Mireasa lui Dracula (necesită editare)

4. Tinutul blestemat

 Austin a reusit sa ma calmeze intr-un mod inexplicabil. Probabil ca visul acela s-a datorat povestilor auzite. Raman totusi o multime de lucruri neclarificate: cioara, ochii rosii care au speriat-o pe Iolanda si care acum mi-au aparut in vis, discutia dintre Ana si tatal sau, ceea ce mi-a spus Sofia despre sateni. Ceva imi spune ca totul are o explicatie, dar ceva si mai puternic imi spune ca ceva inexplicabil se intampla, asa ca ma decid sa nu mai merg la castelul in ruine, spre dezamagirea celorlalti.

-Ti-e teama ca o sa te sperii iar? Poate o sa-l intalnim pe Dracula.

-Da...deja temur, Alan.

-Sa nu cumva sa indraznesti sa mai faci vreo gluma de-a ta! il avertizeaza Lesley.

 -Sigur nu vrei sa vii? Sunt sigura ca iti va placea foarte mult acolo, incearca sa ma convinga si Ana.

-Sofia mi-a spus ca azi e o sarbatoare. Mi se par mult mai interesante traditiile din zona decat niste ruine.

-Sora mea...probabil ca exagereaza ca de obicei. Nu e nimic asa de special. 

-Totusi as prefera sa raman! spun eu multumita ca am gasit o scuza cat se poate de rationala. Ana continua sa insiste, dar nu ma poate convinge. 

-Raman si eu cu tine, imi spune Austin, probabil inca ingrijorat de scena mea de mai devreme.

-Nu e nevoie. Chiar sunt bine. Du-te daca vrei. 

-Sunt doar niste ruine. Prefer sa raman cu tine.

Ceilalti pleaca impreuna cu Ana si inca doi sateni. Ne luam la revedere cu gandul ca o sa ne vedem spre seara. 

In sat e o adevarata sarbatoare, fapt ce intra in contradictie cu ce mi-a zis Ana la plecare. Fetele tinere poarta pe cap cununi de sanzaiene, iar baietii poarta aceste flori la palarii. Austin si cu mine nu scapam si suntem obligati sa ne supunem traditiilor, dansand chiar in hora cu ceilalti tineri. Toata lumea ne trateaza cu atata caldura, ceea ce mi se pare suspect deoarece cu o seara inainte se putea simti cat de tulburati erau de venirea noastra. Ba chiar au acceptat sa le luam interviuri si ne-au lasat sa facem poze. Femeile ne-au povestit detaliat ritualurile ce trebuie indeplinite pentru a imbogatii recoltele si pentru a isi proteja familiile impotriva bolilor.  

 -Ce e mai exact aceasta sarbatoare? intreb eu pe una dintre batranele satului, care statea retrasa pe o banca si pe care am observat ca toata lumea o evita.

-E sarbatoarea Soarelui! Oamenii ii multumesc acestuia pentru ca a rasarit din nou, pentru ca lumina sa ii protejaza inca o data. Toata lumea se bucura si danseaza acum, cu speranta ca acesta va reusi sa ii apere, dar in curand intunericul se va lasa si isi vor da seama ca totul a fost doar o amagire. Se vor ascunde din nou ingroziti in locuinte, singurul loc care ii fereste de pericol.

-Ce pericol? intreb eu fascinata.

-Demonul noptii care pandeste in intuneric, o creatura atat de ingrozitoare pe care nici chiar infernul nu a suportat-o. De aceea s-a intors din moarte, dar nu ca fiinta vie. E pe jumatate vie, pe jumatate moarta. In interiorul ei are loc o lupta neincetata intre partea care isi doreste sa se intoarca in mormant si cea care vrea sa ramana aici, printre oameni. Aceasta din urma mereu invinge deoarece setea dupa viata e mult prea puternica si nimic nu o poate astampara. Cu cat intunericul e mai mare, cu atat aceasta devine mai puternica. De asta oamenii sarbatoresc Soarele pentru ca atunci atunci cand e lumina, vietile lor sunt in siguranta. Bestiei ii e teama de puterea ei.

-Wow..Nu am mai auzit niciodata de mitul asta, o intrerup eu.

-Pentru ca nu e un mit! Tinutul acesta e blestemat. Lucruri de neinchipuit se intampla aici. Ar trebui sa pleci cat mai repede din acest loc deoarece te poate simtii de la o departare foarte mare si daca viata ta o atrage, nu mai ai nici o scapare. Daca oamenii de aici o sa isi dea seama de acest lucru vor face tot posibilul sa ii faca pe plac bestiei.