Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 14

Se simţea de-a dreptul relaxată. Senzaţia dintre picioarele ei o făcea să-şi amintească cât de greu adormise Richard. Micul lor concurs fusese câştigat de el, pentru că ea fusese cea care implorase să se oprească. Încă un ogasm şi ar fi leşinat. Se simţea extrem de transpirată, mirosul dragostei lor plutind şi acum în aer.
Îşi dădu jos pătura de pe sâni, având nevoie de o gură de aer. Imediat ce Richard fu dezvelit acesta se întoarse spre ea strângând-o în braţe.
-Bună dimineaţa! şopti el sărutându-i umărul.
-Nu obişnuiesc să mă trezesc la ora trei, zâmbi ea. Dar îmi este foarte foame. Richard gemu, vibraţille scoase de acesta făcând-o să zâmbească, şi când informatia ajunse la creierul lui, Richard se ridică din pat. Debusolată Regina se sprijini în coturi şi îl privi cum aduce platoul şi sticla de şampanie. Ce faci?
-Am uitat că planul era "preludiu cu mâncare", sex, mâncare şi mai mult sex.
-Avem ciocolată? întrebă ea. Privind bolul din mâna lui.
-Da. Desfăcu platoul şi văzu sendvişurile şi micuţul bol cu ciocolată. S-au răcit...zise Richard.
Regina zâmbi şi se întinse spre el sărutându-l.
-A fost minunat Richard. Nu cred că mă pot ridica din pat, bărbatul zâmbi trufaş şi zise:
-Ţi-am spus că nu vei putea. Se servi cu un sendviş şi din câteva muşcături îl termină. Holbându-se la el, Reggie luă platoul, păstrându-şi mâncarea pentru ea. Hei! zise Richard. Vreau şi eu! Se întinse spre platou, dar ea îl feri din calea mâinii sale.
-Dar vreau şi eu! protestă Regina.
-Îţi las şi ţie! Dă-mi! La urma urmei, eu am pierdut o groază de spermă în seara asta. Regina izbucni în râs, iar el putu să-i ia platoul. Înşfăcă încă un sendviş şi o privi cum râde. Nu mai râde, este adevărul.
-Asta pentru că eşti tu neobosit.
-Că ţie nu ţi-a plăcut deloc, făcu el, iar Reggie zâmbi. Îi plăcuse la nebunie să fie răsfăţată şi iubită. Oftă şi îşi lipi corpul de a-l lui, muşcând liniştită din sendvişul ei.
-Mi-a plăcut. Şi mai vreau. Richard o strânse la pieptul său, dar pe lângă gândurile de amor ce dominau creierul femeii, Regina era măcinată şi de alte gânduri, pe care îşi dorea să le împartă cu el, drept pentru care îl întrebă, cu speranţa ca el să nu izbucnească în râs: Hei, ăăă...ce crezi că s-a întâmplat cu adevărat în castelul ăla?
-Ce vrei să zici? întrebă el. Mi-ai spus tu povestea.
-Ştiu, dar...crezi că există vreo posibilitate să se fi întâmplat altceva acolo?
-Posibil... De ce te gândeşti la asta?
-Chiar...nu ştiu...şi când Richard îi flutură platoul prin faţa, Regina decise să lasă baltă subiectul, şi se servi. Mâncară în linişte un timp, fiecare gândindu-se la altceva.
Inima ei bătea lângă coasta lui, iar chiar dacă Richard era conştient de laşitatea de care dădea dovadă, să o simtă atât de aproape de el îi oferea acel sentiment de securitate. O iubea... Lăsă platoul jos şi se ridică puţin pentru a lua sticla de şampanie. O deschise, spuma împrăştiindu-se pe covor.
-Pentru noi? o întrebă şi îi întinse sticla. Reggie zâmbi şi îl lăsă să-i aşeze sticla la gură.
-Pentru noi, şi înghiţi cantitatea pe care şi-o dorea. Apoi, bău şi Richard. Mmm...e bună.
-Este dintre cele mai bune, zise el. Iar pentru a-i dovedi asta, turnă uşor pe pieptul ei. Femeia icni şi el continuă: să-ţi arăt. Şi se lăsă uşor peste ea, plimbându-şi limba pe pieptul ei. Sentimentul provocat de limba lui pe sfârcurile ei, o făcu să ofteze prelung. Gustul ei, chiar seamănă cu al tău, şi pentru a-i dovedi reveni la gura ei, unde îşi introduse înflăcărat limba în gura ei. Dulce... Îi cuprinse buzele între ale sale, mistic... Unic. Doar al meu.
