Virgin Change ( Part 3)

Cap.41. The bomb

  -Şoaptă?
-Mhm? gem încet
-Pot să...
Intră în mine cu putere şi nu îşi termină propoziţia
-Poţi. zic fără să ştiu ce are de gând să facă
Dintr-o dată îmi apucă părul, îşi roteşte mâna în el şi trage cu putere. Icnesc puternic şi simt cum îmi cedează mâinile. Capul meu stă pe spate, căci Andrew mă trage de par cu putere. E prima dată în viaţă mea când îmi simt tot corpul paralizat, atât de plăcere cât şi de oboseală. Iese din mine şi mă întoarce. Mă aşez pe spate şi îl privesc cum se aşează cu grijă peste mine. Intră uşor şi încetineşte ritmul. Mă sărută pe frunte şi respiră uşor. Un geamăt mut îi deschide buzele şi muşchii i se relaxează brusc.
-Gata? întreb zâmbind şi îl zgârii uşor pe spate
Iese din mine şi zâmbeşte larg.
-Nesatulo. zice şi mă muscă de gât
Înnoptăm la hotelul umil, unde a trebuit să plătim în plus pentru aşternuturi noi.
Dimineaţă decurge normal, ne împachetăm şi ne pregătim să schimbăm locul. O să schimbăm locul până ce o să ne simţim în siguranţă. Ne-am schimbat amândoi numerele de telefon, şi am transferat banii din contul meu într-un alt cont, contul lui Andrew.
-Bun. Ne găsim o maşină, şi putem stă liniştiţi undeva pentru câteva zile.
Îl iau de mâna şi intrăm într-o parcare cu maşini de vânzare. Andrew trage după el valiza noastră, în care nu cred că am mai mult de doua tricouri şi pantaloni. Mă uit în jur, ceva mă irită azi. Andrew mă lasă lângă valiza la umbră în timp ce el şi tipul de la vânzări vorbesc despre o maşină roşie, destul de drăguţă. Îl privesc insistenta pe vânzător. Clipeşte des, îşi freacă mâinile una de altă, pare foarte stresat. Poartă un costum care îi vine tun, cămaşă apretată, călcată perfect. Privesc insistent costumul... şi dintr-o dată zăresc eticheta. Ralph Lauren... mama i-a luat un costum de asta fratelui meu şi a fost aproape 4000 de lire. Cum îşi permite un vânzător de maşini să poarte un costum aşa scump într-o zi obişnuită de lucru.
-Andrew... şoptesc şi îi fac semn să vină
-Da? spune el şi se apropie
-Ascultă aici. Ceva nu e bine. Uită-te la costumul tipului
-Îi stă bine, iubito. Uite, nu e timp de remarci în modă
-Costumul ăla e 4000 de lire. Vânzătorii de maşini nu au bani nici de pâine, Andrew. Ceva nu e bine.
Andrew mă priveşte lung, atent. priveşte iar vânzătorul ce pare să între în vorba cu alţi cumpărători.
-Uite cum face. Îl ţin de vorba, tu te bagi sub maşină şi îmi spui dacă vezi o luminiţa roşie. Bine? zice el şoptit
-Vrei să găsesc un localizator gps, m-am prins... Luminiţa roşie... bombăn eu şi mă ridic de pe valiza
Andrew mă ciupeşte de fund şi zâmbeşte pervers
-Tu nu îmi comentezi, atâta timp cât nu suntem în pat...
Planul merge bine, urmează să mă strecor sub maşină. Mă pun pe burtă în spatele msinii şi mă uit sub maşină. Un beculeţ roşu şi un ceas. Privesc sub maşină delângă şi văd acelaşi lucru. privesc şi la restul maşinilor din rază mea şi toate au acelaşi ataşament: un ceas şi un bec roşu. Mă ridic şi mă prefac că tocmai am căzut
-Vreţi să va duc înăuntru? întreabă vânzătorul
-Da, cred că mi s-a făcut puţin rău. spun şi zâmbesc politicos
vânzătorul mă duce în biroul lui şi îmi da un pahar cu apă, apoi pleacă la Andrew. mă ridic de pe scaun şi încerc să cotrobăi silenţios prin actele de pemasă. Nimic suspect, doar acte de vazari, tranzictii şi un număr de telefon care se termină în 69...
-Tata... zic în şoaptă şi citesc iar numărul de telefon
E numărul tatei. Are acelaşi număr de când e adolescent...
Ies grăbită din birou şi fug la Andrew ţinându-mă de burtă.
-Andrew... copilul... zic şi mă ţin dramatică de burtă.
Andrew se uită şocat la mine.
-Ce copil? zice şocat
-Copilul... zic eu şi îl lovesc peste antebraţ
-Oooo da, gemenii... Ne scuzaţi, o să mergem la spital. zice Andrew şi mă ia pe sus trăgând valiza după el
Mergem cam 5 minute aşa şi ne oprim într-un gang unde ne asigurăm că nu ne vede nimeni.
-Copilul? Serios? Nu puteai să zici că ai diaree? întreabă el transpirat
-Ascultă aici. Numărul lui tată era pe biroul vânzătorului, toate maşinile aveau bec roşu şi ceas.
-Ceas? Eşti nebună? eşti sigură
-Da. Pe copilul meu jur
Andrew îmi da uşor cu pumnul în burtă şi rade apoi devine serios.
-Oare ne cronometrează drumul?
-Pe dracu, Şoaptă. Alea-s bombe...
-Bombe? tată nu ar vrea să mor!
-Cred că tatăl tău a scăpat de mult situaţia de sub control. Cred că tată îl are cu ceva la mâna. tatăl tău nu te-ar răni...
-Mă iubeşte.
-Ştiu. Aici nu e mâna lui SkyFall... aici miroase a mâna de Dust...
-Miroase? Aici miroase a pipi
Andrew rade şi îşi da ochii peste cap.
-Asta e mâna de Dust. zice şi îmi trage o palmă puternică peste fund
Icnesc şi îl iau de mâna
-O să luăm o maşină de pe piaţă neagră. Încerc şi eu să fiu cinstit şi mi se da cu bombe
-Dar de ce au toate bombe?
-Că să se asigura că murim, indiferent de ce facem. Nu suntem în siguranţă nicăieri...