Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 7

   Dimineaţa era mohorâtă. Plouase toată noaptea, iar acum, aerul era umed, iarba care mai rămăsese verde fiind cea care se bucura de vremea nu tocmai frumoasă, dar normală pentru luna septembrie. Iar cerul nu dădea semne că şi-ar fi potolit activitatea.
Era ziua perfectă de stat în casă, pentru că Scoţia se transforma rapid într-un inamic dacă sfidai puterea acesteia.
   Richard, însă, nu avusese timp de pierdut. Se trezise, în acea dimineaţă, la şase, după un somn odihnitor, şi lipsit de griji. Regina dormea când el se dăduse jos din pat. Privise dezastrul lăsat de ei, cu o noapte în urmă şi zâmbise. Acum, Regina era a lui. Nu îl deranja că fusese primul, şi asta pentru că îşi dorise să experimenteze sexul alături de ea de foarte mult timp, chiar dacă recunoscuse asta doar câteva luni, la început. Se ridicase, aşadar, din pat, gândindu-se la acţiunile din urmă cu câteva ore şi strânsese şerveţelele, aruncându-le pe cele care erau dovada clară a castităţii femeii, îşi strânsese hainele şi le aşezase frumos pe măsuţa unde luaseră masa. Apoi, se ocupase de hainele Reginei, strângându-i-le şi aşezându-i-le în şifonierul din lemn. Privi puţin în interiorul acestuia, şi putu spune că era o femeie ordonată. Ceea ce îl atrase cel mai tare fu o agendă cu un X roşu pe aceasta. Dar, în ultimul moment, decise să nu-şi bage nasul îl lucrurile ei. Strânsese lucrurile împrăştiate, şi se declarase mândru când văzuse ordinea pe care o lăsase în urma sa. O privise pe Regina cum doarme, capul ei fiind încă în locul în care ar fi trebuit să fie umărul lui. Nu era învelită, iar el spera să nu îi fie frig, dar putea admite că priveliştea frumoasă pe care o prezenta fundul ei, şi labiile mari ce ieşeau în evidenţă, graţie poziţiei în care dormea. Ieşi repede din cameră, pentru că simţea deja cum se excită. În dormitorul alocat lui, Richard făcuse un duş, se îmbrăcase pentru o ieşire şi se dusese la bucătărie.
   Înainte, încercase să gătească, dar pentru că se tăiase la un deget, renunţase. Mai apoi, dorinţa de a fi independent, urmată îndeaproape de foame, îl obligase să gătească. Luă sendviş-urile rămase de ieri, din frigider şi luă micul dejun. Bău apă, şi apoi se gândi la frumoasa adormită. Trebuia să se asigure că va mânca. Cumpărase şi cereale, aşa că le scoase, punându-le pe masă, alături de un bol, şi de un pahar cu apă. Apoi, găsind o bucată de hârtie, îi scrise următoarele cuvinte "Laptele este în frigider. Nu ştiu la ce oră te vei trezi, şi nu vreau să se altereze. Să mănânci tot, pentru că voi şti dacă nu ai făcut-o, şi vei fi aspru pedepsită. Mă duc să vorbesc cu avocatul, şi vreau să fac şi o copie a cheii de la casă, dacă nu te superi. Vin repede." nici nu ştiu cum să se semneze, aşa că nu o făcu. Iar după aceasta, oftă şi plecă, încuind uşa de la casă. Avea să mai treacă pe undeva, dar nu trebuia să ştie Regina tot.
***
   Regina se trezi din cauza răcorii ce o izbea. Îi era frig, aşa că încercă să îşi tragă pătura pe ea, fără succes. Oftă şi alese să se întindă. Deschizând ochii realiză că era goală, iar atunci îşi dădu seama că noaptea ce trecuse nu fusese un vis. Ea făcuse dragoste cu Richard Arnwitch, bărbatul pe care îl iubea. Oh, nu! Ea făcuse doar sex alături de Richard. Nu fusese dragoste. Nici nu avea cum să fie. Mângâie locul unde se aflase Richard. Nu mai era cald, de mult, dar mirosul lui era încă resimţit în aşternuturi, iar acesta îi umplea plămânii inducându-i o stare pe cât de calmă, pe atât de ruşinată.
   Nu, nu îi era ruşine pentru faptul că făcuse toate acele lucruri cu el, ci pentru că plânsese, din nou, pe umărul lui.
