Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )

Secretul din Londra

          Într-un final ajung acasă epuizată atât fizic, cât și psihic. Tot drumul nu am scos nici un cuvânt, chiar dacă știu că Nick ar vrea să afle cum este Harry. Mă bucur enorm de mult că și el a păstrat tăcerea și nu mi-a pus întrebări, așa cum mă așteptam, însă știu că trebuie să vorbim și să găsim o soluție la toată nebunia asta.

          Mă așez istovită pe canapea, imediat urmată de Nick.

          — Ce facem?

          Cu un oftat care nu prevestește răspunsuri plăcute, Nick vorbește alene, epuizat.

         — Nu... nu știu, însă o să vorbesc mâine cu avocatul să văd ce zice. Samantha... Ți-a zis Harry motivul?

          — Am avut cel mult zece minute la dispoziție, Nick, nu am vrut să le irosesc pe povești despre trecut. În plus de asta... O să îmi spună singur când va fi pregătit.

          — Ok... Voiam doar să știu..! Sam știi că o să fac tot posibilul să-l scot de acolo, bine?

          — Știu Nick... Adică știu că Harry are încredere în tine, altfel nu aș mai fi aici. Dar eu nu pot să fac tot posibilul pentru că nu știu nimic și asta mă omoară.

          — Sam, nu te mai tortura singură, oricum nu poți face nimic. Nu ești curată ca să nu fii luată în vizor dacă ieși în evidență. Mă ocup eu de tot.

          — Dacă tu crezi că eu o să stau cu mâinile-n sân cât timp Harry e acolo, te înșeli băiețaș.

          Buzele i se curbă într-un zâmbet strâmb, deloc caracteristic lui iar asta mă neliniștește.

          — Nici nu credeam asta, scumpă Samantha. Dar acum nu poți face nimic, decât să te duci să dai târcoale închisorii, mai bine stai aici și te odihnești puțin, nu ești deloc bine iubito.

          — Ai... Dreptate, presupun. Dar imediat ce afli ceva de la avocat mă anunți. Fără menajamente Nick, promiți?

          — Promit. Acum fugi și lasă-mă să-mi fac treaba.

          — Ia stai puțin... Tu ești avocat? Știu că probabil e cea mai mare idioțenie pe care o pot scoate, însă sunt tare curioasă să aflu dacă burlacul ăsta chiar lucrează, cu toate că mă îndoiesc de asta.

          — Nu... Dar cunosc pe cineva care e și va fi dispus să ajute în schimbul unui preț, probabil deloc mic.

          — Mister rezolvat. Șoptesc ca pentru mine, însă cuvintele ajung și la urechile sale.

          — Despre ce vorbești?

          — Amm, nimic. Hai du-te și află ce trebuie aflat.

          La câteva minute după ce Nick dispare fără urmă, îmi amintesc că mai am o problemă nerezolvată, Angel. Îmi trag imediat geaca pe mine și iau un taxi până la spitalul unde fusesem și eu internată acum o seară.

          Holurile sunt puțin mai pline față de seara trecută, dar nu îndeajuns încât să mă împiedice să ajung la pacienta de care sunt interesată. Ceasul indică deja ora 2 după masă și mă întreb oare când naiba s-au întâmplat toate atâtea. 

          Când deschid ușa salonului său, dau peste o roșcată ce stă rezemată de spătarul patului cu privirea  îndreptată în gol.

          Mă apropii ușor de ea și încerc să o aduc la realitate fără să o sperii.

          — Angel, ești bine?