Lovitura dragostei-"Moştenirea" Volumul ||

Capitolul 18

Regina ajunse pe şantier în jurul orei douăsprezece, după ce îşi făcuse curaj să dea cu ochii de Richard. Opri maşina lângă celelalte două. O recunoştea pe prima, era a lui Richard, dar următoarea...? O fi şi Kit aici? Se dădu jos din maşină, întâmpinată de gerul nemilos. Ce bine că îşi luase blugi pe ea. Se zbătu să respire, iar apoi, după ce se obişnui cu aerul rece, închise uşa maşinei, luând planurile.
Câţiva dintre muncitori o salutară, câţiva o priviră ca pe un monstru. Chiar nu îi mai păsa, acum. Ce dacă se holbau la ea? Trebuia să fie puternică, pentru că, în definitiv, nu era deloc vina ei, ci a lui Richard, laşul, pentru care urzise ea un plan...bine, nu chiar ea, ci Ned, dar ea va lua parte la el, cu o singură speranţă. De a-l hotărî pe Richard cu privire la "relaţia" lor.
În urmă cu o zi, plânsese în aşternutul său, mult prea mult, încât avea şi acum ochii umflaţi, în ciuda cuburilor de gheaţă pe care le pusese pe cearcănelele negre. O parte a ei o jignea atât de tare, pentru că fusese o proastă să creadă, din nou, în Richard. Crezuse că, de data asta, va avea curaj, iar inima ei bolnavă îşi găsise alinarea în braţele sale. Dar uneori...uneori Regina credea că ea este cea cu doisprezece ani mai bătrână. Uneori, Regina ştia că ea este mai bătrână, iar el este un copil, care crede încă în faptul că dragostea este un joc. Că ea este o jucărie. Dar, nu mai era. Reggie nu era o jucărie pe care să o laşi, după ce te-ai plictisit, iar dragostea lui pentru ea era reală. În trecut, chiar îşi făcuse griji pentru sănătatea ei mintală, pentru că ea simţea cum inima lui bate la unison cu a ei, dar el nega. Şi acum, îi dovedise că nu ea este cea nebună, ci el, cu ideologiile sale. În definitiv, ce este vârsta? Doar un număr. Oftă.
Îşi aminti ce visase pe parcursul comei. Şi de aceea îl şi înţelegea, pe Richard, pentru că ea se văzuse în ipostaza lui, de femeie disperată, care ştia că este mult mai mare ca el... Că lumea va râde şi va judeca. Iar ea, Regina Ferguson, ea chiar ştia ce se întâmplase aici. Dar va tăcea. Oricum Richard nu o va crede.
-Regina. Îi auzi vocea ce îi mângâia urechile, şi care îi privea, fără neruşinare, sânii. Purta bocanci negrii, şi o geacă groasă. Urechile îi erau roşii, de la frig, iar în păr vedea fulgi albi, de zăpadă.
-Da. Am venit, spuse ea, ca să ofer indicaţiile de riguare.
-Foarte bine, îşi drese el glasul, după un timp. Te previn, însă, că ai mei sunt aici, umblă prin castel şi...
Regina simţi că se sufocă, când auzi că ei sunt acolo.
-Mama ta...zise agitată. Este...? Richard o privi, debusolat, şi chiar atunci se auzi un ţipăt, din turnul cel înalt al castelului. Femeia lăsă tot şi o luă la fugă, cu Richard pe urmele ei. Ea nu trebuia să fie aici! O va omorî. Nici nu realiză cât de repede mergea, decât atunci când ajunse în faţa uşii de la turn. Intră, ca o furtună, şi o văzu pe doamna Arnwitch leşinată, lângă patul păcătos.
-Doamnă...doamnă! Se aplecă şi o bătu uşor pe obrajii livizi. Treziţi-vă!
-Mamă! făcu Richard, şi se prăbuşi lângă Regina. După el intrau şi ceilalţi, iar singurul personaj nedorit de Regina aici era Diana West.
-Scumpo! exclamă Andrew şi îi căută pulsul soţiei sale. Trăieşte. Scumpo, ridică-te! Ochii Reginei se umplură de lacrimi şi o îmbrăţişă pe femeie.
-Louisa...şopti ea.
Nimeni nu auzi şoapta femeii, dar Richard o făcu, şi se încruntă. Louisa. Numele ăsta îi suna atât de cunoscut... Dar, de unde?
Richard simţi un frig îngrozitor ce se instalează în cameră. Era un fel de gheară a morţii, şi o durere sfâşietoarea îi săgetă umărul. Nici măcar nu-şi putea mişca mâna. Iar atunci văzu bărbatul de gheaţă, ce se apropia de el. Îşi feri capul la ţanc, astfel încât pumnul fantasmei nu-l lovi.
-Richard! şopti mama lui. Femeia era vizibil slăbită, cu tenul palid, ca şi cum toată viaţa i-ar fi fost scursă din ea. Trebuia să o ducă într-un loc mult mai călduros.

