Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 22

Însă, fericirea celor doi nu urma să dureze prea mult. Fericirea, în general, nu durează mult, mai ales când există persoane invidioase pe bucuria ce ne stăpâneşte, brusc, sufletul, iar mai ales, atunci când am făcut lucruri de care nu suntem deloc mândrii.
Exact asta se întâmplă, în aceaşi zi, cu Regina Ferguson. Cei doi amorezi se mai aflau încă pe canapeaua unde îşi împărţiseră dragostea, sub forme romantice şi primitive, în urmă cu două ore, şi tocmai ce deschiseseră televizorul la unul din posturile de ştiri, când cineva bătu la uşă.
Nu deschise ea uşa, ci Richard, care se pomeni cu ofiţerul de poliţie, ruşinat de starea răvăşită a bărbatului.
—Da? întrebă Richard, cu toate că presimţea catastrofa.
—Domnişoara Regina Ferguson este aici? întrebă ofiţerul răguşit.
—Da, este. De ce întrebaţi?
—Avem martori care prezintă evenimentele premergătoare morţii domnişoarea West, şi ni s-a spus că aceasta a avut o ceartă cu domnişoara Ferguson, având loc o ameninţare. Trebuie să o interogăm pe...
—Asta este absurd! făcu Richard nervos. Este târziu şi...
—Ce s-a întâmplat? se auzi glasul Reginei, care apăru îmbrăcată cu hainele pe care le împrăştiaseră peste tot prin living.
—Doresc să mă însoţiţi la secţia de poliţie pentru un interogatoriu.
—Pe ce temei? întrebă femeia.
—Avem martori care afirmă că dumneavoastră aţi ameninţat-o pe domnişoara West. Am dori să...
—Înţeleg, zise Regina. Foarte bine. Vin cu voi.
Dădu să iasă, dar Richard se agăţă de braţul ei, zicând:
—Şi eu sunt martor, pentru ea! zise el. Să mergem!
—Domnule, dar...protestă poliţistul. Însă, puţin îi păsa lui Richard de protestele ofiţerului de poliţie.

Secţia de poliţie mirosea ca toate secţiile în care fusese Richard vreodată. În adolescenţă nu prea fusese certat cu legea, însă, o dată cu moartea "soţiei" lui, vizitele la secţia de poliţie deveniseră din ce în ce mai dese, şi asta pentru că se crezuse, iniţial, că accidentul nu fusese un simplu accident, iar el ca un soţ răutăcios ce fusese era pus pe primul plan într-o posibilă crimă.
Însă, cu timpul, zvonurile se estompaseră, iar Richard se bucurase că scăpase de o povară. O pală de vânt străbătu coridorul îngust unde aştepta Richard, iar bărbatul se înfioră, nervos. Exact asta îi mai lipsea! O crimă, unde să fie bănuită Regina. El o cunoştea pe femeie. Putea să fie o criminală minunantă, graţie geloziei de care era în stare, iar undeva, în adâncul creierului lui, se îndoia de nevinovăţia ei. O ameninţase, şi când promitea răzbunare, Regina o şi oferea. Să o fi ucis, însă, cu sânge rece... Nu! Nu putea fi adevărat, şi asta pentru că fusese cu el, toată noaptea. Şi dacă nu ar fi fost, te-ai fi îndoit şi acum? Gând sâcâitor! blestemă Richard şi îşi închise ochii, ca pentru a bloca imaginea Reginei înjunghiând-o pe Diana West.
După câteva minute de chin, Regina ieşi din sala de interogat. Richard putu să observe că îşi ţinea cu greu lacrimile să nu iasă la iveală, şi se întrebă, oare ce se întâmplase acolo. Se ridică în picioare şi îi strânse mâinile femeii, şoptindu-i să se ducă la maşină. Ea îl privi, cu ochii în lacrimi, şi o luă spre ieşirea din secţie. Richard îşi miji ochii după ea, şi îşi încleştă pumnii urmându-l pe ofiţer în camera obscură.
