Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )

Aventuri în miez de noapte

          Noaptea nu întârzie să apară, însă somnul nu vrea deloc să-și facă apariția. Întorcându-mă după o parte pe alta, îmi construiesc în minte planul perfect pentru a-l scoate pe Harry de acolo.

          Cuvintele lui îmi tot răsună în minte, până când cele prețioase îmi atrag atenția. Mă ridic în șezut și în următoarea secundă fug spre masa care se află în camera mea.

          Aprind veioza și întind o hartă a Londrei pe ea, examinând fiecare drum care duce de la acea închisoare în oraș. Se pare că sunt doar două, însă chiar și așa nu pot ști pe care dintre el vor merge.

          Planul de care am nevoie, deja începe să mi se deruleze în cap. Nu mai am răbdarea necesară pentru a aștepta până mâine dimineață să le împărtășesc celorlalți teoriile mele, așa că zbor spre camerele lor și încep să bat la fiecare în ușă. Spre surprinderea mea Nick este cel ce deschide primul și pare mai speriat ca niciodată.

          — Samantha, ce Dumnezeu ai, mai speriat de moarte, jur.

          Atunci când apare și Angel în pragul camerei ei, deschid și eu gura.

         — Am găsit planul perfect. Chiui entuziasmată și bat din palme, ca un copil de cinci ani.

          Amândoi sunt extrem de somnoroși pe lângă mine, care am sacul plin de energie. Observ un licăr de speranță apărând în ochii lui Nick, deci el își dăduse seama că am cu adevărat de gând să-l ajut pe Harry să evadeze.

          — Harry va fi transportat din afara Londrei la procesul ce va avea loc aici, pe undeva. Pe noi nu ne interesează asta pentru că nu vom sta să aflăm rezultatele procesului, care știm că vor fi în defavoarea lui. Dinspre închisoare spre centru, mai este un drum înafara celui pe care îl urmăm noi de fiecare dată, ceea ce ne oferă o problemă. Nu vom ști pe care îl vor alege.

          Faptul că o privesc pe Angel, o determină să întrebe mecanic. - De ce te uiți la mine?

          — Pentru că o să avem nevoie și de ajutorul tău. Îi răspund cu un oftat și îmi împreunez brațele la piept.

          — Eu... Dar... Cu ce?

          — Știi să conduci? Întreb arcuindu-mi o sprânceană.

          — Normal, Sam, mi-o întoarce ea dându-și exasperată ochii peste cap.

          — Nu, Angel, întrebarea mea era, știi să stăpânești volanul unei mașini cu 2000 de cai putere?

          — Mă descurc.

          — Bun, încă un lucru. Ești dispusă să-ți riști pielea pentru Harry? Rostesc eu cu seriozitate și îi urmăresc orice schimbare de stare, fie ea cât de mică.

          — Normal că îl ajut pe Harry, aș face orice pentru el. Mi-o întoarce ea ofensată și nu-și întoarce privirea nici o secundă.

          Spusele ei îmi sunt total adresate cu subînțeles, sunt conștientă de asta, dar nu o pot pierde tocmai acum când am nevoie de ea, așa că tac și să îmi îndrept atenția spre Nick, care aproape că râde de afirmația mea precedentă, însă nu din cauză că o făcusem pe Angel incompetentă, ci pentru că știa la fel de bine ca și mine că nu avem asemenea mașini.

          — Amm, Sam, iubito? Noi nu avem asemenea mașini.

          — O să avem în două zile. Zâmbetul ce îmi brăzdează fața, îi bagă în sperieți pe amândoi, ceea ce mă face și mai mândră de mine.