Capitolul 22

42 6 0
                                    

   Deivid avea o maşină chiar frumoasă. La prima vedere ai crede că maşina are culoarea negru mat, însă la contactul cu lumina îşi schimba culorile, iar geamurile erau fumurii.
     - Intri sau mai stai să te uiţi?
     - Acum vin!
   Drumul s-a scurs rapid, la fel şi timpul. Am ajuns în faţa uşii şi aşteptam ca Deivid să deschidă uşa. Am intrat în apartament şi am rămas mută. Pereţii erau acoperiţi cu postere cu trupe rock, iar pe peretele unde era patul era o chitară de toată frumuseţea. De când eram mică îmi doream să cânt la instrumente muzicale, dar nu am încercat niciodată.
    - Şi îţi place? mă întrebă Deivid.
    - Da, e chiar frumos. Îmi plac posterele.
     - Mersi, le am de mult timp.
   Mi-a plăcut prima cameră, aşa că am vrut să văd cum sunt şi celelalte, dar spre surprinderea mea celelalte camere erau complet goale.
     - Deivid, eu unde dorm?
   Era un singur pat şi nu aveam de gând să fiu eu cea care doarme pe jos.
     - O să dormi în pat.
     - Şi tu unde dormi?
   Deivid se uită la mine şi începu să râdă.
     -  Eu o să dorm unde dormeam şi până acum.
     - A, minunat. Deci o să dormi pe jos. Pentru un minut am crezut că vrei să dormi în pat.
     - Viktoria, eu voi dormi în pat.
     - Ştii ce? Eu oricum nu pot dormi.
   Da, eu mereu găseam o soluţie. Adică nu am dormit ani întregi, cât de greu poate să fie să nu dorm o noapte?
   După ce am decis cine unde doarme, de fapt unde doarme Deivid, mi-am amintit că eu nu am haine şi cred că vom sta o perioadă în Iad până ce o salvăm pe Kira. Am observat că Deivid are o colecţie întreagă de albume de la trupe ca Metallica, Iron Maiden, AC/DC, Kiss, Pantera şi multe altele. Am ales albumul " Back in Black" de la AC/DC şi amândoi am început să sărim prin apartament şi să cântăm la chitări imaginare. După ce nu am mai avut energie ne-am aruncat în pat şi mi-am amintit de haine.
     - Hei, Deivid. Nu vreau să te deranjez, dar eu cu ce haine o să mă îmbrac?
     - Se poate şi fără haine, pe mine nu mă deranjează
   L-am lovit în abdomen, iar el a început să mă gâdile. Nu am mai văzut această parte a lui Deivid până acum. Adică eu chiar mă simţeam bine cu el şi mă distram, dar asta nu trebuie să mă distragă.
*************************************************************************** Un nou capitol, sper că v-a plăcut. ***

Vei arde in iad!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum