
Dar atingerea buzelor lor fu întreruptă de nimeni altul decât Ian.
-În sfârşit faci ceva bun cu viaţa ta, frăţioare. Richard îşi dădu ochii peste cap şi oftă.
-Două omlete cu şuncă, fără alte rahaturi prin ea, şi ceai.
-Când am văzut ştirea...fluieră Ian, nebăgându-l în seamă. Mi-am dat seama că ai devenit bărbat.
-Nu eşti chelner aici?
-Nop! făcu Ian. Dar, vezi că m-a sunat mama. Vă vrea la masa de Crăciun, pe amândoi.
-Şi tata...
-Ne-ar plăcea să venim, spuse Regina.
-Ce cumnată minunată am. Trebuie să ai nervei de oţel oentru a-l suporta pe bădăranul ăsta! se prefăcu Ian. Iar apropo! Tata a zis "da". Comanda ta, domnişoară, vine imediat.
-Şi a mea? strigă Richard, dar fratele lui îi arătă discret un deget.
-O împărţim, râse Regina.
Apoi, se lăsă pe banchetă şi se încruntă.
-Nu ţi se pare că totul e mult prea frumos? întrebă el deodată, uimind-o prin faptul că îi citise gândurile. Adică, încă nu am aflat cine este fantoma, iar...
-Eu ştiu cine este fantoma, zise Regina. Şi ştiu şi ce s-a întâmplat atunci.
-Când ai aflat? se încruntă el.
-Când am fost împinsă din turn, recunoscu ea.
-Mi-ai spus, îşi aminti el. Ai spus că tu eşti Augusta, iar eu Brandon.
-Iar tu eşti la fel de sceptic ca atunci, Richard. De aia nici nu-ţi mai spun. Îşi dădu Regina ochii peste cap, şi zâmbi când un ospătar le aduse comanda. Îşi pregăti tacâmurile şi tăie din omleta ce arăta mult mai apetisant ca cea gătită de ea.
-Doar mă ştii, Reggie. Îmi vine greu să cred că există, cu adevărat, o fortă supranaturală acolo.
-Atunci, nu crede, zise Regina scurt.
-Nu te supăra aşa, zise el aşezându-şi o mână peste a ei, şi împletindu-şi degetele cu ale sale. Ne-am certat suficient pe subiectul curajului meu, nu crezi? Inima mea nu mai face faţă unei scene...
-Ce scenă? Richard, îţi spun, că uneori nu te recunosc. N-ai zis tu că te bucuri c-am făcut aşa că...
-Da, Regina. Dar a fost o scenă, recunoaşte şi singură. Femeia îşi ridică o sprânceană, venindu-i să se urce pe pereţi de furie. Am meriatat-o, şi nu văd de ce te superi atât.
-Dar nu mă supăr, zise ea. Mă deranjează că ştii că din cauza ta am făcut scena aia, şi totuşi comentezi. Să ştii că mă cam săturasem de statutul de curvă. El vru să intervină, dar ea continuă. Până şi West mi-o zisese, drept în faţă. Şi mă călca pe nervi că mă iubeşti, dar nu aveai curajul de a o zice.
-Dar am zis-o. Poţi, te rog, să nu mai dezgropi morţii? Femeia se calmă un pic.
-Ce ai zis?
-Că te iubesc, la naiba! izbucni el, atrăgând atenţia tutror. Femeia zâmbi, satisfăcută, pe când el spumega continuu. Mă înnebuneşti, femeie! făcu el şi se apkecă pentru a o săruta scurt pe buzele roşiatice. Dar contactul îl făcu să o muşte abil de ele, şi îşi făcu loc pentru un sărut, exact aşa cum merita. Apoi, se lăsă pe banchetă, observând cum mulţi îşi dădeau coate şi zâmbeau. Ce oameni băgăcioşi! îşi zise bărbatul şi luă o gură din ceai, simţindu-se mai bine. Acum, spuse calm începând a mânca, ia zi-mi cine e fantoma.
-Dean Arnwitch, zise ea simplu, cu buzele umflate şi foindu-se excitată pe banchetă. Aşa îi trebuie dacă mă provoacă, îşi zise el mulţumit că sărutul lui o aprinsese ca pe un fitil.
