Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )

Trăind în trecut

Harry

Pentru tatăl meu timpul nu se oprește în loc, indiferent de cine a decedat, pe cine am pierdut sau cât sufăr eu. Nici când a decedat mama nu s-a oprit, nici când mi-am pierdut fratele și cu atât mai puțin, acum.

Doi ani de zile au trecut, doi ani în care s-au întâmplat atât de multe, dar totul fără însemnătate. Doi ani în care am visat acel avion seară de seară. Doi ani în care nu am făcut nimic altceva, decât să îndeplinesc ordinele tatălui, din nou. De ce? Pentru că nu-mi mai pasă de nimic. Dacă mor sau dacă trăiesc, este același lucru pentru mine.

De ce nu m-am luptat cu tatăl meu? Pentru că nu mai am pentru cine lupta. Totul s-a dus de râpă atunci când flăcările mi-au împânzit ochii.

Poate că ar fi trebuit să lupt, să îi răzbun moartea, însă știu că ea a renunțat la răzbunare de dragul meu, așa cum am făcut eu de al ei.

Timpul a trecut. Încet, dar sigur. Eu m-am ales cu o soție , Mia, Los Angeles-ul pe care l-am râvnit atât de mult și faptul că nu i-am mai văzut mutra lui Gerald de la moartea Samanthei.

Ochii mi s-e umezesc doar la gândul și imaginea blondei cu ochii verzi ce mi-a făcut zile fripte, atât cât a rezistat. Două zile. Atât a durat până ne-am dat seama cât de îndrăgostiți suntem unul de altul.

Într-un final sunt smuls din gândurile mele de frumoasa brunetă, ce acum îmi este soție și îmi poartă copilul în pântec.

- Bună iubitule, sper că eu eram prezentă în gândurile tale.

- Nimeni alta nu are loc de frumusețea ta.

- Mm... Să înțeleg că te-ai trezit bine și ieșim la o plimbare? Pentru Jace măcar. Spune mângâindu-și burtica ce începe să prindă contur, având deja 4 luni. Copilul meu crește, însă nu în pântecul în care l-aș fi dorit atât de mult.

- Harry? Au trecut doi ani. Pentru numele lui Dumnezeu... Uit-o... Nu se mai întoarce și să fiu al naibii de te las să mai plângi după o amintire. Eu sunt aici, sunt a ta.

- Mia. Te rog.!

- De doi ani de zile mă rogi să-ți dau timp, Harry. De doi ani te lupți cu amintirea ei. Dacă eu aș păți ceva acum, nu ți-ar păsa.

- Nu spune asta, Mia, știi că țin la tine.

- Știu, Harry, însă nu o să mă poți iubi niciodată cum ai iubit-o pe ea, dacă nu-i dai drumul.

Mă ridic de lângă ea și mă îndrept spre fereastră. Privind cerul senin, imaginea avionului în flăcări revine bucată cu bucată...

- Am crezut că acest copil ne va apropia mai mult, însă nici măcar el nu te poate face să ne iubești.

Mă îndrept spre ea cu pași repezi și o agăț involuntar de braț scuturând-o și urlându-i în față.

- Mia, inima mea îi aparținea ei și s-a făcut scrum odată cu ea, nu mai am cu ce iubi. Nu te pot iubi. Nu cum vrei tu și știai asta atunci când te-ai căsătorit cu mine.

Privirea ei stupefiată și aproape înlăcrimata mă face să realizez duritatea cu care o strâng de braț așa că o eliberez brusc. Mia este o femeie minunata si nu merită purtarea mea, eu nu o merit pe ea, însă nu noi decidem asta, ni s-a spus foarte clar.

- Iartă-mă.

Ies afară cu lacrimi în ochi, nefiind sigur care este motivul.