Mireasa lui Dracula (necesită editare)

8. Condamnare

Soarele a asfintit deja, dar toata lumea e afara, adunata in jurul meu, tinand in maini torte aprinse. Observ ca fiecare are la gat cate o cununa impletita de usturoi. Ce fel de superstitie absurda mai e si asta? Niste sateni m-au luat cu forta si m-au legat de un stalp din lemn, in jurul meu ridicand un zid din paie si lemne uscate. Privesc in jur, dar nu vad nici o fața care sa arate induiosata. Nimanui nu ii e mila de mine, ba mai mult, cu totii sunt extaziati si asteapta cu nerabdare sa fiu executata. Cumva acest lucru li se pare o experienta interesanta. Cum e posibil sa existe oameni atat de cruzi? Incetez sa ii mai privesc deoarece imi e greata de faptul ca respiram acelasi aer. Imi indrept privirea in sus. Poate ca acolo undeva exista cineva mai puternic caruia sa i se faca mila de mine si sa imi ia viata in clipa aceasta. Nu vreau sa am parte de cea mai cumplita moarte. Mai intai focul imi va atinge gleznele, apoi picioarele, urcand la abdomen, piept si maini, iar in final imi va arde parul si fata. Imi cobor privirea la pamant deoarece vantul aspru nu are nici el mila si mi se izbeste de fata, cauzandu-mi usturimi in locurile zgarieturilor. Ana creaza in jurul rugului un cerc din sare, dupa care iese din acesta, iar tatal sau preia cuvantul, tinand in mana o torta aprinsa.

-Ne-am adunat astazi aici pentru ca in tinutul nostru a aparut una dintre cele care au facut ca viata noastra si a stramosilor nostrii sa fie un chin. Lucia Green e o vrajitoare si singura metoda prin care putem sa scapam de ea e sa o ardem de vie! Datorita celor ca ea omenirea este obligata sa se confrunte cu cel mai mare rau posibil. Datorita celor ca ea si-au pierdut viata atatia oameni nevinovati! Datorita celor ca ea am fost nevoiti sa facem atatea sacrificii! Datorita...

-Asta e absurd! Nu sunt vrajitoare! il intrerup eu indignata si toate privirile se indreapta spre mine.

Multimea incepe sa strige aratandu-se deranjata de interventia mea.

-Atunci cum explici faptul ca ciorile l-au atacat pe Relu sau ca acestea au ucis un biet caine. Toate aceste lucruri s-au intamplat in prezenta ta!

Biet caine? Mai degraba bestie salbatica. 

-Nu stiu ce s-a intamplat acolo, dar eu nu am facut nimic! ma apar eu desi stiu ca nimic din ce as spune nu o sa fie destul de convingator.

-Cum explici atunci faptul ca ai ramas in viata? Daca erai umana nu ai fi reusit sa supravietuiesti. Cele ca tine au creat blestemul si asta inseamna ca nu pot fi ucise de catre acesta. Asta e singura explicatie! spune tatal Anei convins.

Cunostintele lor despre blestem par sa ii fi convins ca aceasta e unica explicatie. Nimic din ce o sa spun nu ma va ajuta. Ce stiu eu despre blestem si despre vrajitoare? Doar ceea ce mi-a spus batrana atunci, adica mai nimic, dar mai fac o ultima incercare:

-Poate ca am ramas in viata pentru ca blestemul a fost desfacut!

-Ce stii tu despre asta? Blestemul nu poate fi desfacut! intervine repede un satean. Daca acest lucru ar fi fost posibil s-ar fi intamplat cu multe secole in urma. In plus, totul a fost o inventie a vrajitoarei. De ce ar scrie vrajitoarea in una din cartile sale metoda de desfacere a blestemului, cand l-a creat cu scopul de a se razbuna pe omenire. Ca sa o gaseasca oamenii si sa ii strice planul? Vrajitoare a spus "suferinta pentru eternitate'', iar asta inseamna pentru eternitate!

-Am lungit deja prea mult si s-a facut destul de tarziu. O sa incepem acum ritualul! spune tatal Anei, dupa care isi indreapta privirea spre multime. Nu va fie mila de tipetele pe care o sa le auziti. Cele ca ea nu merita indurare! Orice motiv a avut sa vina in tinutul acesta, sunt convins ca e unul care urma sa ne faca rau. Mai ai ceva de spus pentru ultima data? ma intreaba apoi pe mine.

O sa mor inevitabil, iar acest lucru ma inspaimanta, asa ca incerc sa gasesc ceva care sa ma faca sa merg in pace pe lumea cealalta.

-Austin... L-ati ucis si pe el? intreb fiindu-mi teama de raspuns, dar trebuie sa stiu.

-Nu ucidem oameni fara motiv! Nu suntem criminali! exclama Ana.

-L-ati ucis pe David! exclam eu si imi indrept privirea dezgustata spre Relu.

-Acela a fost un accident. Daca nu ati fi incercat sa fugiti, acum era in viata. Te-am vrut doar pe tine. Ceilalti au cazut victime din cauza ta!

-Deci...A murit? intreb eu simtind cum ochii incep sa imi lacrimeze.

-L-am gasit in padure! Era accidentat si l-am dus inapoi in sat. I-am spus ca ceea ce ati vazut in acea seara in biserica era doar un ritual traditional de sanziene, pentru ca sa avem recolte bogate. I-am spus de asemenea ca v-am urmarit deoarece noapte prin aceste tinuturi umbla lupii. Din fericire ne-a crezut, iar acum probabil se indreapta spre casa. Echipele de cautare te-au dat disparuta. Ei bine, nu te-au cautat cu adevarat! ranjeste ea malefic. 

Ceea ce mi-a spus Ana imi mai astampara suferinta. Faptul ca Austin e in siguranta e tot ceea ce vroiam sa aud in momentul acesta. Acum pot sa mor linistita. Un satean se apropie de rug, cu torta aprinsa. Inchid ochii si imi accept soarta tragica, astept ca flacarile sa ma arda fara mila, dar acest lucru intarzie. Nu se mai aude niciun zgomot. Multimea a tacut dintr-o data. Un singur gand imi trece prin minte: ciorile. Nu aud nici un carait, asa ca deschid ochii si incerc sa le caut cu privirea, dar observ ca toata lumea e intoarsa cu spatele la mine, uitandu-se ingrozita la ceva. Incerc sa imi dau seama ce le-a atras atat de tare atentia si observ cu surprindere ca nu ciorile au facut asta. Multimea si-a indreptat privirile catre un tanar ce se apropie. Acesta e imbracat complet in negru, hainele sale parand dintr-o alta epoca, avand un trup de razboinic, iar in spate poarta o mantie tot neagra. Parul sau de un negru intens ii atinge umerii, iar fata pare intunecata. Nu reusesc sa ii zaresc ochii si astept sa se apropie mai mult. Ajunge in dreptul meu si se opreste la cativa metrii. Abea acum reusesc sa ii examinez complet fata si observ ca aceasta are o simetrie perfecta. Nu reusesc sa imi dau seama care e culoare adevarata a ochilor sai, iar chipul sau angelic nu are nici o expresie.

-E contele! se aude o voce speriata.

Tanarul misterios se intoarce dinspre mine, dar nu scoate o vorba.

-Ce...Ce cauti aici? Aveam un pact! inrerupe Ana tacerea.

Unii sateni se indeparteaza in fuga, alergand spre locuinte.

-Am venit dupa fata! rosteste tanarul cu o voce atat de sigura, dar, in acelasi timp atat de rece.

Sunetul vocii sale imi pare cunoscut, dar nu reusesc sa imi dau seama de unde.

-Ti-am adus-o, iar tu ai lasat-o sa plece! continua Ana, iar eu incerc sa imi dau seama despre ce este vorba.

-Si o sa o iau din nou! rosteste tanarul, de data asta vocea sa dandu-mi fiori.

-Vladimir! rostesc fara sa imi dau seama cu voce tare. 

Acesta se intoarce spre mine, ma priveste o clipa, dupa care incepe sa imi dezlege mainile, dar este intrerupt de Ana:

-E o vrajitoare! exclama aceasta apropiindu-se. De asta nu ai putut sa o ucizi!

-Nu e vrajitoare! I-am gustat sangele si e umana. 

-Ei bine, noi nu suntem de aceeasi parere! exclama Ana nemultumita. Nu trebuia sa vii aici. Ai incalcat pactul...

-Stiu foarte bine asta! Nu am voie in sat si nu o sa va ranesc pe niciunul dintre voi. Imi oferiti sangele vostru, iar eu vi-l dau in schimb pe al meu, pentru a va vindeca de boli si pentru a va face sa aveti o viata mult mai lunga decat ceilalti oameni. Pactul o sa continue mai departe. Sa uitam ca tot ce s-a intamplat in seaara asta s-a petrecut vreo data.

-Dar...se arata Ana nemultumita.

-Esti prea aproape de mine. Usturoiul acela nu iti ascunde suficient mirosul! rosteste contele si Ana se retrage, deoarece ochii acestuia devin rosii.

Multimea se retrage in locuinte, iar Ana este dusa de tatal sau acasa. Contele se intoarce spre mine si observ cum ochii sai trec de la rosul intens la culoarea normala. Il privesc mai mult socata, nestiind daca sa ma bucur ca mi-a salvat viata sau sa ma inspaimant deoarece ultima data cand ne-am intalnit a fost pe cale sa ma sfasie. Il privesc fara sa rostesc un cuvant. 

-Vino! Esti in siguranta acum! rosteste intinzandu-mi mana, ca un adevarat cavaler. 

Ezit pentru o clipa, dar felul in care mi-a spus ca sunt in siguranta ma face sa am incredere in el. Il prind de mana si ma ridic. Atingerea sa rece ma face sa tresar usor si o intrebare imi rataceste prin minte: ce ma asteapta in continuare?