   Nu ar fi trebuit să îşi exprime emoţiile şi sentimentele în modul în care o făcuse. Ar fi trebuit să nu plângă, chiar dacă emoţii răvăşitoare o încolţiseră. Învăţase să plângă noaptea, în întuneric, cu nimeni care să o vadă, iar parcursul zilei să îşi ţină tristeţile pentru ea. Asta făcuse şi până să-l întâlnească pe el, dar pe parcursul minunatelor luni ea se exteriorizase din ce în ce mai mult, în faţa lui. Apoi, după ce veniseră reproşuri, şi după ce el o abandonase ca pe un copil în gară, ea îşi adunase cu greu rămăşiţele sufletului ei spart, iar încă o mai făcea, pentru că sufletul eu era incomplet, şi se retrăsese în sinea sa. Nu putuse să vorbească cu mama ei despre tristeţea uriaşă ce îi punea capăt, zi de zi, şi nici cu un specialist, chiar dacă Richard îi propusese asta de mai multe ori. Se simţise exact ca acum. Inutilă. Un rahat ce ocupă un loc în Univers. Mereu se gândise că oamenilor le-ar fi mult mai bine fără ea, ar trăi mai fericiţi, iar când avusese accidentul, crezuse în sfârşit că va scăpa de suferinţă. Dar, nu. Durerea ei se prelungise, mai ales din cauza sărutului cu Richard. Iar acum el revenise din nou în viaţa ei, şi terminaseră ceea ce începuse cu un preludiu întrerupt.
   Se ridică din pat, conştientă de pacea din trupul ei, chiar dacă o groază de lucruri se complicaseră acum în creierul şi sufletul ei. Privi în jurul ei, şi observă că era curat. Richard strânsese hainele, masa lor târzie, şi orice semn al virginităţii ei dispăruse. Primul lucru pe care îl făcu fu să se ducă la baie. Senzaţia de arsură era încă acolo, iar asta o făcea să se simtă femeie. Femeia lui Richard. Ce gând prostesc! Îşi aminti cum el o întrebase de semnele tăieturilor de pe mâinile ei, şi ruşinea, dar şi teama îndurată. De aceea nu îşi dorise să vorbească despre ele. Pentru că, cel mai probabil Richard ar fi spus "Îmi usuc gura de pomană.", neînţelegând durerea prin care ea trecuse. Se privi în oglinda de la chiuvetă, şi oftă.
   Ce era ea? O femeie distrusă? Mai degrabă se simţea calmă, şi relaxată, decât distrusă.
Chiar dacă sufletul ei suferea din cauza iubirii neîmpărtăşite, tot corpul ei era în extaz, datorită amintirilor nopţii trecute. Şi totuşi, nu putea să nu se gândească la întrebarea ce era ea, acum, pentru Richard? O altă femeie cu care împărţise patul? Prima virgină a existenţei sale? Îi era greu să creadă asta, pentru că simţise magie. Pentru un moment ea făcea dragoste cu Richard, un Richard care se numea Brandon. Într-o pădure, în miezul toamnei. Ce fusese acel moment al exploziei? Era ea nebună, sau ceea ce văzuse fusese real? În plus, ea nu credea că era doar un trofeu. Ceea ce făcuseră împreună...    Dar, nu. Mereu se gândise la mai mult decât avea. Mereu dorise mai mult, şi înţelesese greşit gesturile lui. Mereu. De data asta nu va mai face la fel. Deschise robinetul căzii, şi intră în aceasta, lăsând aromele florale ale gelului de duş să îi învăluie simţurile. De data asta va fi realistă, pentru că nu putea să aibă încredere. El îi cucerise mintea, şi astfel îi avusese trupul, dar atunci când îi găsise sufletul, Richard îl abandonase. Ei bine, de data asta el va lupta! Şi asta pentru că Regina obosise să mai lupte, dar începea să nu se mai simtă atât de obosită în ceea ce privea existenţa ei. Femeia nu observă, dar gândurile sinucigaşe nu îşi avură locul în acea dimineaţă.
***
   Coborî scările şi observă că era linişte deplină. Se încruntă când ajunse la bucătărie şi văzu punga cu cereale şi biletul, măzgălit de scrisul deplorabil sl lui Richard. "Laptele este în frigider. Nu ştiu la ce oră te vei trezi, şi nu vreau să se altereze. Să mănânci tot, pentru că voi şti dacă nu ai făcut-o, şi vei fi aspru pedepsită. Mă duc să vorbesc cu avocatul, şi vreau să fac şi o copie a cheii de la casă, dacă nu te superi. Vin repede." Nu se semnase. De ce ar fi făcut-o? oftă Regina. Să fii scris "Cu dragoste, Richard"? Nu...
