Mireasa lui Dracula (necesită editare)

14. Aliante noi

Secunde, minute intregi am ramas nemiscata, desi interiorul meu era mai agitat ca niciodata. Realitatea pe care o stiam se schimbase intr-o singura clipa, sau poate aceasta este doar o plasmuire a imaginatiei mele. Nu poate fi adevarat! Inima incepe sa mi se zbata mai tare ca niciodata si mintea incepe sa fie invaluita de o neliniste pe care nu o mai pot controla. Statea chiar in fata ochilor mei. Era el. Mi-am dat seama ca sentimentul acesta exploziv era bucurie. 

-Austin...rostesc aproape in soapta. 

Acesta imi raspunde cu un zambet. Ma apropiu incet de el, dar cand ajung in dreptul lui observ ca zambetul sau s-a sters de pe fata si din ochii sai blanzi disparuse acea sclipire de la inceput, fiind acum inlocuita de spaima. 

-Ce este? intreb, dar observ cu groaza ca unghiile mele se transformasera in ghiare, coltii ascutiti au iesit la iveala... Fara sa imi dau seama ma transformasem intr-un monstru in adevaratul sens al cuvantului. Toata bucuria revederii lui Austin s-a transformat acum in teama, o teama ce mi-a intunecat ratiunea. Ma temeam chiar de propria-mi infatisate. In interiorul meu a inceput o lupta intre partea umana si cea intunecata, iar aceasta din urma parea sa castige. Nu mai sunt eu. Pot sa simt cum inimile celor doua fiinte umane din apropierea mea pompeaza sangele cald tot mai repede. Tot ce vreau e sa imi astampar setea disperata care ma ardea pe dinauntru. 

-Lucia, opreste-te! aud glasul lui Austin, dar nu are nici un efect asupra mea. 

Cand eram pe punctul sa imi infing coltii in gatul fraged din fata mea, simt cum ceva imi arde pielea. Ma intorc rapid si o observ pe Adela tinand in mana un buchet de flori de culoare violet, uscate.

Dupa ce imi revin realizez tot ce eram pe cale sa fac daca nu ma oprea Adela. Eram aproape sa ii curm viata lui Austin fara ca sa pot face ceva sa controlez asta. Bucuria revederii sale, care m-a facut sa uit sa ma controlez si mi-a dezvaluit adevarata fata, s-a transformat in teama, iar aceasta mi-a activat instinctele de aparare. Inteleg acum tot ce se intamplase cu Vladimir si Anabela pentru ca istoria era pe cale sa se repete. Dragostea e teama, teama ne dezgoleste de toate mastile si ne arata adevarata infatisare.

-Imi pare rau ca a trebuit sa fac asta! Florile acesea uscate sunt ca si o otrava pentru voi.

Il privesc pe Austin, care parea destul de calm, cu toate ca era sa moara cu cateva clipe in urma.

-E in regula, imi spune acesta linistit. Stiu ce ti s-a intamplat si ca ceea ce tocmai am vazut nu esti tu.

-Cum de esti in viata? il intreb incercand sa ma calmez si eu. 

-Ei bine, satenii m-au lasat sa plec, avand o explicatie rationala pentru tot ce se petrecuse cu voi. Credeam ca ai murit in noaptea aceea, asa ca am plecat spre casa. Vestea ca un grup de turisti au disparut in niste munti din Transilvania s-a raspandit peste tot, iar eu eram cunoscut ca fiind unicul supravietuitor. Aceste luni in care credeam ca ai murit au fost cele mai ingrozitoare din viata mea. Credeam ca te-am pierdut pentru vecie! spune el si se opreste, vocea sa devenind tremurata, iar ochii au inceput sa i se umezeasca.

-Cum de stiti despre mine? intreb eu incercand sa mai descalcesc putin lucrurile.

-Dupa ce toata povestea cu voi a trecut, fiica mea, Iolanda a disparut fara nici o urma. Nimic nu parea sa mai aiba sens. Parea sa se faca mai bine si, fara nici o explicatie, nu am mai reusit sa o gasesc. Incepusem sa imi pierd mintile si nimeni nu parea sa faca ceva pentru a o gasi. Cu totii o stiau ca fiind nebuna. Incercam sa caut o explicatie reala sau supranaturala, dar nimic nu parea sa imi creeze vreo pista, pana intr-o noapte cand cineva a batut la usa mea. S-a prezentat ca fiind un cercetator ce are nevoie de cunostintele mele, dar din momentul in care i-am vazut chipul am simtit ca imi pare atat de cunoscut, doar ca, pe moment nu am reusit sa imi dau seama ce imi parea atat de familiar la el. Am iesit fara sa stau pe ganduri si am stat de vorba cu el. A inceput sa imi adreseze intrebari care mi-au starnit curiozitatea. I-am spus tot ce stiam, iar dupa ce a plecat, o luminita mi s-a aprins in minte si am cautat printre artefactele mele un portret vechi. Cel intruchipat de acesta semana izbitor cu strainul de mai devreme, dar asa ceva parea imposibil. Portretul il ilustra pe Vladimir, un luptator ce a murit cu secole in urma. Mi-am amintit despre toate miturile legate de acesta si am inceput sa pun lucrurile cap la cap. Acel Vladimir era contele Dracula, iar acesta tocmai ma vizitase. Mi-au venit in minte toate lucrurile pe care le delirase Iolanda despre monstrul cu ochii rosii si tot ce a spus despre tine. Mi-am dat seama ce cauta Vladimir, Cartea numelor. Am incercat sa fac tot posibilul sa pun eu mana pe acea carte deoarece aveam banuielile mele. L-am cautat pe Austin pentru a ma ajuta. Am sperat amandoi ca esti in viata! Nu eram siguri, dar cand te-am vazut. Stiam ca vei veni aici daca te vei intoarce vreodata in Anglia.