Regina nu ştiu de unde luase gheaţa, cel mai probabil frapiera se afla lângă pat, dar fu conştientă de faptul că Richard profitase de picioarele ei desfăcute. Simţi cubul de gheaţă pe clitorisul ei fierbinte. Şi gemu intens. Imită mişcările degetului său pe ea, şi Regina se trezi că-l muşcă de umăr.
-Richard...
Îşi ridică şoldurile spre el şi trase o gură uriaşă de aer, şi atunci ea simţi izul inconfundabil de fum. Inima începu să îi bată mai tare, şi toată dorinţa ei se topi. Deschise ochii şi împingându-l pe Richard, ţipă:
-Hotelul! Arde!
Bărbatul adulmecă aerul, şi atunci văzu fumul înecăcios ce se ridica în cameră. Se dădu repede jos din pat, Reggie făcu la fel, întreaga dorinţă a amândurora dispărând. Îşi traseră rapid halatele pe ei, şi Richard deschise uşa.
Însă, pe hol, se dezlănţuise iadul. Oamenii fugeau în toate direcţiile, focul împânzind deja pereţii. Multe uşi fuseseră deja mistuite de flăcări, iar Richard realiză că exista o singură ieşire, care era blocată de oameni.
-Richard...
Trebuia să găsească rapid o soluţie, chiar dacă fusese distras de la o acţiune pe care, neterminând-o, se simţea frustrat. Luă o gură mare de aer şi o trase pe Reggie cu el printre oamenii care fugeau în toate direcţiile. Erau precum furnicile, chiar dacă nu aveau nici un Dumnezeu. Zgomotul provocat de ţipetele lor îl dezorienta, enervându-l, în acelaşi timp. Îşi făcu loc printre ei, împingând spre scări. Simţea mâna umedă şi rece a Reginei în palma lui, iar tot ceea ce îi venea în minte era "Nu-mi da drumul!". Dar degetele ei alunecau sub presiunea exercitată de oameni în jurul său. În drumul lui nebun auzi cum ea îi spune că alunecă, dar trebuia să iasă de aici! Clădirea era mistuită din ce în ce mai tare de flăcări care creşteau din cauza mobilierului şi covoarelor groase.
Însuşi personalul fugea, iar în momentul în care văzu ieşirea, un stâlp ce susţinea decorul regal se prăvăli peste ei, astfel încât, jumătate din oamenii care se aflau cel mai aproape de ieşiră fură pe o parte, iar ceilalţi, mulţime în care se afla şi Regina, rămaseră prinşi după stâlpul în flăcări.
Mâna ei alunecase din a lui, numele său fiind pe buzele ei.
-RICHARD!
Bărbatul se întoarse fiind contra oamenilor care fugeau spre ieşire. Nu o va lăsa în Iadul ăsta. Bariera era mult prea înaltă pentru ea, dar nu şi pentru el, aşa că sări îndârjit peste aceasta, în speranţa că nu se va arde. Fumul înecăcios se juca mult prea repede cu plămânii lor, dar bărbatul reuşi să sară obstaculul şi să ajungă de cealaltă parte. O găsi pe femeie transpirată, lacrimile contopindu-i-se cu aceasta. Era fierbinte, şi arăta îngrozitor, darRichard o luă în braţe, mulţumind cerului că o găsise.
-Nu plânge! Sunt aici. Nu te las să mori! Şi pe neaşteptate o luă în braţele sale, şi în ciuda focului ce îi prăji gambele, acesta sări peste flăcările mistuitoare.. Reacţionase rapid, şi la fel de rapid şi ieşi. Erau afară, în aerul rece al zilei de întâi noiembrie. Auzi în spatele său plânsete, auzi ţipete şi geamuri spărgându-se. Auzea glasul focului, al Iadului din care tocmai ce ieşise, dar şi sirenele pompierilor, al ambulanţei şi poliţiei ce se apropia. Auzea tot, dar o vedea doar pe ea, transpirată şi brusc înfrigurată. Nu simţea frigul, în acest moment simţindu-se un învingător.
-Eşti bine? O întrebă.
-Nu, spuse ea sinceră. Îi atinse chipul, iar el îşi lăsă fruntea pe a ei.
-Nici eu.