Mireasa lui Dracula (necesită editare)

23. Privire ucigatoare

Padurea abandonata si lipsita parca de orice forma de viata nu e un loc in care mi-as fi dorit sa ma intorc. As fi dat orice sa mai ramanem macar o noapte in Moscova, care a devenit orasul meu preferat, cel in care toate basmele din povestile de iarna spuse in jurul semineului pareau sa devina realitate, in care magia parea ca exista cu adevarat. Mi-as fi dorit sa alunec la nesfarsit pe marea de gheata sticloasa, tinandu-l pe el de mana, ca intr-un vis. As fi dat orice sa mai simt inca o data atingerea pufoasa a fulgilor de zapada pe fata mea si sa ii vad cum se aduna jucausi pe suvitele lui negre. Acum viscolul pare sa imi incalceasca parul, iar fulgii cad haotic, fara orice urma de gratie. Cel mai mult mi-as fi dorit insa sa mai simt caldura bratelor sale cum imi invaluie trupul in asternuturile matasoase, sarutul sau care mi-a ramas pe buze ca o amprenta si privirea senina din ochii sai cu nuante cenusii, care imi aducea atata pace...Stiu ca va fi mai distant fata de mine in preajma celorlalti si asta ma va face sa ma usuc de dor. Ajungem intr-un final, chiar daca vantul salbatic parea sa fie de data aceasta de partea mea, impiedicandu-ne sa ne deplasam mai repede. In jur e agitatie, ca si cum s-ar fi dezlantuit o avalansa care a lasat haos in urma ei. La vederea contelui toata lumea tace si se opreste din ceea ce facea. Imi aduc aminte de Alan si Quinn. Nu o zaresc pe Quinn si asta ma nelinisteste. Cum am putut sa uit de ce ar fi putut sa li se intample? Imi dau seama ca in preajma lui Vladimir nimic nu mai conta pentru mine. Cand eram doar noi doi, el era singurul care imi fura toate gandurile, intreaga fiinta. Apare Ana cu o infatisare care se vrea disperata, dar pe mine nu ma poate insela. Stiu ca ceva a facut si asta ma sperie.

-Ce este? intreaba contele nedumerit, cu o voce puternica, rasunatoare.

Ana face cativa pasi spre noi, dupa care se opreste.

-Lupul...a fugit...rosteste aceasta.

Contele pare mai degraba surprins si amuzat.

-Cum anume? Nici macar nu e luna plina! Nu ati fost in stare sa paziti un simplu om?

-A avut ajutor! raspunde aceasta la fel de serioasa. Quinn a disparut si ea. A mers sa il interogheze si de atunci nu i-a mai vazut nimeni.

La auzul acestor cuvinte, in vocea contelui se simte furia, iar eu imi dau seama ca Ana minte deoarece stiu ca ea a fost cea care i-a intrerupt atunci. 

-Quinn...nu ar face asta! Ati cautat-o?

-Nu i-am putut detecta urmele. Credem ca Alan i-a putut ascunde cumva mirosul. Am cautat toata noaptea, iar ziua am folosit ciorile, dar nimic. Parca i-a inghitit pamantul.

Ana ramane nemiscata, in timp ce contele se roteste in cerc, incercand sa gaseasca o explicatie. Ceialalti vampiri asteapta si ei ca Vladimir sa spuna ceva, dar asta nu se intampla.

-Trebuie sa fi planuit asta de mai demult. Acum li s-a ivit ocazia perfecta. Cineva trebuie sa ii fi sustinut...de data aceasta privirea ei se indreapta spre mine, aruncandu-mi parca fulgere.

Contele ma priveste si el, incercand sa citeasca un raspuns din gesturile mele.

-Ce? Nu am idee despre ce vorbesti...mincinoasa nenorocita! izbucnesc eu, eliberandu-ma de toata furia pe care am incercat sa o ascund in tot acest timp.

-A...nu? Tu esti cea care minte. Ai incercat sa il manipulezi pe conte si sa il faci sa il lase in pace ca sa ii pregatesti evadarea. De asta tot il rugai sa ii mai dea timp!

-Nu! Tu le-ai facut ceva! Te-am urmarit cand inca eram in Moscova. Tu erai acolo cand Quinn il interoga. Erai acolo! incerc eu sa par cat mai convingatoare, nefiind sigura daca mi-a iesit la fel de bine ca si ei.

-Asta nu o crezi nici tu! continua Ana.

Contele se indreapta spre mine si prefer sa nu mai zic nimic. Ii cunosc privirea si ma invaluie teama. Nu ma crede! imi rasuna un gand in minte. E privirea aceea pe care mi-a aruncat-o cand l-am tradat prima data, in noaptea aceea din sat, privirea care a lasat in urma atata haos, care m-a facut sa imi urasc existenta.

-Vladimir, rostesc incet, ca si cum mi-as dori ca nimeni sa nu ma auda, doar el. Spun adevarul! Trebuie sa ma crezi pe mine!

Ii iau mainile in palme, dar el ramane la fel de rece, precum un munte de gheata.

 -Priveste-ma in ochi...

Asta e tot ce imi vine in minte si, spre surprinderea mea, face intocmai. Isi pune mainile pe tamplele mele si ma priveste intens. Incerc sa nu clipesc si simt cum ceea ce face sa imi da o stare de ameteala. Ochii sai imi par atat de stralucitori, ca doua stele care ard, in adevaratul sens al cuvantului. Au devenit rosii. Privirea sa e ucigatoare. Nu...Vladimir nu ma priveste...E ca si cum ar incerca sa imi patrunda in minte. E acelasi lucru pe care il facem noi cu ciorile. Ochii incep sa imi lacrimeze si simt o durere care imi strabate intreg trupul. Simt o presiune atat de mare, incat mi se pare ca mintea e pe cale sa imi explodeze. De data aceasta clipesc si il prind cu degetele, incercand fara succes sa ii desprind mainile de fata mea.

-Ce faci? rostesc cu o voce extrem de slaba, incat nu sunt sigura ca m-a auzit.

Acesta tresare la fel ca in noaptea in care i-am rostit pentru prima data numele si abea acum imi dau seama de puterea vocii mele asupra sa. Isi desprinde mainile rapid si se indeparteaza, lasandu-ma sa cad in zapada alba, care incepe sa devina rosiatica la contactul cu mainile mele. Abea acum imi dau seama ca lacrimile mele nu erau defapt lacrimi, ci sange...Privesc ingrozita la peletele rosii care au murdarit puritatea stratului rece si stralucitor care se intindea inaintea mea. Durerea a mai disparut si incerc sa imi revin, dar aud vocea lui Vladimir, care de data aceasta nu mi se pare cel mai frumos sunet, ci unul care nu imi incanta auzul, ci imi cutremura intreaga fiinta.

-Ei bine, vreau si eu sa va spun ceva. V-am promis demult ca existenta voastra va fi una glorioasa, dar ca mai intai va trebui sa ne invingem dusmanii. Asta s-a intamplat. Adevaratii dusmani au ars de vii. Lupii aceia nu sunt un adevarat pericol pentru noi. Cei care au reusit sa scape probabil ca acum s-au indepartat cat au putut de mult. Dominatia noastra e pe cale sa porneasca, iar acesta e locul de unde incepe totul: Rusia. Asta am facut in Moscova. Oamenii de aici ne vor devenii aliati. Suntem pentru ei arme puternice. In curand voi deveni liderul lor!

Rostind acestea se aud urale din partea celorlalti, desi Vladimir nu a mai dat alte explicatii despre cum avea sa se intample ceea ce tocmai rostise. Un val de entuziasm si bucurie i-a strabatut pe toti. Imi dau seama ca Vladimir nu a mers in Moscova doar pentru a fi cu mine si tot ce pot sa simt e o profunda dezamagire. Simt ca nu il cunosc si incep sa ma indoiesc de tot ceea ce credeam despre el. Imi doresc ca zapada sa ma acopere pentru a nu vedea ceea ce urmeaza sa se intample. Contele se indreapta spre Ana, care ramasese stana de piatra dupa scena de mai devreme dintre mine si el. In ochii ei se observa teama ca ii va face la fel, ceea ce nu se intampla, desi imi doresc din toata inima.

-Ana...rosteste acesta cu o voce mai seducatoare ca niciodata, zambindu-i fara sa isi dezvaluie coltii.

Aceasta se arata usurata si ii raspunde tot cu un zambet. Contele ii intinde mana, iar ea si-o lasa intr-a lui, aruncandu-mi de data aceasta mie o privire care imi da de inteles ca ea e cea care a invins, ca asta i-a fost razbunarea. 

Ma ridic, nestiind ce sa fac sau sa cred, nefiind sigura de ceea ce se va alege de mine acum. Vladimir isi indreapta privirea inspre mine si de data aceasta nu mai zambeste. Fata sa e mai serioasa ca niciodata.

-Am fost inselat odata. Asta nu se va mai intampla! 

Ii simt privirea atintita inspre mine. In ochii tuturor eu par dusmanul cel mai de temut si mi se pare ca asteapta cu totii ordinul de atac. Imi rotesc capul intr-o parte si privesc in gol, fara ca insa sa mai spun ceva sau sa fac vreun pas. Nimic din ce voi putea spune nu va conta pentru zecile de ochi insetate de sange.