Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )

Diavol sau înger

          Fac un pas silențios în spate și după o rup la fugă pe scări. Deschid vijelios ușa camerei și nu îmi pasă dacă Nick este dezbrăcat în duș, intru peste el.

          — Trebuie să plecăm. Acum! Rostesc apăsat și ies cu viteză din baie, unde el chiar este dezbrăcat în plin dus. Fără a sta pe gânduri încep să-mi trag hainele curate pe mine și să împachetez mâncarea pentru a o lua cu noi. Nick nu pune întrebări stupide și începe și el să-și îmbrace hainele, fiind conștient că nu glumesc.

         — Ce sa întâmplat?

         — Sunt la știri, fața mea e la știri, alături de a lui Harry. Femeia e jos și ultimul lucru pe care l-am văzut a fost mâna ei pe telefon. Turui in timp ce trag fermoarul rucsacului și îl arunc pe umăr imediat după ce trag și Geaca de piele deasupra tricoului.

          După câteva scurte minute suntem echipați și gata să pornim din nou la drum. Nu ne dorim asta, nu cred că mai suntem în stare să alergam sau măcar să mergem vreo câțiva kilometri, însă nu aveam altă opțiune.

          — Nu putem coborî scările. Ne va auzi și probabil va încerca să ne oprească. Spun eu îndreptându-mă spre geam și examinând înălțimea. O să sărim.

          — Ce? Samantha, nu sunt Batman. Mi-o întoarce bărbatul alarmat.

          — Crede-mă, Nick, nici eu nu sunt Supergirl si tot am sărit de la o înălțime de 4 metri. Aici nu e așa mult. Vom fi bine.

          Deschid repede geamul fără a mai aștepta răspunsul lui și arunc înainte rucsacul, mai apoi fără a ezita mă arunc și eu cat mai silențios posibil. Știu că Nick mă va urma, e mai sigur decât dacă am ieși pe ușă și el stie asta.

          — Cel mai bine ar fi să ne grăbim, după ce ne îndepărtăm vom decide ce vom face. Rostesc zgribulită și chiar dacă vocea nu-mi tremură, la dracu', e frig, îngrozitor de frig iar geaca mea subțire de piele nu face față.

          — Stai. Vocea șoptită a lui Nick aproape că îmi oprește inima pentru o secundă. - Nu e nici o mașină de poliție în față dar e una pe care cred că am putea-o folosi.

          — Adică am putea-o fura. Spun apropiindu-mă și eu de locul în care e Nick, adică la colțul cabanei.

          — Spune-i cum vrei. Pare bunicică și ne-ar scăpa de câțiva kilometri buni de alergat.

          — Ai dreptate. Hai să ne grăbim.

          Spre ușurarea noastră, mașina nu este blocată, însă nu are nici cheile în contact. Urc la volan înainte ca Nick să poată protesta și fac ce ma învățat tata încă de mică.

           Imediat ce mașina pornește cu un huruit, ies pe drumul asfaltat si o pornesc în direcția opusă de cea din care credem noi că am venit, adică Londra.

          Știu că mașina va fi raportată ca și furată la un moment dat și de aceea viteza cu care merg pe șosea este de 150 km la oră.

          — Ce vom face în continuare? Întreabă el cu glas obosit. Puterile ne lasă pe amândoi și jocul ăsta devine tot mai periculos.

          — Ne ținem de planul tău. Mergem în Scoția și de acolo zburăm spre România. Harry va fi acolo. Trebuie să fie acolo. Rostesc ultimele cuvinte cu speranța în glas.

          Drumul până în Scoția a fost unul lung și obositor, însă acum că suntem aici nu mai vreau să mă gândesc prin ce am trecut.