Mireasa lui Dracula (necesită editare)

22. Gheata si foc

 -Asta se poate termina intr-un singur fel! Tu si cu mine nu putem trai in aceasi lume. 

Astea au fost cuvintele pe care mi le-a adresat Ana inainte sa plecam definitiv din Transilvania. Pentru prima data sunt de acord cu ea. Stiu ca mai devreme sau mai tarziu o sa trebuiasca sa ne confruntam pentru a ne elibera toata ura pe care amandoua incercam sa o sufocam in interior in prezenta contelui. A trecut aproape o luna de cand ne-am retras in Rusia. Iarna s-a asternut mai devreme in acest an. Padurea in care ne-am stabilit parea complet lipsita de viata. Copacii aveau crengile indoiate sub greutatea zapezii, care acoperise totul in cale. Vantul totusi batea cu asprime, dar nu ii simteam raceala. Era ceva cu privire la iarna care ma fascina. Poate ca era stralucirea albului pur, sau zapada care imi scartaia sub picioare; sau poate fulgii pufosi a caror atingere catifelata imi mangaia obrazul. Padurea aceasta sinistra si totusi atat de captivanta avea sa fie casa noastra pentru un timp nestiut, pana cand apele se vor calma. Cand l-am intrebat de ce a ales tocmai aceste locuri pustii, nelocuite, din adancurile padurilor, contele nu mi-a raspuns. Nici eu nu am insistat foarte mult deoarece imi placea aici, departe de oameni si de orice tentatie.

Intr-una din nopti, cand soarele palid a apus, Vladimir le-a ordonat celorlalti vampiri sa ramana in padure, dupa care mi-a cerut sa ies cu el din grota intunecata care ne apara de lumina zilei. Mi-a spus ca aveam sa facem o calatorie lunga, dar a preferat sa ramana tacut mai tot drumul. Nici eu nu prea aveam chef de vorba si m-am lasat purtata de el. Dupa mai multe ore am ajuns intr-un loc familiar, pe care l-am recunoscut, chiar daca iarna incerca sa il mascheze sub albul sclipitor. Dincolo de strazile inghetate, vantul salbatic si aerul extrem de rece pentru muritori, orasul parea desprins dintr-o poveste magica, una in care mi-as dori sa ma pierd. Pe timp de noapte sute de luminite straluceau dorind parca sa incalzeasca putin raceala din sufletul meu. Privind locuri prin care am mai trecut, incerc sa mi le amintesc asa cum erau atunci, cand am fost in Moscova pentru prima data. Chiar daca a fost in acest an, pare ca a trecut atat de mult timp. Am fost fost diferita atunci. Ma plimbam cu prietenii mei pe strazile linistite, ziua, ocrotiti de lumina blanda a soarelui. Zeci de amintiri incep sa mi se clarifice in minte, spunandu-mi ca viata mea de om nu a fost o poveste tragica. Am fost fericita si la fel au fost ei.

-Vladimir...ce cautam aici? intreb dupa ce am retrait in minte clipele frumoase.

Acesta imi zambeste calm.

-Trebuie sa existe vreun motiv? Cred ca ne-ar prinde bine putina detasare de toate, mai ales tie.

-Sunt in regula! 

-De cand ai devenit vampir existenta ta a fost o lupta continua de supravietuire. Nu ar trebui sa fie asa. Exista si lucruri spectaculoase despre noi.

-Numeste unul! gandesc eu cu voce tare.

-Crezi ca o sa poti sa ramai aici pentru un timp. O sa ma intorc cat pot de repede.

-Unde te duci?

-Doar incearca sa iti distragi atentia de la oameni. Preocupa-te cu altceva.

Zicand aceasta dispare, fara sa mai pot sa il intreb ceva, lasandu-ma mai confuza ca niciodata. In mintea mea incerc sa gasesc o explicatie, dar sunt prea multe mistere. Unde s-a dus? De ce am venit aici doar noi doi? Chem o cioara cu intentia sa il caut si sa vad ce pune la cale. Ceva trebuie sa planuiasca. Imi dau apoi seama ca asta e ultima dintre ingrijorarile mele. Poate ca dupa atata timp si-a pierdut rabdarea. Alan! Asta trebuie sa fie! Probabil ca Vladimir m-a vrut departe cand il va tortura. L-a lasat acolo cu Ana. Trimit cioara pentru a-mi confirma presupunerea. O sa fie un drum lung si viscolul de afara o sa il ingreuneze si mai mult. Sper doar ca Vladimir nu se va intoarce atat de repede. Cand cioara ajunge aproape de padurea in care vampirii contelui s-au refugiat ma mai linistesc. Ana nu era acolo. Probabil ca ucide pe cineva in acest moment. Imi amintesc ca Vladimir le-a spus sa nu paraseasca padurea. O parte din mine se bucura stiind ca aceasta nu i-a ascultat ordinul, ceea ce inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, contele isi va da seama de cine e ea cu adevarat. Il caut totusi pe Alan.