Cunoştea scena aceasta, din numeroasele filme poliţiste ce îi trecuseră prin faţa ochilor de-a lungul timpului. În mijlocul camerei era aşezată o masă simplă, gri, iar patru scaune erau puse faţă în faţă, aproape simetric. Pereţii, la fel ca tavanul şi podeaua, aveau aceaşi culoare urâtă, şi un geam fumuriu despărţea camera aceasta de una secretă, de unde erau atenţi supravegheaţi. Aşezându-se pe unul din scaune, Richard aşteptă ca ofiţerul, un bărbat mărunt şi mult prea tânăr pentru a deţine această funcţie, strâmbă din nas şi încrucişându-şi degetele îi spuse:
—Domnişoara nu a fost găsită vinovată cu nimic, nu văd de ce...
—Vreau să confirm faptul că Regina Ferguson se afla alături de mine, la un hotel.
—În regulă, domnule, făcu poliţistul. Vom verifica, în orice caz, hotelul.
—Chiar vă rog! Nici nu ştiu de ce aţi interogat-o. Regina e mult prea mică pentru a face o asemenea crimă. Gândiţi-vă la greutatea Dianei West...
—Trebuia să o interogăm! A făcut ameninţări, şi în plus, am verificat-o. Are un trecut destul de sinistru. Un tată violent, o copilărie pierdută...toate lucrurile acestea pot dăuna creierului său. Apoi, acele scene de suicid, datorate copilăriei, şi vizitele la un psihiatru... Fata nu a fost întreagă la minte.
Dar nu a fost din cauza tatălui ei, îşi zise Richard. Oftă, însă, şi spuse:
—S-a schimbat. A avut nevoie doar de un mediu liniştit, iar eu i l-am putut oferi.
—Este treaba dumitale, zise poliţistul. Eu am un caz sângeros de rezolvat.
—Exact, spuse Richard. O zi bună, domnule poliţist! şi ieşi, dând mâna cu bărbatul măcinat de griji.
Traversă holul unde aşteptase apoximativ o oră, gândindu-se la vorbele ofiţerului de poliţie. Regina spusese mereu că ar fi în stare să comită o crimă, iar comportamentul ei pune mari semne de întrebare în ceea ce îi privea starea mintală, însă Richard ştia că numai el era de vină în ceea ce privea dezechilibrul emoţional ce stătea ca o pată pe dosarele femeii, şi acum, în urma echilibrului conferit de situaţia liniştită, Richard ştia că nu ea era de vină pentru odioasa crimă.
Ieşi din secţie, şi privi cerul gri, ce prevestea o furtună, iar zăpada urma să îi prindă în case pentru mult timp. Peste câteva ore urmau a intra în Ajunul Crăciunului, şi vizita la părinţii lui era imperativă, asta pentru că îşi dorea oficializarea relaţiei. Gândurile lui fură întrerupte când realiză că maşina lui nu mai era parcată în faţa secţiei de poliţie. Se încruntă, speriat de perspectiva de a fi jefuit chiar în faţa secţiei, dar mai apoi realiză că îi dă duse Reginei maşina, pentru a sta în ea, cât timp el se afla înăuntru.
Atunci? Văzu un grup de subofiţeri, ce beau îngrozitoarea cafea a poliţiei, şi se hotărî să îi întrebe pe aceştia dacă văzuseră cumva maşina lui. Probabil că Regina fusese nevoită să o parcheze altundeva, la îndemnul acestora.
—Mă scuzaţi, se adresă el bărbaţilor ce se opriră din activitate, şi îi dădură atenţie. Aţi văzut o maşină? Era parcată chiar aici, şi era de un albastru extrem de închis, cu..
-Da, zise unul dintre ei. O doamă a intrat în aceasta. A stat câteva minute, şi a plecat.
Poftim?! Richard se încruntă şi mai mult, iar mai apoi un poliţist îl întrebă:
—S-a întâmplat ceva, domnule? V-a fost furată?
—Nu, răspunse Richard şi se îndepărtă, neputându-şi explica comportamentul femeii.