Doamna Arnwitch îşi revenise, câteva minute mai târziu, iar afirmaţia acesteia, cum că a fost atacată de o fantomă, îl pusese serios, pe gânduri, pe Richard.
Orele se scurseseră, iar el, privind-o pe Regina care dădea indicaţii şi cum se înalţă castelul lui, mintea lui era doar la spusele mamei lui.
O fantomă. Investigase, destul de mult, povestea acestui vechi castel, dar nu îşi putuse da seama ce se întâmplase, cu adevărat, aici. Ziua începea a se termina, iar muncitorii plecară rând pe rând, însă unii rămaseră, pentru a dormi în sala cea mare a castelului. Regina era vizibil obosită, cu părul răvăşit, şi hainele şifonate. Ce şi-ar mai fi dorit să o îmbrăţişeze acum... Dar nu îşi putea permite nesimţirea asta, aşa că alese să se retragă, în micul său cort, instalat afară. O văzu cum se îndreaptă spre maşină, fără să-i spună "Adio!", şi ajuns în cort, îşi dădu jos cămaşa. Aerul rece făcu contact cu pielea sa, iar Richard îl inspiră, plin de viaţă.
Cu două luni în urmă nu ar fi dormit într-un cort, dar nu ştia de ce i se părea aşa o plăcere imensă să simtă frigul pe pielea sa, să muncească cot la cot cu oamenii de pe domeniu, să se simtă barbar. Mica oglindă îi şi prezenta asta. Nici nu concepuse să nu-şi radă barba, înainte, dar acum aceasta prinsese un volum impresionant. Întotdeauna mi-au plăcut bărbaţii cu barbă. Regina obişnuia să zică acest lucru, şi în adolescenţă, dar şi acum. Dar el nu şi-o lăsase pentru ea. Nu. O lăsase pentru că simţea, în adâncul său, că asta era cu adevărat Richard.
Vocea Regineo se auzi brusc în pragul cortului şi el o privi pe femeie.
-Da? întrebă el.
-Maşina mea nu merge, şi nu am semnal la telefon. Pot să-ţi încerc telefonul, te rog?
-Sigur, zise Richard. Îi înmână telefonul, şi ea, fâstâcită de pieptul lui gol îl luă, formând numărul unui servici de taximetrie.
Însă, nimeni nu îi răspunse. În oglindă, Richard putea să observe cum ea încearcă din nou şi din nou, fără succes. Nu merge? întrebă el. Ea scutură din cap. Pot să te duc eu, cu maşina, dacă vrei.
-Ăăă...ok. Richard îşi trase repede o bluză peste cap, şi o conduse spre maşină. Intrară, iar el puse cheile în contact. Maşina, însă, nu dori să pornească. Mai încercă o dată, încruntându-se. Lasă, zise ea când văzu că nu merge. Îşi aşeză o mână peste a lui. Voi dormi în maşină.
-Asta nu sună prea confortabil, oftă el. Dorm eu aici. Ia cortul meu.
-Nu. Nu mi se pare corect. Este cortul tău.
-Chiar nu contează, asta.
-Dar...nu! zise ea. Vom dormi împreună. Este doar somn şi...
-Regina...oftă bărbatul aşezându-şi fruntea pe a ei. Nu pot să nu te ating, îi strânse umerii, coborându-şi mâinile pe sânii ei moi. Şi nu aş putea să mă abţin.
-Rich, oftă ea. Te urăsc cu toată fiinţa mea -atingerea lui era de foc şi transmitea impulsuri sâcâietoare în întregul ei trup, iar pentru că sunt o curvă...
-Şşşt, şopti el. Nu am zis niciodată că eşti una...
-Dar comportamentul tău a dovedit-o. Dezamăgirea din ochii ei era un pumnal înfipt adânc în inima sa, iar acum, ca o târfă ce sunt, culcă-te cu mine. Îşi trecu aţâţătoare buzele peste ale lui. Pentru ultima dată.
Era un gând îngrozitor, şi anume că o va avea pentru ultima dată, dar răceala dintre ei era numai vina lui, şi-atât. Îşi lăsă gura peste a ei, culcând-o pe bancheta din spate a maşinii sale, o sărută ca şi cum mâine nu ar mai fi existat. După ce se desprinse din sărut, Regina îşi lăsă capul pe spate, îmbătată de senzaţia sa dintre picioare, şi lacrimi îi izbucniră din ochii frumoşi. Tresări când îl simţi în ea, şi oftă.
Revenind la chipul ei, Richard îi sărută lacrimile şi îi şopti:
-Nu plânge, te rog.
-Nu pot...suspină ea. Cum poţi să faci asta, cu mine, şi să fii atât de al naibii de laş? Dar cuvintele rămaseră suspendate în aer, iar vaporii dragostei lor le umplură raţiunea.