   Dar, mânată de acelaşi insticnt pe care îl resimţise şi în anii adolescenţei, Regina îl ascultă. Îşi puse într-un bol cereale, turnă laptele şi se aşeză la masă.
   Privind aleea cu diverse persoane care treceau, Regina realiză că, cel mai probabil, nici ea nu s-ar fi semnat astfel. Dar, diferenţa care exista între ei era aceea că ea s-ar fi semnat aşa, acum nouă ani. El nu ar fi făcut asta nici atunci.
   "M-ai ars exact aşa cum au făcut celelalte femei." asta îi spusese când ea îl minţise în legătură cu acel sărut. Dar ea tăcuse din gură, evident după ce se milogise de el, plânsese sfârşind prin a avea o cădere de calciu ce le declanşase pe celelalte, şi asta pentru că ţinuse la relaţia lor mai mult decât la orgoliul propriu. Ea nu spusese " Dar şi tu ai fost un mincinos, când ai spus că nu te interesează şi că sunt liberă să fac ceea ce doresc. Da, nu a fost pe placul meu să te mint, dar tu eşti vinovatul, Richard." nu. Ea nu spusese toate astea. Plânsese. Oftă din nou, ca o bătrână cu povara morţii pe umeri şi continuă să mănânce. Nu vroia să se gândească acum la soluţii. Tot ceea ce se întâmplase fusese extrem de satisfăcător, pentru amândoi. Sentimentele ei prosteşti erau cele care interveneau în continuu. Oh, Richard, dacă ai şti tu cât de mult te iubesc...    Gând prost! Se enervă Regina şi înghiţi. La naiba cu mâncarea şi cu ea!
***
   Casa la care dorise să ajungă se afla la cinci staţii de biroul avocatului său. Parcă în faţa acesteia şi se dădu jos cu speranţa că va reuşi să rezolve ceva. Bătu la uşă şi lătratul câinelui fu cel care îl întâmpină, prima dată. Apoi, paşi apăsaţi se opriră în dreptul uşii, ca mai apoi aceasta să se deschidă. Richard se aşteptase să dea nas în nas cu prietenul să, Dylan Ravenleigh, dar micuţa cu părul roşu precum focul îl privea ca pe un uriaş, cu ochii ei negrii, nefiresc de negrii, scanându-l. Guriţa roşie era larg deschisă, iar deodată fata întrebă:
   —Cu ce te pot ajuta? Richard râse când recunoscu o parte a lui Dylan în fetiţa lui de cinci ani, dar nu avu ocazia să răspundă, pentru că un bărbat cu părul la fel de roşu, şi cu ochii la fel de întunecaţi se apropie de uşă. Îşi luă fetiţa în braţe, aceasta scoţând un ţipăt fals, şi se agăţă de gâtul tatălui său.
   —Această mică domnişoară îţi face probleme? întrebă bărbatul sărutând copila pe obraz.
   —Nicidecum, zâmbi Richard în faţa tabloului tată-fică.
   —Da, tati! Am fost politicoasă.
   —Foarte bine, zâmbi tatăl ei. Bună dimineaţa, Richard.
   —Ziua bună, Dylan, spuse Richard.
   —Am auzit că ai venit în Aberdeen, şi acum te şi văd, zâmbi el. Cu ce vânt pe aici?
   —Îţi voi povesti tot, spuse Richard şi o privi pe micuţă. Putem vorbi între patru ochi?      Bărbatul îşi privi fiica şi lăsând-o jos îi spuse:
   —Gabrielle, fugi la micul dejun. Ouăle tale sunt gata.
   —Bine, tati, spuse fata şi fugi spre bucătărie.
   —Intră, Richard, şi să vedem cu ce te pot ajuta.
***
   Stând pe scaunul din faţa biroului lui Dylan, Richard oftă, şi se lăsă pe spate. Bărbatul era psiholog de ceva timp, iar Richard avea încredere că totul va fi bine. Trebuia să fie bine. Pentru că el fusese cel care stricase tot, simţise asta seara trecută. El o făcuse să fie genul de persoană care nu are încredere în propriile forţe.
   El va repara asta, pentru că, acum, reîntâlnind-o ca femeie i se părea că începe să simtă. Nu există acea "chimie"... Îi spusese asta odată. Dar acum...