-Nu-l cunosc, recunoscu el, chiar dacă imaginea vagă a unei pocitanii îi invadă creierul.
-Este tatăl Augustei, Richard. Ok. Lasă-mă să-ţi explic, făcu ea dregându-şi glasul. Augusta Bellington a venit din Londra, în Scoţia după moartea mamei sale, pentru că fata rămăsese săracă. Pe drum îl întâlneşte pe Brandon, şi momentul marchează izbucnirea dragostei dintre cei doi.
-Pe drum, s-au îndrăgostit? Aştepta puţină distracţie în munţii aceştia plictisitori, aşa că alesese să se dea drept hoţ. Nici nu ştia de ce îl luase pe idiotul de Kevin cu el, asta pentru că îi strica tot hazul. Să aştepte cu frate-său care trăncănea în continuu era un adevărat chin, până ce văzuo trăsură apropiindu-se. Zâmbise machiavelic şi îi făcuse semn vorbăreţului să-şi ţină pliscul enervant. Iar când opri trăsura, văzu cea mai interesantă femeie din câte mai văzuse până atunci. Înaltă şi deşirată, şi nici măcar nu putea mănuşi. Scandalos de delicios! Richard se trezi din ciudata amintire, când Regina dădu afirmativ din cap.
-Iar mai apoi, ea ajunge la castelul Arnwitch...
-Deci Dean Arnwitch e tatăl tău?! făcu el şocat.
-Fostul, rãse ea, dar da.
-Adică tu erai Arnwitch, iar eu...Ferguson?
-Da, zâmbi ea. Eu îmi amintesc tot. Tu de ce nu o faci?
-Nu ştiu... Eşti sigură că nu este o poveste concepută de tine? Femeia oftă. De ce avusese încredere că el va vedea adevărul?
-Da, Richard. Eu am conceput povestea. Mănâncă, acum.
-Supărăcioasă mai eşti, zise el. Să ştii, totuşi, făcu el, când m-am culcat cu tine pentru prima dată ne-am văzut într-o pădure. Apoi, s-a întâmplat din nou şi...
-De ce nu ai recunoscut, atunci? întrebă ea nervoasă. Asta mi s-a întâmplat şi mie, şi mi-ai zis că este doar una din fanteziile mele!
-Pentru că, asta nu explică reîncarnarea. Poate avem fantezii asemănătoare.
-Da, sigur, bolborosi ea. Eu chiar m-am simţit însărcinată, şi acum o zi am născut!
Poate că ridicase cam prea tare tonul, pentru că, imediat realiză privirile holbate ce îi ardeau întreg trupul. Roşi instantaneu, şi Richard zâmbi către toţi.
-A avut un vis, îngâimă el. Mi-l povesteşte. Toţi îşi văzură de propria masă, atunci, iar Richard o privi. Mai încet!
-Scuză-mă, făcu ea. Dar chiar am năcut. Lângă tine.
-Eu te-am visat născând, zise el. Ştia că îi dă apă la moară, dar ce mai putea face acum? Oricum, o fantomă, era un gând nebunesc. Dar nebunia făcea parte din viaţa Reginei, iar el învăţase cât de mult îi plăcea să vadă farmecul acesta, la ea.
-Atunci...mă crezi?
-Eu te cred, draga mea. Îmi e imposibil să cred că ne-am reîncarnat.
-Evident că îţi e, strâmbă ea din nas. În fine. Dean este fantoma, eu o ştiu!
-Foarte bine, atunci, dar...de ce bântuie castelul?
-Cred că încă nu vrea să plece pentru că...îşi duse un deget la barbă, iar gestul infantil îl făcu pe bărbat să zâmbească. Este încă castelul lui.
-Se înşeală, râse el. Dacă chiar ne-a omorât atunci...
-Nu pe noi ne-a omorât! făcu ea semn. Ci pe... Dar nu mai apucă să zică nimic, pentru că, la televizor rula ştirea odioasei crime.
Trupul găsit în apropierea castelului pe care domnul Richard Arnwitch îl deţine, pare să aparţină şefei de şantier, Diana West. Amândoi îşi îndreptară privirile într-acolo, iar apoi, ea făcu ochii mari.
-Diana!