Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )

O altfel de trădare

          Îl privesc pe Harry și nu-mi vine să cred că e aici, că îl țin de mână și că vizităm România.

           Îl sărut pe obraz iar el mă ia în brațe. Suntem în parcul Herăstrău, care, în ciuda vremii posomorâte este plin de oamenii și copii ce fug dintr-o parte în alta, scoțându-i din minți pe părinții lor.

          Harry mă privește adânc în ochi, studiindu-mi cu atenție chipul.

          — Am îmbătrânit? Îl întreb zâmbind jucăuș.

          — De unde le scoți, Samantha. Ești mai frumoasă ca niciodată, strălucești iubito. Privirea și vorbele lui Harry nu numai că mă topesc pe picioare, mă fac să plutesc. Nu am fost niciodată privită cu atâta adorație și asta mă copleșește.

          Îi zâmbesc înapoi la fel de frumos și mă ghemuiesc în brațele sale.

          — E atât de ireal... Șoptesc cu fața ascunsă la pieptul său. Chiar e ireal, totul e ireal... Suntem la mii de kilometri depărtare de casă... Unul în brațele altuia și ne bucurăm de liniștea pe care o mai avem câteva zile, liniște care am dobândit-o după multă muncă.

          — Ce anume iubito? Întreabă Harry plasându-mi un scurt sărut pe frunte.

          — Totul. Uită-te la noi... Împreună după o luptă aprigă și de lungă durată... Ne bucurăm de frumosul sfârșit de noiembrie românesc și nu ne pasă că un alt război vine... Ador asta.

          — Ai dreptate. Amândoi știm la fel de bine cât de mult contează trăirea clipei.

          — Crezi că vom reuși, Harry? Crezi că vom reuși să dobândim liniștea asta și să o avem zilnic?

          — Trebuie, iubito. Nu-l mai las pe Gerald să câștige și de data asta... Ultimul glonț eu îl trag, pentru tot răul pe care l-a creat.

          — Haide să bem ceva cald peste drum. Spun eu ridicându-mă cu viteză și repezindu-l și pe Harry. Îl trag după mine până în micuțul restaurant care servește căldură și băuturi fierbinți și după ce comandam două ceaiuri, îi trimit un mesaj lui Nick cu locația noastră pentru a ști unde să ne găsească. Sper că a găsit ceea ce caută cu atâta disperare.

          — Cu-i îi scrii mesaj? Îl întreb pe Harry când observ că de câteva minute butonează telefonul fără oprire.

          — Lui Sebastian, de ieri seară nu-mi mai răspunde la telefon. Ceva nu-mi miroase a bine, spune el ușor iritat și aruncă telefonul pe masă.

          — Nu-ți mai face atâtea griji, iubitule. Sigur e și el pe undeva, cu vreo cineva... Apropo cum l-ai cunoscut?

          — Prin Angel... Se cunoșteau tot din Londra și știa că el se întorsese acasă după ce și-a terminat studiile, așa că l-am căutat sperând să ne ajute să supraviețuim într-o țară străină.

          — Hmm... Angel... Deschid gura să zic și altceva legat de ea, însă o închid la loc în momentul în care telefonul meu vibrează pe masă.

          — E Luise, spun ridicând din umeri datorită privirii insistente a lui Harry.

          — Ce? Acum ce naiba mai vrea? Jur că...

          Nu îl las să termine fraza și îmi așez mâna peste a sa, sperând să îl calmez. Îl înțeleg, chiar o fac. Luise ne-a creat numai probleme iar lui i-a ucis soția și copilul nenăscut, însă și pe Luise îl înțeleg. Nu e vina lui. Nu în totalitate.