Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 11

La fel de pustiit arăta şi acum castelul lui Richard. Era nămol peste tot din cauza zilelor ploioase şi lumina cenuşie a acestei dimineţi îi dădea aerul unui castel bântuit. Maşina neagră a lui Richard se apropie de colina pe care era aşezat castelul, şi imediat se putu auzi glasul mării. Era agitată, valurile ridicându-se până sus. Se pornise un vânt îngrozitor, iar Regina simţea cum începe să fie invadată de teamă.
Ştia că era toamnă, dar ceva din aer o făcea să simtă că aceste fenomene erau special puse în scenă pentru ei. Îşi aşeză o mână pe abdomen, simţind cum emoţiile o invadau. Richard îi simţea agitaţia, şi chiar dacă dorea să se oprească şi să o liniştească, nu dorea să întârzie. O obsesie pură îi invadase trupul. Tot ceea ce îşi dorea acum era să întâlnească echipa, să privească din nou castelul.
O parte din el dorea să-l dărâme, să-l lovească cu un ciocan imens şi să vadă cum fiecare piatră cade. Dar, cealaltă parte îi spunea, doar: "Tu îl poţi conduce mai bine ca el!" cine naiba era acel "el"? Curbă brusc, smucind-o pe Regina brusc. Erau aşa aproape! Femeia se sperie, şi Richard auzi cum umărul ei se lovi de maşină.
—OPREŞTE! urlă Regina, iar Richard se trezi brusc din starea febrilă a obsesiei sale de a-şi dovedi sieşi ceva. Regina deschise repede portiera şi ieşind afară, la câţiva metrii de maşina lui, se aplecă şi vomită conţinutul micului ei dejun modest, pe care el o obligase să-l ia. Richard îşi închise ochii, oftând, şi se dădu jos din maşină, apropiindu-se de ea. Îi prinse părul în mâna sa, şi o mângâie pe spate în timp ce ea era cuprinsă de spasmele stării. După ce se termină episodul stânjenitor, Richard îi oferi şerveţele.
—Îmi pare rău... Şopti ea cu glas stins. Nu am...
—Este în regulă. A fost vina mea.
—Nu...
—Haide să nu ne contrazicem, Reggie. Vino în maşină, ştiu exact ce să îti dau.
Femeia oftă şi îl urmă. El o aşeză pe bancheta din spate a maşinii, oferindu-i puţină apă. Te doare stomacul, nu?
—Puţin... Am fost şi agitată, Richard. Mi se poate întâmpla asta când mă agit prea tare. El aprobă şi o sărută pe frunte.
—Te-am luat cam tare în dimineaţa asta, în plus nu te las să dormi nopţile.
—Crede-mă că, nici eu nu te las.
El zâmbi. Căută apoi un baton cu cereale şi il oferi, iar ea protestă când el îi spuse să stea în spate. Nu se certă cu ea, fiind conştient de paloarea chipului ei, şi porni maşina imediat ce ea termină de mâncat. Conduse, însă, cu mai multă grijă, evitând accidentarea. Femeia căscase de mai multe ori, semn că îi era somn, şi îl uimi momentul în care ea întrebă:
—Cum de ai reuşit să găseşti o echipă care să nu se sperie de acest ţinut?
—Ei nu sunt de aici. Şefa echipei, Diana West, este din Italia, aşadar...
—Ai reuşit să-i păcăleşti să vină aici, zâmbi Reggie trăgând concluzia.
—Exact, zâmbi Richard. Sper că nu se vor speria până ce nu se termină reconstruirea castelului meu.
—Să sperăm, spuse ea şi oftă aruncând o privire pe geam. Hmm... Oare cine era această Diana West? Nu ştia de ce, dar nu-i picase bine acest nume. Sau poate era din cauză că tocmai ce vomitase. De când crescuse, şi se tot învăţase cu transportul, Regina nu mai avusese genul acesta de probleme. Oftă. Se simţe, cât de cât, mai bine. Închise ochii, permiţându-şi să se relaxeze în timp ce el conducea.
Cine ar fi crezut că va ceda atât de repede, astfel încât îşi va dărui trupul lui? Nu regreta sexul, dar îi era din ce în ce mai greu să-şi păstreze sentimentele doar pentru ea. Mângâierile lui, şoaptele şi atingerile erau acel minunat afrodiziac pentru ea. Se putea trezi excitată doar stând lângă el. Îşi deschise ochii şi îl privi. Era încruntat, concentrat pe drumul spre castel. L-ar fi recunoscut oriunde... El era cu mult mai chipeş. Muşchii braţelor şi ai picioarelor erau bine definiţi, dar nicidecum vulgari. Obişnuia să-şi radă barba în fiecare săptămână, dar acum putea observa că nu îşi răsese barba de o săptămână. O zgâria, adeseori, cu barba lui, acum nerasă, iar amintirea senzaţiei de a-l avea între picioarele ei, zgâriind-o, o făcu să se excite.
—Richard... Nici nu fu conştientă că îi şoptise numele până ce el îşi întoarse capul spre ea. Poate că nici nu o făcu, mintea ei chemându-l prin telepatie, dar cert fu că, atunci când îi observă chipul, buzele între-deschise, îmbujorarea şi pupilele dilate, Richard simţi el însuşi cum se excită. Te vreau!
—Trebuie să ajungem la...
Dar ea se aplecase deja spre pantalonii săi.
—Nu... Protestă el, dorindu-şi să ajungă la castel. Hai să facem asta diseară...
—Dar eu te vreau acum, nu diseară.
—Ştiu, dar...
Ea reuşise deja să îi desfacă pantalonii, pe sub lenjeria neagră, erecţia se putea observa. Ochii ei îl priviră pervers, iar el opri maşina.
—La dracu'! înjură el şi prinzând-o de păr o trase peste el. Regina icni, protestând.
—Vreau să...zise ea, dar Richard îi dădea, deja, jos dresul gros.
—Nu acum! zise el. Îi mângâie chipul frumos. În seara asta sunt tot al tău, scumpo. Acum vreau să fac sex.
Ea aprobă, debarasându-se de pantofi şi foarte uşor de dres. Se aşeză peste el, Richard chinuindu-se să iasă din lenjerie. O mângâie uşor, înnebunindu-i simţurile prin impulsurile nervoase transmise de corpul ei.
—Eşti o mică nimfomană, ştii asta?
—Da... Oftă ea împingându-şi sânii spre gura lui. Am vrut...să-ţi simt gustul... Oftă.
—Îl vei simţi. Dar nu acum. Îşi afundă nasul în sânii ei, în timp ce ea îi prinse penisul şi se lăsă uşor în jos cuprinzându-l în ea. Richard o muşca de un sfârc, prin rochia gri, şi ea gemu în timp ce îl primea în ea.
—Richard...