   Încă i se părea o relaţie nepotrivită. Dar ceea ce simţea acum era complet diferit de ce se chinuise el să ascundă în trecut. Pentru că el îi spusese că nubpoate simţi mai mult, iar soarta făcuse în aşa fel încât să îi arate că nu fusese adevărat. Că de fapt, numai ea era în gândul lui, şi că se înşelase amarnic. Dar nu o căutase. Se temuse să nu o vadă cu cine ştie cine, ce iubit. Se temuse de refuzul ei. Se temuse să arate ce simte, pentru că îndoiala din sufletul lui ars de atâtea femei nu îl lăsa să spună nici acum ce simţea.
Dar îi simţea sufletul chinuit. O simţea cum sângerează. Suferea. Din cauza lui.
   —Aşadar, ce s-a întâmplat? întrebă Dylan încrucişându-şi mâinile şi privindu-l insistent. Trezit din mustrarea propriei conştiinţe, Richard îşi privi prietenul. Nu-mi spune că tocmai tu, bărbatul cu psihicul de fier, este cel care are nevoie de un psiholog.
   —Nu, Dylan. Am o...prietenă... Din tonul său, pentru că Richard nu ştiuse cum să aprecieze relaţia cu Regina, Dylan spuse:
   —Aha. Prieteni cu beneficii. Dar, Richard, eu nu sunt ginecolog, iar dacă ai contactat o boală cu...
   —Nu! Ce naiba, Dylan? Suntem amândoi sănătoşi. Dar, ea...
   Dylan oftă şi întrebă:
   —Ce este cu ea?
   —Ea...are unele probleme. Eu cred că, cel mai probabil suferă de o depresie. Vreau să o faci bine!
   Dylan râse şi se lăsă pe spătarul scaunului.
   —Vrei să fac asta? Dar ea vrea?
   —Bănuiesc că da. Are probleme... Şi nu îmi doresc să o văd aşa... Zâmbetul ei...
   —Înţeleg. Dylan chiar înţelegea, şi putea vedea ceea ce Richard nega. Putea vedea dragostea pe care acesta i-o purta femeii. Dar tăcu. Scoase un pix, o agendă şi trecu data de astăzi, întrebând: numele femeii este?
   —Regina. Regina Ferguson...
   —Vorbeşti de acea Regina?
   —Care anume? întrebă contrariat Richard. Dylan scoase un dosar, dintr-unul din sertarele sale şi deschizându-l începu să zică:
   —Regina T. Ferguson. Născută la trei noiembrie o mie nouă sute nouăzeci şi trei. Numele mamei Constance Ferguson şi numele tatei Travis Kleon. Femeia a absolvit o facultate de arhitectură şi...
   —Da! Ea este.
   —Vine deja la terapie. O am în vizor de câteva luni, dar succesorul meu a fost psihologul ei în copilărie. Bătrânul mi-a lăsat toate impresiile lui şi toată povestea de viaţă a fetei, când a auzit că este pacienta mea. Din păcate, acesta a murit.
   —Este bine că face terapie, şi...ştiu că încalc o regulă uriaşă, dar... Spune-mi totul despre viaţa ei.
   —Nu cred că....
   —Te rog, Dylan! Sunt disperat să o ajut! Să o vad ca în ziua când am cunoscut-o. Ştiai că a încercat să se sinucidă? Dylan se încruntă şi aprobă. La naiba! Eu nu. Şti cine a determinat-o să facă asta? Eu! A fost vina mea.
   —Nu cred că...
   —Ba da. Am abandonat-o, lăsându-i impresia că am făcut-o din voinţă proprie, dar nu a fost aşa. Am fost obligat. A avut nevoie de mine, iar eu mi-am încălcat cuvântul. Îi promisesem că voi fi alături de ea mereu, indiferent de ce se va întâmpla, şi nu am fost acolo.
   Dylan oftă.
   —Ţind să te cred, prietene. Apoi, deschizând dosarul începu să citească, de la copilăria la maturitatea bruscă a Reginei T. Ferguson: născută la 3 noiembrie 1993 copila prezintă semne de automutilare. Trauma molestării s-a dovedit mult prea mare pentru psihicul ei sensibil şi... Astfel cei doi bărbaţi erau martorii trecutului şi prezentului Reginei.

   Încerc să ofer indicii. Îmi poate spune cineva ce i s-a întâmplat Reginei?
   În plus, dragilor, am aşa o stare nasoală încât sper să pot să postez în câteva zile. Dacă nu o fac, îmi pare rău, dar promit să revin rapid cu un capitol.