Sexul complică mereu lucrurile.
Ned oftă, aşezându-se pe canapeaua din propriul apartament, deja lat de la cât băuse în această noapte.
Îşi aşeză un braţ peste chip, şi se gândi că trebuia să ia măsuri în ceea ce privea planul lui de a-l determina pe Richard să recunoască ce simte pentru surioara lui. De mâine... Se va duce acolo...
Gândurile i se amestecau în creierul înceţoşat de alcool, şi nu îşi putea spune decât că ducea o viaţă a distrugerii. Era un alcoolic, un afemeiat. Îşi aminti că se culcase până şi cu fosta soţie a lui Richard. Căţeaua...fusese doar o curvă ce păruse călugăriţă, pentru a-i merge bine. Se întâmplase chiar înainte de accidentul femeii. Cine ştie? Poate că el o omorâse, făcând-o să regrete cele făcute, sinucigându-se.
Puţin îi păsa, la o adică. Atunci, nici nu ştiuse că ea era soţia lui Richard. Fusese o altă femeie, pentru el.
Iar planul lui? Ah, da! Planul lui era să se dea drept iubitul Reginei. Probabil că, Richard va reacţiona, şi nu va fugi, aşa cum o făcuse de atât de multe ori. Se simţea prins în povestea ei, tocmai din cauza faptului că ţinea la acest cuplu cu o soartă nefericită. Nu îşi dorea ca ei să ducă aceaşi viaţă nenorocită ca el.

1816
Travaliul se declanşase imediat ce Augusta urcase în căruţa condusă de Kevin, fratele lui Brandon, imediat ce Aaron o ajutase să urce în aceasta.
Aterizase direct în braţele lui Brandon. În braţele sale rănite..
-Brandon...suspinase, durerile facerii făcându-se simţite. Credeam că...mă laşi aici...
-Cum să fac asta? îi cuprinse capul în mâinile sale. Te iubesc, Augusta! Am avut nevoie de timp pentru a reglementa situaţia.
-Oh... Şase luni de zile... Au fost un chin.
-Ştiu. Dar gata! Suntem împreună, Augusta. Nu te voi mai lăsa vreodată...
Cuprinsă de dureri îngrozitoare, Augusta îşi înfipse unghiile în braţul său.
-Nasc... Ohm Brandon...
-Mai rezistă puţin, îi spuse el sărutând-o pe frunte. Dar situaţia era cu adevărat gravă, iar el se temea ca ea să nască aici, fără o moaşă. Îi ridică rochia până la jumătatea coapsei. Sângera puternic. Foarte bine. Începe să împingi.
Instinctul o făcea să execute această acţiune, şi ţipă când simţi că se rupe în două. Era cea mai îngrozitoare acţiune la care participase, iar lui Brandon îi tremurau mâinile. Femeia lui, copilul lui.
-Brandon...printre răsuflări grele, Augusta articulă: Louisa...şi Aaron. Trebuiesc salvaţi!
-Voi veni după ei, o asigură bărbatul. Le voi fi veşnic îndatorat!
Şi aşa urma să fie, la mijloc. Multă recunoştinţă. În acea noapte, Augusta dădu viaţă unui copil sănătos. Şi mama, dar şi copilul urmau să trăiască, în armonie cu Brandon. Dragostea lor interzisă suferise destul, iar prejudecăţile nu încetară. Lumea mereu vorbeşte, iar diferenţa dintre vârsta celor doi a fost subiectul bârfei, pentru foarte mult timp. Cui, însă, să-i pese? Ei învăţaseră ceva, de aici, că dragostea lor este cea care, contează,cu adevărat.
Însă, viaţa este o continuă spirală a timpului, iar în timp ce Auguata împingea viaţa înafara ei, altcineva o lua, pe domeniul Arnwitch. Unii râdeau, alţii urmau să plângă, iar promisiunea unei răzbunări fu pecetluită de buzele unui bărbat disperat, în timpoul în care două săbii vărsau sânge.

Richard tresări din somnul său adânc, şi îşi privi mâinile, jurând că putea să vadă sânge pe acestea. Privi în stânga sa, unde perna Reginei era goală. Se ridică din patul său, din cort, şi îşi trase rapud pantalonii pe el, şi cămaşa.
Ieşi afară, şi o putu vedea cum privea atentă schiţele sale, alături de Kit, şi de Diana. Femeia se trezise devreme, pentru că era schimbată într-o salopetă cu cizme de cauciuc, şi o geacă groasă. Din glugă îi ieşeau câteva şuviţe rebele, iar el oftă. Era bine.
Avusese cel mai îngrozitor vis. Regina năştea, iar el era conştient de faptul că cineva trebuia să moară. Reveni în propriul cort, şi oftă, din nou, aidoma unui bărbat bătrân, ce era.
Seara trecută fusese ultima seară pe care o petrecuse alături de ea, şi o iubise ca un nebun. La dracu' cu tot! Era un nebun îndrăgostit.