Preview capitol 28

711 21 0
                                    


          Fără a mă gândi la consecințe care, cel mai probabil au să fie grave și pornesc spre ofițer țintind arma din toc. Nu privesc în urmă, însă mă rog la Dumnezeu că Harry și Sierra au fugit și nu vin după mine. Am un plan prost gândit, însă sper că salvator, pentru moment. Luat pe nepregătite și total surprins de apariția mea, ofițerul se pierde pentru o secundă, prilej perfect pentru mine să-i iau arma și să trag în sus. Sunetul asurzitor panichează pe toată lumea și toți încep să alerge în direcții diferite, însă panica îi cuprinde și pe bărbații în negru care încep să alerge spre ieșire.

          Îmi întorc privirea spre agent, care, se întinde spre mine și aproape că mă pocnește, însă mă feresc la timp și îi arunc arma în față după care mă întorc și încerc să-mi fac loc prin mulțimea panicată. Aud în urma mea apelul agentului prin stație, așa că încerc să-mi grăbesc pasul. Îl văd pe Harry îndreptându-se spre mine, așa că îmi schimb direcția, probabil lăsându-l confuz.

          Imediat ce ajung în teren mai liber, încep să alerg, dar, calea îmi este tăiată de doi ofițeri care se îndreaptă cu viteză spre mine. Îmi schimb din nou direcția și cu un efort supraomenesc reușesc să ies din agitația provocată.

----------------------------------
Mai perfecta de atât cred că nu avea cum să iasă cartea mea sau poate că dupa părerea altora, da, însă eu mă bucur și mă mulțumesc cu ea așa cum este. O ador și nu-mi vine să cred că se apropie de final.

Mini lectură plăcută, dragilor. 😍😍

Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum