Mireasa lui Dracula (necesită editare)

15. Nici o secunda in plus

Zilele trec atat de repede atunci cand stii ca nu mai ai mult timp la dispozitie. Parca abea ne-am intors din Londra, dar am fost socata sa descopar ca deja mai am doar o zi. Incerc sa imi dau seama unde a zburat timpul. De cand ne-am intors Vladimir a incercat sa se apropie cat mai mult de mine, desi eu am incercat sa pastrez o oarecare distanta. Probabil ca si-a dat seama de acest lucru si in ultima perioada m-a cam lasat in pace, dedicandu-si toata atentia planurilor sale, planuri in care nu am avut nici un interes sa ma amestec. Nu pot spune acelasi lucru despre Quinn. Am incercat sa o evit si pe aceasta, dar mi-a fost imposibil sa nu ma atasez de ea. Simteam ca imi aminteste de Lesley, fiinta umana dornica de aventura si distractie, care a pornit cu prietenii ei pe meleaguri necunoscute si pline de pericole ascunse, fara ca macar sa constientizeze acest lucru. Aceasta aventura in care a pornit Quinn nu e lipsita de pericole, cel mai mare fiind chiar eu. Exact ca si Lesley, in majoritatea timpului vorbea despre lucruri lipsite de importanta, dar care imi creau o senzatie de relaxare, probabil pentru ca aveam nevoie de cineva care sa ma detaseze realitatea mult prea ireala in care ma aflam fara voie.

Vocea lui Austin inca imi rasuna in minte. Inca nu imi vine sa cred ca traieste. Prin minte imi apare de nicaieri amintirea acelei nopti ingrozitoare in care fugeam de sateni. Noaptea in care mi-a declarat ca ma iubeste si toate noptile de dupa in care ma chinuia gandul ca eu nu i-am raspuns la fel. Imi dau seama ca si la Londra mi-a spus ca ma iubeste si nici atunci nu i-am declarat si eu. Incerc sa imi gasesc scuze: am aflat prea multe lucruri, vestea ca inca e in viata m-a socat destul de mult, ritualul, demonii, vrajitoarele...Dar toate aceste scuze ascund o realitate pe care inca nu o inteleg. Bineinteles ca il iubesc! El intruchipeaza tot ce e bine si drept pe lumea asta, el e tot ceea ce am nevoie pentru a ma simti fericita. De ce nu am putut sa ii spun si lui asta? De ce nu i-am spus in fata ca il iubesc? 

Merg in odaita mea, dar pe pat observ o cutie destul de mare. Gasesc pe ea un biletel, scris cu cerneala albastra: "Imbraca asta!". Deschid repede cutia si in ea descoper o fantastica rochie rosie, lunga, cu un corset de catifea, care imbina broderia rosie cu perle si margele, manecile din dantela transparenta imi atingeau coatele, iar in partea de jos se continua cu dantela peste materialul fin din matase. O imbrac si ma privesc in oglinda, fascinata de ceea ce vad. Deodata un sunet placut incepe sa imi incante urechile. Parea sa se auda din sala cea mare. Ma indrept intr-acolo.

-Vreau sa iti arat ce reprezinta un dans adevarat! imi zambeste el, vocea sa calma si totodata moderata, nici prea puternica, nici in soapta, devenind cel mai frumos sunet pe care l-am auzit vreodata.

Il privesc impresionata de tinuta pe care o purta. Parea din alte timpuri, demult apuse, si totusi atat de modern si elegant.

Vladimir imi intinde mana, facand o plecaciune. Imi asez cu gratie mana intr-a lui. Continua sa zambeasca in felul acela care nu ii e specific, felul acela prin care ma face sa ma simt speciala, unica, sigura fiinta din lume. Isi aseaza cealalta mana la spatele meu si ma trage inspre el, atat de aproape incat trupurile noatre aproape ca se ating. In stramtorarea creata nu pot sa ma mai fac nimic, orice miscare a mea depinzand acum de el. Il privesc in ochii-i care nu mai emanau privirea de gheata, ci calmul acela al apusului de soare vazut de la malul marii. Ceea ce ma fascineaza cel mai tare e faptul ca de fiecare data cand privirile noastre se intalnesc ochii lui spun o poveste diferita. Orice gand al meu dispare. Il vad doar pe el acum. Orice urma de rautate si cruzime i s-a stins din privire. E doar el, adevaratul el. Partea lui umana. Privirea mea il face sa se simta vulnerabil. Ii simt lupta interioara. Nu vrea sa il vad asa, ci puternic ca intotdeauna, dar nu reuseste si incearca sa se concentreze la dans. Ma conduce cu o eleganta exorbitanta, iar eu ma las, ca o petala de trandafir purtata de vant pe meleaguri necunoscute. Nu ma mai simt in subteran, ci sus de tot, deasupra Pamantului, iar lumea intreaga se invarte la picioarele noastre, cand in realitate eu sunt cea care se roteste. Inima imi danseaza si ea in piept, cuprinsa de un val de emotii. Simt ca ard in interior, iar buzele sale imi creaza o dorinta mult mai puternica decat orice pofta pe care am avut-o. Bratele lui Vladimir ma invaluie cu atata delicatete, incat imi doresc ca momentul sa dureze o eternitate, ca timpul sa stopeze in loc si muzica sa nu se mai opreasca niciodata, ceea ce nu se intampla. Nu e timpul cer care a ucis magia momentului, ci vampirul Gabriel. Venirea sa ma enerveaza mai mult decat ar fi normal si imi stapanesc cu greu coltii sa iasa la suprafata. Ma calmez destul de repede, trezindu-ma la realitate, o realitate mult prea incalcita si trista pentru a fi adevarata. Momentul a disparut deja si imi dau seama ca nu il voi mai trai niciodata.